Literatura oferă o gamă extinsă de posibilităţi. De aceea politica a apărut de multe ori ca sursă de inspiraţie, oferindu-le autorilor puncte de plecare şi ajutându-i să-şi ancoreze creaţiile în actualitate. Oamenilor le plac discuţiile, le place să deţină puterea, chiar dacă este de multe ori una iluzorie. Politica îţi oferă asta, te face să te simţi capabil să schimbi. Ai impresia că votul tău contează, speri că părerea ta va însemna ceva. Şi iată cum politica devine un punct central în viaţa fiecăruia dintre noi. Nu putem evita societatea, pentru că trăim în mijlocul ei, iar deciziile care se iau la nivelurile cele mai înalte ne afectează existenţa în fiecare moment. Facem politică fie că vrem fie că nu, pentru că însăşi viaţa noastră este până la urmă politică.
Florin Iordache este un analist fin, ancorat în realitate, care reuşeşte să surprindă multe dintre tarele societăţii actuale. În “O lume nebună”, el satirizează România post-decembristă, combinând stilul pamfletar cu admirabile pasaje moralizatoare. Personajele aflate în prim plan sunt disecate cu minuţiozitate, iar cititorul nu poate să nu zâmbească recunoscând în spatele numelor concepute cu abilitate oameni reali, persoane publice pe care le vedem în fiecare zi în mass-media şi cărora autorul le adaugă o notă inconfundabilă de ridicol, generalizând defecte şi transformându-le în elemente definitorii: “Desigur, am rămas pe gânduri... Peste câteva săptămâni opiniunea publică a aflat cu stupoare de moartea suspectă a miliardarului M. Dumitru... Acesta a fost găsit mort într-o piscină golită de apă... Sinucidere?... Asasinat?... Peste alte câteva săptămâni opiniunea publică este iarăşi bulversată de o moarte ciudată... Amicul meu P a murit în condiţii neelucidate într-un accident de automobil... Şi miliardarul M. Dumitru şi amicul P au lăsat în urma lor averi uriaşe... Goana lor după o viaţă senzaţională s-a sfârşit fără glorie... Unde eşti tu nene Nae, să te simţi răzbunat?... Nu mai e nevoie de o nouă revoluţie care să spânzure mafioţii, atâta vreme cât colo sus veghează Dumnezeu...”
Stilul este direct, iar limbajul folosit combină elemente colocviale cu arhaisme şi regionalisme care oferă textelor culoare locală. Florin Iordache nu încearcă în niciun moment să îşi păstreze corectitudinea politică şi nu se sfieşte să atace teme considerate tabu. Crima devine o rezolvare firească, violenţa poate fi justificată prin discursuri sforăitoare, castelurile se construiesc în cel mai pur stil rromesc, iar imaginea de ansamblu a României apare aproape apocaliptică. Însă în ciuda tuturor elementelor sumbre, cartea reuşeşte să păstreze un ton optimist. Cititorul este aruncat în această lume şi este învăţat să râdă. Cel mai bun de a combate prostia şi incorectitudinea este zâmbetul, iar autorul reuşeşte de multe ori să arunce în plan secund problemele prin intermediul comicului împins la paroxism.
Personajele lui Florin Iordache provin din clasa de mijloc. Fără aspiraţii majoare, indivizii îşi petrec viaţa în umbra marilor evenimente, încercând în fiecare moment să iasă în faţă. Încercările lor nu sunt însă încununate de succes, iar frustrările acumulate ajung să se materializeze în distrugere. Mediocritatea este evidenţiată, iar prozele sunt construite ciclic, insistând pe tipologii şi pe efectul devastator al bigotismului, de orice fel ar fi el. Realitatea nu trebuie evitată, chiar dacă de multe ori nu oferă nimic. Este trist, însă adevărat, iată cea mai importantă lecţie pe care o putem desprinde din carte: “Maricica, superba blondă ştiristă de la “Vitalitatea TV”, ia cu eleganţă în mâini paharul cu otravă şi cu o mişcare bruscă îl sparge în capul Şefului... Acesta urlă de durere, în timp ce o salvă de mitralieră trasă de bodyguarzi îl aruncă fără viaţă în piscină... Maricica se îmbracă în fugă... Bodyguarzii o urmează cu fidelitate... Poarta, aflată pe role metalice, se dă la o parte şi lasă loc Land Roverului, care accelerează, iar apoi frânează brusc în dreptul vilei-palat, construită în cel mai autentic stil rromesc, cu turnuri şi turnuleţe... Din Land Rover coboară îndată un bărbat mătăhălos, costumat într-o uniformă neagră de bodyguard. Maricica şi bodyguarzii se aruncă în maşină... Land Roverul demarează în trombă şi lasă în urmă misterioasa proprietate din codrii Vlăsiei... cu vila-palat în cel mai autentic stil rromesc, cu turnuri şi turnuleţe...”
