”Nu vreau să spun că vecinul amabil care respectă legea îşi va ciopârţi întreaga familie cu toporul în curând. Doar că undeva, vecinul cuiva, amabil şi care respectă legea, va face asta. Iar acum nici măcar nu ştie asta. Indiferent cât de deranjant ar suna, se poate şi mai rău. Ai putea fi chiar tu vecinul acela.”

Howard Roughan – Promisiune mincinoasă

Instinctual, prin natura lor, oamenii caută modele. Cărţile pot să le ofere acele modele, le pot arăta indivizilor modalităţi existenţiale inedite. Însă pentru a reuşi să transmită mesajul, cartea trebuie să îl atragă pe cititor, să îl facă să se regăsească în situaţiile descrise, să îi ofere un catharsis emoţional care să îl convingă să revină. Proza poate şi trebuie să facă asta, pentru că proza prezintă în esenţă posibilităţi cu potenţial de materializare.
Oamenilor le place realitatea, însă nu atât existenţa lor actuală cât potenţialul fiinţativ. Ne place să ne imaginăm altfel, mai buni, ne place să ne vizualizăm în vârful piramidei. Chiar dacă înţelegem de multe ori că este vorba doar de o iluzie, continuăm să visăm. Omul are nevoie de aceste ţinte împinse la extrem, pentru că se poate raporta la ele. Atunci când priveşti spre vârf, panta pare mai accesibilă. Dacă o carte le răpeşte oamenilor speranţa va fi respinsă de aceştia.
Asta nu înseamnă însă că proza trebuie să fie pozitivă întotdeauna. Oamenii nu sunt atraşi de dulcegării în exces, pentru că prin rodaj excesiv romantismul pierde din profunzime şi devine banal. Sentimentele trebuie să apară în momentele cheie, să puncteze acţiunea, să o potenţeze, fără a o sufoca. O carte bună reuşeşte astăzi să penduleze între extreme rămânând actuală. Din întrepătrunderea motivelor se pot naşte principii, din conflicte se dezvoltă dramatismul, care îl ţine pe cititor aproape de cuvinte şi îl face să întoarcă paginile din ce în ce mai repede.
Proza bună este cea pe care vrei să o citeşti cât mai repede. Dacă povestea te prinde, vrei să descoperi deznodământul ei, nu mai ai răbdare. Atunci înseamnă că textul te-a marcat, înseamnă că autorul a reuşit să te transporte în lumea lui. Fiecare roman este o viziune asupra realităţii pe care cititorii o pot sau nu aprecia. Un autor bun ştie să aducă argumente în favoarea propriei viziuni, ştie să îi convingă pe cititori că varianta sa este cea mai bună.
Astăzi în România, prozatorii insistă mai ales pe elementele negative ale existenţei. Senzaţia de apăsare pe care o ai în urma lecturii este o consecinţă firească a acestui stil. Autorul vorbeşte despre probleme, creionează o lume în care totul se întâmplă pe dos şi, mai rău, o lume în care nu există speranţă. Iată de ce cititorul are tendiinţa de a respinge textul, iată de ce se vând doar cărţile care îţi permit să visezi, fără condiţionări.
Literatura mizerabilistă nu are succes în România pentru că nu ascunde nimic în spatele acestor motive. Da, poţi să înjuri, însă este bine ca acea înjurătură să însemne cu adevărat ceva. Este o mare diferenţă între un peisaj teribilist care nu spune nimic şi principiile ascunse în spatele unei adevărate drame. Violenţa în proză nu trebuie introdusă artificial, ci ca o consecinţă firească. Da, putem accepta violenţa, putem accepta limbajul vulgar, putem accepta orice abuz, atâta timp cât există motive care să le justifice. Tratate serios, aceste elemente oferă profunzime textelor. Prozatorul, pentru a îşi apropia cititorii, trebuie să le ofere seriozitate şi umor, trebuie să reuşească să apropie cât mai mult extremele. Cei care glumesc întotdeauna sunt priviţi cu superficialitate, pentru că avem tendiinţa să răspundem în acelaşi stil. La fel, cei care sunt întotdeauna serioşi ajung să plictisească, pentru că nu oferă alternative, nu te lasă să râzi. O glumă bună în mijlocul unui carnagiu are un impact mai mare, la fel cum o acţiune brutală înseamnă foarte mult într-un peisaj feeric. Elementele însă nu trebuie introduse artificial, pentru că oamenii vor să descopere posibilităţi concrete, nu himere.
