Şi acum - despre "Inclupatul" Bârligiu.
Domn-inginer, mă copile…hai cu mine. Îl privesc surprins. Bârligiu se ridică greoi. Îşi ia din cuierul-pom pelerina cauciucată. Frunzăresc raportul de la sonde (tocmai a fost transmis la întreprindere; se transmite de două ori pe zi: dimineaţa, la ora 5 şi seara, la ora 8. De la întreprindere, la trust; de aici, la minister. Invariabil, în fiecare zi - ca un ritual). Îl închid în sertar. Încui. Pun cheia la locul ei, sub birou - s-o găsească brigadierul de schimb, dimineaţă. Îmi iau canadiana. O îmbrac din mers.
Îl ajung afară. Îl urmez. În tăcere. Prin ceaţa ce s-a lăsat odată cu amurgul. O ceaţă materială (ca în port?). Îţi pătrunde în gură, în nări, în plămâni. Te îneacă. Înaintăm, făcându-ne loc prin ceaţa densă. Uneori se răreşte, alteori izvorăşte din pământ, din cer, din dreapta, din stânga, din copaci, din case, din barăci, de peste tot…Trecem pe lângă "Catedrală". În satul ăsta nenorocit, sărac, de munte, "Catedrala" se înalţă maiestuos. Ca o sfidare a sărăciei, sau ca o bogăţie a sărăciei. E nouă. A fost clădită de câţiva ani numai. Trecem podeţul. Am ajuns "acasă" la Bârligiu. De fapt, o baracă prăpădită (ca şi ce în care se află "Secţia"). Cu două camere. Friguroase dacă n-ar fi instalaţia de încălzire generoasă (cu ţevi groase de 6 ţoli, legate la cazanul de aburi care merge zi şi noapte pentru instalaţia de dezbenzinare). Mă loveşte, încă de la intrare, mirosul de stătut, de transpiraţie, de căldură nesănătoasă (Bârligiu lăsase ventilele de la încălzire deschise). Se dezbracă. Dă drumul la reşou. Scoate o tigaie şi borcanul cu carne de porc în untură. Le rostuieşte. Începe pregătirea, pe reşou, a bucatelor. În timp ce untura începe să sfârâie în tigaie, scoate scăfiţa, scăfiţa pentru pisat usturoiul. O spală (de formă - două, trei clăteli). Ca şi pe pisălogul tot de lemn. Scoate, din dulap, usturoiul. Îl curăţă cu dexteritate. Îl pisează. Friptura începe să miroasă ademenitor. Aşterne, pe masă, un ştergar (dubios). Lumina, de la becul murdar, a devenit, între timp, din ce în ce mai pâcloasă. Ceaţa a intrat şi ea în baracă. Bârligiu umblă, din nou, la dulap. Apare pe masă, alături de farfuriile şi tacâmurile de campanie (slinoase), o sticlă verzuie. Astupată cu un cocean de porumb. Lichidul - îl ghiceşti prin semi-transparenţa sticlei. Curat, îmbietor (zeamă de prună, de-acasă, de la Văleni - zice Bârligiu). Începem să mâncăm (şi să bem) în tăcere (ca la începutul unui parastas?) - cu poftă. Trupul se încălzeşte pe dinăuntru. Ţuica arde. Plăcut, până în fundul gâtului, pe esofag, în stomac. Se împrăştie, adormitor, în tot corpul. Îl pătrunde cu aburi aromaţi. E bine, e cald…
Începe, ca pe o litanie, povestirea…
Pe Anişoara (Dolhescu - laborantă, 17 - 18 ani), o omor (vorbeşte fără ură, constatativ)…O omor, mă, dacă mai vine…Şi o să vină… O să vină, căţeaua…
*

Astă vară venea, Bârligiu, de la o sondă, dimineaţa, pe la ora 4. Trecea, trece pe la sonda neterminată. Sonda 6. Instalaţia - nedemontată (sonda trebuie să intre în probe de producţie). N-au luat nici "boşca" (baraca brigadierului). În baracă - lumină. De la becul chior de 25 de waţi. Uşa - deschis (întredeschisă). Se vede patul cu un picior dezvelit. De miere. Dă să treacă mai departe (vre-una cu vre-un hăndrălău - îşi zice Bârligiu - dă-i în mă-sa… ce să facă şi ei dacă n-au unde… mai bine aici). Dă deci să treacă mai departe când o aude pe Anişoara chemând încet: Nea Ioane…Nea Ioane…O recunoaşte imediat. După glas. Ce să-mi pun mintea cu ea (îşi zisese el, altădată). Un copil, acolo (numai a copil nu arăta)…Am fete mai mari ca ea… (când se uita la ea, îşi aducea aminte de ele şi-i trecea; carnea - rămânea răscolită, în continuare…Încet, încet, se liniştea) Nea Ioane…Ce-i, fă, ţi-ai mutat casa? Vină-ncoa, Nea Ioane. Te-aştept de-aseară. Ştiam că treci pe-aici. Vreau să te rog ceva… Ie-te a dracu' mânză… şi intră. Cât este de ostenit, parcă i se ia un văl de pe ochi - aşa-i străluceşte, în lumina chioară, carnea Dolhascăi…Din cămaşa de in, desfăcută la gât, ţâţele sunt aproape afară…şi se prãvăleşte, buimac, Bârligiu, în pat…Se uită la el, şerpoaica… A