Ritmul este alert, pasajele se succed cu repeziciune, iar atenţia autorului se focalizează pe detalii, vrând parcă să sublinieze diferenţa dintre aparenţă şi esenţă, care caracterizează societatea noastră. Marile crize sunt trecute cu vederea pentru că oamenii sunt prea ocupaţi cu detaliile pentru a mai ţine cont de ele. Nimănui nu îi pasă, starea generală este delăsarea. Florin Iordache nu se teme de aceste concluzii, pentru că nu încearcă în niciun moment să condamne la modul absolut. Scurtele pasaje moralizatoare sunt înăbuşite rapid de umor, cartea reuşind astfel să evite patetismul. Autorul nu vrea să fie perceput ca un profet ratat, ci ca un observator coerent al unor realităţi pe care niciun cititor nu le poate ignora.
Simbolurile perioadei de tranziţie sunt bagatelizate, Florin Iordache insistând pe aspectul lor derizoriu. Influenţa Occidentului este evidentă, însă ea nu apare ca o salvare. Satira este îndreptată cu precădere înspre filosofia socială defectuoasă, care devine prin extrapolare o condiţie sine qua non a degradării umane. Destinele indivizilor sunt analizate obiectiv, tonul este rece. Autorul nu se implică afectiv, ci alege să descrie de la distanţă drame familiare fiecăruia dintre noi. Chiar dacă tinde să devină antipatică pe alocuri prin repetarea anumitor obsesii, cartea poate oferi o lectură plăcută. Cititorul trebuie să nu ia însă lucrurile foarte în serios. Glumele rămân până la urmă simple glume, oricât de reale ar părea: “În cele din urmă, bossii au primit viza pentru Statele Unite şi excursia pe gratis la New Orleans... Când au păşit pentru prima dată pe pământul american, pe aeroportul din New Orleans, Şpirache, Sache şi Matache s-au simţit cu adevărat oameni liberi... Se aflau în sfârşit în ţara tuturor posibilităţilor... Dar visul lor american a ţinut doar câteva minute... Vameşii americani le-au descoperit în bagaje cocaină... Au fost imediat arestaţi, judecaţi şi trimişi în închisoarea din New Orleans... Acolo i-a prins uraganul Katrina şi rudele lor din clanurile de la Bucureşti nu au mai ştiu nimic de ei... Ca să vezi cum o damă fatală cu un decolteu a la Pamela Anderson poate schimba soarte unor fericiţi bossi ai tranziţiei din Bucureşti... cei drept cam tembeli în afaceri neclasice...”
“O lume nebună” este o incursiune fascinantă în realitatea României post-decembriste. Cititorul va descoperi suferinţă, iubire, speranţă, toate amestecate cu un umor generalizat. Chiar dacă pe alocuri cartea devine cinică, reuşeşte să stârnească hohote de râs. Florin Iordache nu încearcă să ne convingă. Nu soluţiile sunt căutate în carte. Realitatea este descrisă cu precizie milimetrică, gesturile personajelor se înscriu în şabloane bine definite. Nu avem ce să facem. Râsul se dovedeşte a fi până la urmă singurul antidot...

Bibliografie

Florin Iordache – O lume nebună – Făt-Frumos – 2007