Proza care pretinde că se referă la realitate trebuie să o facă asumându-şi complexitatea inerentă acesteia. Altfel, cititorii se vor simţi înşelaţi. Există genul fantasy, există SF-ul. Publicul care doreşte exerciţii de imaginaţie care aparent nu au nicio legătură directă cu realitatea le poate alege pe acestea. Deşi chiar şi aici, autorii de succes ştiu că trebuie să creeze universuri care să aibă legătură cu lumea reală, să transpună printr-o modalitate sau alta elementele constitutive ale realităţii imediate. În cărţile lui Tolkien putem regăsi tipologii umane, în cărţile lui Rowling societatea construită ne este familiară. Autorii de fantasy au înţeles că lumile care nu au nicio legătură cu realitatea sunt sortite pieirii, de aceea au încercat întotdeauna să plece de la evenimente concrete, de la mituri prezente în însăşi esenţa fiinţei umane. Iată de ce genul fantasy are astăzi atâta succes. Oamenilor le place să viseze şi aleg să o facă fiind conştienţi că odată, cine ştie când, profeţiile acelor cărţi se pot împlini.
Autorul care vrea să scrie în acest stil trebuie să ştie când este momentul propice pentru a face diferenţierea, când îi poţi propune cititorului o altă realitate. Construcţia trebuie să fie migăloasă, nu pot să existe greşeli, pentru că acestea invalidează foarte repede plăsmuirea. Atunci când inventezi, trebuie să o faci foarte bine, pentru că este singurul mod în care invenţia ta poate deveni credibilă.
Genul fantasy este acum deschis, oamenii şi-au format un apetit pentru astfel de cărţi. Autorii însă, dacă vor să abordeze cu succes acest segment, trebuie să vină cu idei noi, să construiască motive inedite, simboluri care nu au mai fost până acum folosite. Marii autori ai genului fantasy au reuşit să vină întotdeauna cu ceva nou. Tolkien practic a fondat această formă literară, prin opera sa monumentală atât ca întindere cât şi ca complexitate. Lewis a introdus elemente religioase şi a construit în jurul acestora. Rowling a oferit copiilor un univers numai a lor, care a surprins pe toată lumea prin capacitatea de a oferi speranţă, iar Prachett a sintetizat actualitatea şi a ridiculizat-o fără milă. Fiecare a insistat pe un alt segment. Acum, piaţa este pregătită pentru acest gen literar, însă cei care vor să îl abordeze trebuie să o facă dintr-o perspectivă nouă, aducând o altă viziune.
Un alt tip de proză foarte apreciat astăzi este proza în care apar elemente supranaturale. Metafizica modernă este pe placul cititorilor, care pot descoperi astfel explicaţii. Autori ca Murakami, McEwan, Rushdie, construiesc o realitate bazată pe elemente inedite, care surprind prin însăşi firescul lor paradoxal. Se întâmplă lucruri incredibile în cel mai natural mod, personajele tratează problemele cu detaşare, înţelegând că mersul lumii în esenţă este un haos pe care nu are rost să încercăm să-l ordonăm. Naturaleţea povestirilor, modul simplu prin care se face trecerea de la natural la supranatural, apropie cititorul de text, îi garantează o empatie sporită. Atunci când autorul se mărgineşte să constate evenimentele şi să sublinieze concluziile ontologice imediate, cititorul se simte liber, se poate abandona sentimentelor. În faţa unor astfel de cărţi vrei să ştii că eşti liber să tremuri, eşti liber să aprinzi lumina şi să dai volumul televizorului la maxim pentru a scăpa de o senzaţie ciudată. Autorii care ştiu să te facă să tremuri sunt apreciaţi, autorii care reuşesc să îţi producă senzaţii intense prin intermediul cuvintelor sunt cei care se impun.
Omul modern caută adrenalină, vrea să-şi augumenteze senzaţiile şi să se bucure de fiecare clipă. Priviţi un videoclip muzical şi vă veţi convinge. Cadrele se mişcă cu repeziciune, o imagine nu apare pentru mai mult de câteva secunde, totul se schimbă, se modifică. Arta trebuie să se adapteze acestui ritm frenetic. Descrierile trebuie să anticipeze, cititorul trebuie ţinut aproape de text prin orice mijloc. Misterul trebuie întreţinut pentru a se putea concretiza. Cititorul care primeşte adrenalină se va întoarce la text, pentru că doar adrenalina poate crea dependenţă. Marile cărţi se transformă în dependenţe, pentru că oamenii vor să se întoarcă la ele, vor să citească mai mult, să descopere mai mult. Autorul care reuşeşte să facă asta are asigurat succesul, pentru că oamenii vor dori să se întoarcă la cărţile lui.