văzut multe la viaţa lui, da ochii ăştia, din noaptea asta - fi-rar ai dracului de ochi şi de noapte… Se strânge, încet, la perete. Nu cu fereală, să-i facă loc… Şi nu-l pierde din ochi… Şi începe apoi să-l lucreze: bob mărunt - la gât, la urechi, pe piept… desfăcându-i salopeta… Apoi, Bârligiu, nu mai ştie ce este. Ca o beţie cumplită. O beţie din care vrei să mori şi nu poţi. Şi torni în tine, să ţi se facă rău şi nu reuşeşti. Şi te trezeşti. Şi o iei de la început. Şi, în lumina aia chioară, o vezi pe ea - din când în când - şi apoi cazi, din nou, în întuneric: în întunericul din ea, din tine…Uşa este, a rămas, deschisă. Târziu, zorile mijesc de-a-binelea, Bârligiu o trânteşte cu piciorul. Şi becul chior îl crapă cu mâna…Rămân, acolo, ziua şi noapte ce au venit. Nemâncaţi, nebăuţi, nesătui…Nu-şi mai aduce aminte, Bârligiu, de nimic. Decât de carnea ei, ca o zacere. Cu căldură. Cu friguri. Cu ciolanele lui bătrâne, înmuiate, care duseseră, care duceau la tăvăleală şi-n care seva urcă ca-n tinereţe…
Dimineaţa (care dimineaţă? Bârligiu nu mai ştie) stors, vlăguit, se trezeşte afară. Îşi bagă capul în haba cu apa stătută de lângă boşcă. Şi plecă, lãsând-o acolo, dormind…
Pe seară vine la el Alupi (sondor şef din brigada lui Barbu). Nea Ioane, vino la Post, la Miliţie. Te cheamă Domnu' Plutonier (Mazilu).
Se duce. Intră. Ãla (Mazilu), îl aştepta (prahovean de-al lui Bârligiu; rătăcit şi el în alt colţ de ţară, odată cu petroliştii; băuseră de multe ori împreună; erau din sate apropriate). Ce-i, bă, Mazilule? Tovarăşu' Plutonier Mazilu! Face ăla, ridicându-se în capu' oaselor de la birou. Ce-i, bă, Domnu'-Tovarăşu' Plutonier Mazilu? Inclupatu' Bârligiu, stai jos! (şi-i arată scaunul din faţa biroului). Apoi, trăgând de veston (aranjându-şi "ţinuta") trece la loc, în spatele biroului.
Pe scurt: Bârligiu o "violase" pe Anişoara care, sumar îmbrăcată, venise - aţă - la Miliţie să-l reclame. Era în camera de alături. Mazilu o cheamă. Ea apare zgâriată pe faţă, pe mâini. Nu se uită la Bârligiu. Priveşte undeva, pe fereastră. Ia spune, tovarăşa Dolhescu, cum a fost? - zice Mazilu. Am spus şi am scris. Altceva nu mai am ce spune!…Eu n-am ce face - zice Mazilu - reclamaţie - este, faptele - este (şi arată cu capul spre ea) io fac acte de dare în judecată! Bârligiu vede roşu înaintea ochilor. Ia, uşurel, scaunul de pe care se ridicase şi începe să-l strângă în mâini. Scaunul pârâie. Se rupe. Ãla, Mazilu, galben ca ceara, se retrage spre rastel să apuce o armă. Stai, bă, îi spune Bârligiu blând, nu cu tine sau cu ea am ceva. Am cu scaunul ăsta. Şi fărâmă scaunul încet, metodic, până îl face surcele. Dă, apoi, să iasă. Anişoara se propteşte în uşă (cu privirea aia, de "şerpoaică"). Stai o leacă, Nea Ioane. Io rup declaraţia. Nu este! Mă iei de nevastă…Bârligiu rămâne trăsnit…O dă, apoi, uşor, la o parte şi pleacă… Află că, după ce a plecat, Anişoara a cerut reclamaţia şi a rupt-o, plângând.
*
Apoi, întâlniri din întâmplare. Trecând, fiecare, mai departe. Odată, ca s-o uite, Bârligiu a încercat cu femeia de serviciu. S-a ales cu porecla (a doua poreclă) de "bleaga". A renunţat. O poartă pe Anişoara, întreagă, în el, ca o rană…
*
În fiecare noapte (în nopţile în care Bârligiu doarme "acasă") după miezul nopţii, Anişoara vine şi zgârie ca pisicile la uşã şi se roagă să-i dea drumul înăuntru…
*
Sticla de ţuică s-a terminat demult…Toropeala a crescut…Povestirea ajunge, din ce în ce mai greu, la mine…Aproape am adormit. Ceaţa, lumina difuză, mi-au pătruns în ochi şi în oase, în tot corpul, făcându-l de plumb…Aud vag, prin somn, trântit într-o rână pe patul de campanie un zgomot uşor, persistent, ca un zgâriat de pisică, la uşă…Îl înregistrez semiconştient, odată cu vorbele lui Bârligiu care a rămas undeva, departe, în altă lume, lăsând în locul lui doar vorbele care plutesc în aerul de vată: "o omor, bă, o omor dacă mai vine"….Mă trezesc brusc. Zgârieturile şi un fel de vaiet-şoaptă s-au înteţit. Bârligiu doarme şi se zbuciumă în somn. Odată cu trezirea bruscă, fiorii pe şira spinării scot din mine sudori calde şi reci…ANIŞOARA SE SPÂNZURASE CU CÂTEVA SÃPTÃMÂNI ÎN URMÃ.

(va urma)