Filmele sunt produsele culturale cele mai apreciate în acest moment. Inevitabil, oamenii se uită la filme, fie în cinematografe, fie în propria casă. Oamenilor le place atmosfera de film, le place derularea rapidă a acţiunii. Nu te mai complici cu detalii inutile, primeşti o infuzie de elemente din care eşti liber să alegi. Acţiune, sentimente, erotism, meditaţie existenţială, iată ce oferă filmul într-un timp foarte scurt. De aceea apreciază oamenii filmele, este mult mai uşor să se regăsească în ele, este mult mai simplu să empatizeze cu personajele acestora.
Cărţile, pentru a se impune astăzi, trebuie să preia din calităţile filmelor. Avem nevoie de acţiune, avem nevoie de erotism, avem nevoie de sentimente. Tensiunea înseamnă senzaţii intense, iar problemele complexe îl pot face pe cititor să îşi regândească întreaga existenţă. Într-un roman putem să ne regăsim prietenii, familia, societatea, iar asta ne oferă o libertate imensă. În solitudine, citind, putem medita mai coerent, fără să încercăm să evităm problemele. Exemplele sunt foarte importante, pentru că ele ne eliberează de presiune. Este mai uşor să conştientizăm greşelile altora decât să ne recunoaştem propriile erori. Iar aşa, fără să fim obligaţi să facem penitenţă, putem chiar să le corectăm. Oamenilor le place să îşi îmbunătăţească viaţa, însă nu vor să recunoască asta. Vrem să învăţăm să nu mai greşim, însă nu vrem să o facem în faţa celorlalţi. Stima de sine este foarte importantă pentru fiinţa umană, iar cartea îţi permite să îţi descoperi defectele fără ca cei din jurul tău să conştientizeze asta. În intimitate, o carte îţi poate oferi mai mult decât orice învăţat, pentru că îţi permite să înveţi fără să fii nevoit să recunoşti că nu ştii.
Un element foarte important al succesului este în cazul cărţilor capacitatea autorilor de a contura imagini inedite. Alăturările surprinzătoare fac deliciul oricărui cititor, pentru că te simţi bine atunci când descoperi ceva nou. Autorii de succes ştiu să facă alăturări aparent şocante, care însă dezvăluie o multitudine de sensuri şi de posibilităţi. Deşi acţiunea se petrece de multe ori chiar lângă noi, elementele care apar ne sunt străine, însă, dintr-un anumit punct de vedere, familiare în acelaşi timp. Aceasta este o calitate indispensabilă prozatorului, care trebuie să fie capabil să vorbească despre elemente inedite cu naturaleţe. Dacă reuşeşti să îl convingi pe cititor că vorbeşti despre el şi despre posibilităţile sale, cartea ta va fi apreciată.
Pentru a conferi realism prozei, autorul trebuie să îşi folosească imediata apropiere. Vorbeşti mai sigur atunci când vorbeşti despre experienţa directă, ştii mai multe despre ce se petrece în imediata apropiere. Cu toate astea, a te limita la această realitate este o mare greşeală, pentru că ea nu le poate spune la fel de mult cititorilor tăi. Dacă vrem să ne impunem, trebuie să generalizăm realitatea noastră, să îi facem pe cei din jurul nostru să creadă în ea şi în influenţa ei. Elementele locale, fondul cultural autohton, pot însemna ceva, însă doar dacă sunt corelate cu evenimente globale. Da, există simboluri pe care le poţi folosi, însă ele trebuie să însemne ceva pe plan mondial. Altfel, axându-te asupra unor elemente esenţialmente necunoscute, îţi restrângi foarte mult arialul de publicuri. Să vorbim despre realitatea noastră, însă doar atunci când ştim că realitatea noastră poate afecta realităţile celorlalţi.
Proza actuală nu poate să ignore temele de interes general, pentru că altfel este inutilă. “Moartea unui om este o tragedie, moartea a milioane de oameni este deja statistică” spunea Stalin, iar lecţia aceasta ar trebui să o înţelegem cu toţii. Oamenii sunt foarte mişcaţi de evenimentele care îi afectează direct, însă răspund cu prudenţă atunci când ceilalţi sunt afectaţi. Iată de ce un prozator trebuie să îi convingă pe oameni că evenimentele descrise în cărţile lui îi pot afecta în fiecare moment. Posibilitatea aceasta, chiar dacă uneori enervează, este principalul catalizator. Oamenii sunt atraşi de ideea de catharsis pentru că oamenii vor să se regăsească în personaje.
Există elemente reale în faţa cărora ne simţim vulnerabili şi există elemente reale care nu interesează pe nimeni. Prozatorul trebuie să se axeze asupra acelor elemente de interes, pentru că doar acelea atrag publicul. Descrie atmosfera dintr-un sat uitat de lume şi nimănui nu îi va păsa, însă descrie atmosfera dintr-un spital şi vei avea parte de reacţii. Descrie o slujbă religioasă şi nimeni nu va fi interesat, însă descrie un atentat generat de fanatismul religios şi ochii vor fi aţintiţi spre tine. Totul ţine de percepţia publicului, iar un autor bun ştie să o înţeleagă şi să ţină cont de ea. Dacă nu accepţi dorinţele oamenilor, nu ai cum să îi convingi să te citească.
Principala calitate a prozei de calitate este naturaleţea. Fără a avea neapărat o legătură cu realismul, aceasta îl atrage pe cititor, îi oferă bazele unei lecturi plăcute. Citeşti cu mai multă plăcere atunci când acţiunea curge, te simţi înţeles în momentul în care faptele prezentate sunt în concordanţă cu realitatea. Chiar dacă acţiunea se focalizează în jurul supranaturalului, trebuie să apară elemente care să amintească de real. Micile obiceiuri, ticurile, gesturile formale, toate construiesc legături între carte şi cititor, toate îl pot ajuta pe acesta din urmă să recepteze pozitiv cartea.
Oamenii se regăsesc mult mai uşor în gesturile banale, însă vor să creadă că gesturile lor sunt importante. Da, ne plac supereroii, însă ne plac şi mai mult supereroii îndrăgostiţi, ne plac şi mai mult supereroii surprinşi în mijlocul activităţilor specifice fiecăruia dintre noi. Dacă micile noastre gesturi apar în cărţi, poate îmbogăţite cu elemente care să le ofere profunzime, noi ne simţim apropiaţi de carte, ne simţim înţeleşi şi ne bucurăm de lectură. Proza care reuşeşte să ne convingă că viaţa noastră poate fi mai bună va fi apreciată.
“Creatorul trebuie să fie în primul rând un entertainer”, spunea Frank Herbert, demonstrând încă o dată capacitatea de adaptare a marilor creatori. Lumea s-a schimbat, iar arta care se adresează acestei lumi trebuie să se adapteze pentru a supravieţui. Cultura a devenit o modalitate de distracţie, iar creatorii de proză trebuie să scrie accesibil, pe gustul câtor mai mulţi cititori. În absenţa unor studii de piaţă, proza nu se poate focaliza asupra elementelor de interes. Publicul trebuie abordat cu atenţie, pentru că publicul nu este uşor de manipulat. Proza îşi poarte permite luxul detaliilor, însă trebuie să ştie să le aleagă pe cele cu adevărat importante.
Proza era în trecut recunoscută pentru descrierile sale foarte complexe, care ocupau de obicei zeci de pagini. Astăzi, pentru a se adapta ritmului social, proza trebuie să insiste mai mult pe acţiune, pe elemente extrase din derularea de zi cu zi a vieţii noastre. Nu mai avem timp să privim în amănunt fiecare imagine, pentru că nu contează decât anumite amănunte. Un prozator bun ştie să se concentreze asupra elementelor importante, fără să ne lase însă impresia că le caută. Cititorul vrea să fie impresionat, nu vrea să vadă elementele ajutătoare. Nu ne place să ştim că acrobaţii de la circ au plasă de protecţie, pentru că ne place ideea unei posibile prăbuşiri. Atunci când există posibilitatea eşecului, victoria este mult mai frumoasă.
Fericirea nu se va demoda niciodată. Însă astăzi fericirea nu mai trebuie înţeleasă prin prisma teoriilor. Am depăşit fazele clasice ale apropierii, astăzi relaţiile inter-umane se desfăşoară la un alt nivel. Indivizii caută iubirea autentică, însă de multe ori se mulţumesc cu sexualitatea, prietenia adevărată ajunge deseori pe planul doi. Trăim într-o lume în care oamenii se intersectează, o lume care a renunţat de mult la idealuri. Tânărul care dansează într-o discotecă nu vrea să se gândească la senectute, la fel cum tânărul care sărută o fată nu vrea să ştie ce îi rezervă viitorul. Societatea umană învaţă din ce în ce mai repede cum să trăiască fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima, iar cărţile care vor să contrazică această realitate simplă vor fi respinse.
Clişeele folosite de prozatori trebuie să fie adecvate publicurilor ţintă. Există clişee negative şi clişee pozitive, există alegeri pe care fiecare scriitor trebuie să le facă, conştient de posibilele reacţii ale publicurilor sale. Iubirea nu va deranja niciodată, fericirea va îmbogăţi imaginaţia cititorilor. Când însă folosim violenţa sau atacăm temele controversate, trebuie să o facem atent. Cititorul nu trebuie să-şi transfere sentimentele negative asupra cărţii. O carte care vorbeşte despre moarte poate deranja, pentru că moartea în esenţă este un element negativ. Prozatorii pricepuţi ştiu însă să îl fascineze pe cititor prin ritm, prin legăturile inedite. Când cineva îţi vorbeşte despre suferinţă într-un mod fascinant, poţi să o ignori, când meditaţia este tratată cu naturaleţe, te poţi regăsi în ea.
Marii autori ştiu că trebuie să transmită sentimente cititorilor, fără însă a se lăsa influenţaţi de ele. Scriitorul nu trebuie să plângă sau să râdă, ci trebuie să le inducă cititorilor aceste stări. Nu contează cum se simte cel care scrie cartea, pentru că succesul este asigurat de stările celor care o cumpără. Puterea cuvintelor este foarte mare, pentru că prin intermediul cuvintelor poţi induce stări. Nu contează cum reuşeşti să o faci, contează doar rezultatul final. Dacă cititorii râd când citesc despre un atentat, oferă-le asta şi vei reuşi să îi ţii aproape de carte, dacă cititorii vor sex, nu te împiedica de propriile prejudecăţi. Cartea nu trebuie să îţi placă ţie, ci trebuie să placă unui număr cât mai mare de cititori. Aceştia cumpără volumele, deci părerea acestora este mai importantă decât propriile obsesii ale scriitorului. Dacă vrea să reuşească, acesta trebuie să treacă peste orgolii, să renunţe la pretenţiile de deţinător al adevărului absolut. Un prozator de succes îşi lasă personajele să vorbească.
Un element tehnic foarte important, pe care scriitorul modern nu ar trebui să şi-l refuze decât în cazuri speciale, este naratorul omniscient. Atunci când fondul ideatic al cărţii o permite, prezenţa naratorului omniscient poate dinamiza acţiunea şi îl poate ţine pe cititor acolo. Acesta se simte bine atunci când are impresia că ştie mai mult decât personajele. Ne place postura voyeurului, personajele există pentru noi, ni se oferă fără nicio prejudecată. Naratorul omniscient poate clarifica acţiunea, o poate potenţa, îi poate conferi dramatism, fără a se individualiza ca un element antipatic. Acţiunea poate fi astfel clarificată fără a atenta la realismul ei. Naratorul omniscient oferă o evidenţă de multe ori indispensabilă.
Societatea umană a evoluat, ajungând astăzi la un sistem capitalist axat pe valoarea monetară a fiecărui produs. Literatura nu face excepţie, iar proza este elementul literaturii cotat cel mai bine. Romanele au un potenţial enorm, pentru că în cadrul romanului poţi concentra foarte multe elemente, poţi oferi un mozaic atrăgător. Iată de ce există foarte mulţi prozatori de succes, iată de ce proza are astăzi o poziţie privilegiată în cadrul universului literar.
Cu toate acestea, există o falie imensă între autorii de succes şi restul prozatorilor. Aceştia din urmă condamnă succesul primilor, atacând cărţile lor şi considerându-le literatură de consum. Literatura de consum (adică de fapt, cărţile care plac oamenilor şi care sunt cumpărate) este înfierată de foarte mulţi specialişti, care o acuză că face rabat de la calitate pentru a atrage cititori. Frustrările acumulate de creatorii care nu sunt capabili să aibă succes se răsfrâng asupra celor care au înţeles cum funcţionează mintea cititorului şi au ales să scrie pentru acesta. Refuzând să accepte argumentul bunului simţ, foarte mulţi prozatori se axează pe un stil greoi, pe care publicul astăzi tinde într-o bună măsură să îl evite.
Sentimentele negative care transcend multe dintre cărţile scrise astăzi le fac inaccesibile publicului larg. O carte scrisă într-o continuă frustrare va fi o carte respinsă de public, pentru că oamenii dispreţuiesc absenţa speranţei, oamenii dispreţuiesc fanaticii. Dacă vrem să ne impunem, trebuie să vorbim despre fanatici fără fanatism, trebuie să oferim posibilităţi fără a le considera imuabile. Cititorul nu trebuie să fie forţat să accepte evidenţa autorului, pentru că cititorul vrea să simtă bine, nu inferior. Dacă vrem să fim apreciaţi, trebuie să evităm aroganţa. Oamenilor le plac prietenii, nu conducătorii. Putem conduce, însă trebuie să o facem lăsând impresia că îi ascultăm pe ceilalţi. Autorul nu trebuie să vorbească despre ideile lui, ci despre ideile cititorilor. Le poate îmbogăţi, le poate modifica, însă trebuie să îi facă pe cititori să se regăsească acolo. Este singura modalitate prin care o carte se poate apropia de oameni. Doar cărţile care izvorăsc din cuvinte vor reuşi să impresioneze.
Autorii de best-sellere nu fac decât să îşi transmită mai departe mesajul. A îi acuza înseamnă a contesta însăşi esenţa scrisului. Singurul motiv care justifică existenţa unei cărţi este impactul acesteia. Dacă publicul nu are ocazia să o citească, cartea nu există. Mesajul poate să fie foarte bun, însă dacă răspândirea lui este restrânsă, efectele vor fi limitate. “Literatura adevărată” nu există, pentru că oamenii cumpără cărţi lipsite de ifose. Problemele psihologice ale autorilor români, care nu ştiu ce înseamnă să vinzi o carte, se răsfrâng în comentariile lor maliţioase. Condamnăm ceea ce invidiem, iar argumentele noastre sunt ridicole. Scriitorii care reuşesc să vândă sunt reprezentanţii actuali ai literaturii, pentru că tot ceea ce nu poate fi văzut nu contează. Trăim într-o societate care a renunţat de mult la idealuri desuete. Astăzi totul ţine de vizibilitate!
Religia este una dintre temele predilecte pentru prozatorii actuali. Având în vedere conflictele ideologice din ultimii ani, încleştarea dintre civilizaţii se dovedeşte a fi un rezervor de subiecte inepuizabil. Avem lumea musulmană şi problema Orientului Mijlociu, unde Israelul a reprezentat şi reprezintă încă un exemplu edificator, există terorismul internaţional, ameninţarea izbucnirii unui nou război rece, distrugerea metodică a mediului, suprapopularea, conflictul latent între globalizare şi tradiţie etc. Alienarea indivizilor în mijlocul acestui tumult oferă prozatorilor nenumărate posibilităţi, permiţându-le să construiască decoruri din ce în ce mai variate, care să răspundă mai bine cererii existente.
Mileniul trei va aduce cu sine o situaţie inedită. Cărţile au început deja să fie scrise în urma unor studii de piaţă, iar practica va căpăta amploare în viitorul apropiat. Nu mai putem arunca în piaţă produse fără acoperire, pentru că utilizatorii le vor respinge imediat. Creatorii vor trebui să înveţe să scrie despre subiecte de interes general, faţă de care oamenii să simtă nevoia unei atitudini. Nu vor mai exista cărţi axate pe pasivitate, pentru că cititorul pasiv nu va mai exista. Cartea care nu produce senzaţii intense va deveni inutilă, cartea care nu reuşeşte să îţi transforme existenţa va dispărea. Noul mileniu aparţine făuritorilor, nu teoreticienilor. Teoria care nu reuşeşte să se concretizeze în practică este o risipă inutilă de resurse. Şi, având în vedere împuţinarea resurselor, polarizarea succesului în jurul unui număr redus de autori este un lucru pozitiv. Mai salvăm câţiva copaci...
Un alt element important al romanului modern îl constituie aria de referinţe. Acestea din urmă pot salva proza, pentru că cititorul este invitat să descopere altceva. Legăturile cu muzica sunt foarte importante, pentru că muzica este o parte constitutivă a vieţii noastre. Ne regăsim în muzică, avem nevoie de muzică, iar o carte care foloseşte trimiteri muzicale ne captează mai repede atenţia. Referinţele înseamnă în esenţă continuarea poveştii, stabilirea de punţi de legătură între imaginaţie şi realitate. Poţi vizita locurile descrise în roman, poţi asculta melodiile, poţi încerca experienţele. Astfel cartea poate deveni o parte importantă a vieţii tale. Prozatorul care refuză să permită accesul cititorului este respins, pentru că singura valoare evidentă a unei cărţi rezidă în senzaţiile induse cititorilor.
Informaţia este foarte importantă pentru cititorul noului mileniu. Acesta vrea să înveţe în fiecare moment, să acumuleze informaţii. Ne simţim bine atunci când obţinem ceva în urma lecturii, ne simţim bine când ştim că devenim mai informaţi pe măsură ce parcurgem paginile. Autorii de succes ştiu că înainte de a ataca probleme spinoase trebuie să realizeze o documentare temeinică. Dacă vrei să scrii despre un spital, du-te şi petrece o seară la urgenţe, dacă vrei să scrii despre crimă înţelege întâi cum gândeşte un criminal... Pentru a transmite sentimente intense cititorului trebuie să oferi realism. Şi doar experienţa te ajută să te desprinzi de banalitate. Da, când priveşti de la distanţă, evenimentele îţi apar simple, însă aruncă-te în mijlocul lor şi vei descoperi senzaţii intense. Vei accepta clişeele pozitive şi vei reuşi să transmiţi încărcătura lor emoţională doar dacă gândeşti ca un jucător implicat. Trebuie să fii lucid, însă în mijlocul acţiunii, trebuie să laşi impresia că eşti detaşat, chiar dacă sentimentele te copleşesc. Eforturile tale trebuie direcţionate spre cititor. Acesta trebuie să simtă, pentru că doar el contează. Din jocul între aparenţă şi esenţă se nasc cărţile de succes.
Construcţia personajelor trebuie realizată astăzi cu minuţiozitate. Niciun detaliu nu poate fi lăsat la întâmplare, pentru că cititorul se focalizează asupra amănuntelor, căutând elemente care să rezoneze cu personalitatea sa. Micile evenimente pot fi augumentate, se pot transforma în arhetipuri, având de multe ori o putere de sugestie mai mare decât orice panseu filosofic. Puterea exemplului este decisivă, iar marile poveşti reuşesc întotdeauna să lase ceva în urmă. Oamenii sunt fascinaţi de personaje, se amăgesc cu posibilităţile prezentate în cărţi. Nu este un element negativ, pentru că autorul trebuie să făurească iluzii pentru a reuşi să se impună.
Cărţi cu foarte mare succes astăzi sunt cele care încearcă să destabilizeze miturile. Religia este atacată din toate direcţiile, iar protestele vehemente ale clericilor nu fac decât să încurajeze atitudinea autorilor. Când vezi că acţiunile tale inflamează spiritele, continui să loveşti. Publicul este atras de scandal, pentru că oamenilor le place să asiste la conflictele celorlalţi, simţindu-se în afara posibilelor consecinţe. Fiecare dintre noi a stat la un moment dat ascuns, privind o încăierare. Iată de ce cartea care reuşeşte să ofere senzaţii asemănătoare va fi apreciată.
Nu putem vorbi despre proza modernă fără să amintim de autorii care astăzi reuşesc să influenţeze şi să creeze mentalităţi. Cărţile cult au marcat ultimii ani, iar autorii care au reuşit să se impună nu mai pot fi ignoraţi. Dan Brown a reuşit prin cărţile lui să stârnească polemici aprinse, să pună la îndoială fundamentele unui sistem religios foarte important. Exemplul său trebuie înţeles de tinerii prozatori, pentru că o carte bună înseamnă în primul rând alegerea unei teme de interes şi combinarea fondului ideologic cu un ritm antrenant, care să îi ofere cititorului senzaţii intense. Reţeta folosită de Dan Brown nu este literatură de consum, ci concretizarea unui studiu de piaţă complex. Succesul autorului american dovedeşte încă o dată că literatura viitorului va însemna în primul rând marketing.
Un alt exemplu de reuşită literară este autoarea britanică J. K. Rowling. Harry Potter a devenit un simbol, iar succesul mondial al seriei este impresionant, demonstrând că o astfel de saga poate avea încă succes. Zecile de milioane de oameni care au cumpărat aceste cărţi au fost atraşi de poveste, de personaje, de modul inedit prin care autoarea a reuşit să filtreze realitatea. Lumea construită de Rowling nu este aseptică, elementele constitutive ne sunt familiare. Şi totuşi ea a reuşit să le ofere sensuri noi, să prezinte cititorilor ceva inedit.
Irvine Welsh a reuşit să modeleze o generaţie prin cartea sa cult, Trainspotting. Romanele autorului irlandez sunt o frescă a realismului împins la paroxism. Şi totuşi ele, în ciuda vulgarităţilor omniprezente şi a violenţei extreme, nu plictisesc. Welsh demonstrează că cititorii sunt gata să accepte o faţadă brutală, atâta timp cât aceasta ascunde elemente autentice. Ideile pe care le poţi descoperi în cărţile sale sunt profunde, iar infuzia de elemente colocviale asigură o contrapondere care transformă lectura într-o călătorie iniţiatică naturală.
Orientul începe să se impună pe scena literară mondială. Ştiind să exploateze tradiţia, autori ca Haruki Murakami sau Ryu Murakami oferă romane profunde, în care ritmul ameţitor este combinat cu elemente inedite, oferind un suflu aparte şi reuşind să propună cititorului un alt model. Ne regăsim de multe ori în prozele acestor autori, care reuşesc să se individualizeze prin naturaleţe şi un cinism pozitiv. Nu trebuie să ne temem de ceea ce nu putem înţelege, pentru că viaţa este scurtă şi la fel este şi timpul pe care îl avem pentru a ne bucura.
Un alt autor care foloseşte foarte bine moştenirea sa orientală este Salman Rushdie. Figură controversată, scriitorul britanic de origine indiană reuşeşte să se impună printr-un stil inedit. În fiecare carte a sa cititorul descoperă un mozaic, iar multitudinea de sensuri oferă puncte de legătură indispensabile între Orient şi Occident. Moştenirea culturală este reinterpretată, conflictele interetnice sunt valorificate, iar principiile care se desprind valorifică reminiscenţele romantice ale cititorilor. Iubirea ne impresionează, iar moartea poate fi justificată. Lumea lui Rushdie este o lume brutală, care nu duce însă lipsă de momente frumoase. O apocalipsă dulce, iată cum ar putea fi descrise cărţile marelui autor. Detaliile devin iată de multe ori mai importante decât problemele, iar succesul fulminant poate fi explicat de plăcerea pe care proza o poate furniza. Ne plac poveştile, de aceea ne întoarcem mereu la ele.
Ian McEwan a reuşit, prin romanul său Sâmbătă, să demonstreze că evenimentele recente, chiar dacă violente, pot constitui un punct de plecare pentru o meditaţie existenţială complexă. Un avion în flăcări zburând către Heathrow este primul moment dintr-o serie care trece, în mai puţin de 24 de ore, prin foarte multe aspecte ale vieţii omului modern. Succesul imens de care s-a bucurat acest roman arată că oamenilor le plac încă finalurile fericite şi că nu totul trebuie să se termine aşa cum vedem la ştiri. Visele sunt încă permise, însă oamenii astăzi au învăţat că trebuie să le şi împlinească. McEwan ne lasă speranţa, finalul rămâne de fiecare dată la latitudinea noastră. Iată de ce cărţile lui constituie puncte de plecare, pe care foarte mulţi cititori le aleg sperând într-un deznodământ fericit al propriei existenţe.
Paulo Coelho este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori la nivel mondial. Cărţile sale au fost traduse în zeci de limbi, iar poveştile incredibile au inspirat oameni din toată lumea să-şi accepte existenţa şi să înveţe să iubească. Axându-se în principal pe sentimente, Coelho descrie o lume a contrastelor, în care limitele aproape s-au topit. Personajele sale folosesc puterea exemplului, iar cititorul este liber să se regăsească în multitudinea de ipostaze oferite de autor. Apariţiile lui Coelho, programate o dată la doi ani, constituie un punct de interes la nivel mondial, pentru că astăzi ducem lipsă de povestitori autentici, din aceia care te pot ţine înmărmurit în faţa paginilor.
Progresele ştiinţifice devin din ce în ce mai importante, iar literatura începe să împrumute elemente tehnice. Nanotehnologia reprezintă un subiect important, iar modificările genetice vor constitui în viitor o resursă inepuizabilă pentru creatori. Prada, Sfera, Jurassic Park, sunt câteva dintre romanele prin care Michael Crichton a ajuns unul dintre cei mai bine vânduţi autori din lume şi singurul american ajuns în acelaşi timp în vârful topurilor de carte, film şi serial TV. Cele peste 150 de milioane de exemplare vândute certifică interesul publicului pentru aceste subiecte. Ne place să ne imaginăm lumea viitorului, iar prin aceste cărţi o părticică din ea este adusă la viaţă.
Lista ar putea continua. Scriitori ca Zadie Smith, Marc Levy, J. R. R. Tolkien, Amos Oz, John Grisham, John Saul, Sandra Brown, proiectele inedite demarate de Belle de Jour, Gabrielle Wittkop, Chuck Pallaniuck, precum şi mulţi alţi autori care reuşesc să-şi înţeleagă cititorii şi să scrie în primul rând pentru ei, sunt exemple de care trebuie să ţinem cont. Autorii români, dacă vor să aibă impact, trebuie să îşi adapteze proza la evenimentele de interes pe plan mondial. Ne interesează ce se întâmplă cu această lume, pentru că este normal să fim preocupaţi de casa noastră. Cărţile care ne ajută să înţelegem sunt apreciate, celelalte putrezesc liniştite în rafturile librăriilor.
Potenţialul prozei este enorm. Succesul romanelor ne demonstrează cu prisosinţă asta. Este simplu, scriitorii trebuie să accepte evoluţia şi să folosească toate avantajele acesteia. Lumea ne este accesibilă, de aceea sursele de inspiraţie sunt practic inepuizabile. Trebuie doar să ştim unde să căutăm şi mai ales cum să o facem. Până la urmă, deşi ironică, concluzia este simplă, făcând comentariile inutile: cărţile cele mai citite, cărţile care au succes, sunt pur şi simplu cărţile cele mai bune.