eu nu stiu sa scriu poezie eu nu stiu sa iubesc eu nu stiu sa invat eu nu stiu nimic sa o luam de la capat undeva pe niste carari ale sufletului poezia isi cauta loc ma plange ma trage de maneca ma inghesuie intr-un colt de cer si ma mangaie uneori se ascunde dupa o lacrima incerc sa o scot cu matura iau versul de coada dar nimic poezia nu vrea sa se nasca nu vrea dupa ce ma cheama ma imbie isi intoarce spatele si pleaca cineva imi spunea ca nu stiu sa scriu poezie fiindca nu iubesc am iubit si tot n-am putut sau poate ca n-am iubit poate ca a fost altceva cert e ca eu simt poezia pana si acolo unde nu ar trebui sa fie in ce priveste invatatul mereu incurc salile si de fiecare data mi se tranteste usa in nas am refuzat sa mai invat sa mangai coridoarele facultatii sa dau buna ziua profesorilor si dupa asta sa-i injur si sa-i trimit cu nasul in carnetul de student scuzati ca am intarziat dar azi nu voi veni la cursuri sunt frazele care le rostesc zi de zi incerc sa fac ceva dar nimic nu apare dincolo de norii ce-i privesc necontenit prima data cand am apreciat-o pe haruki murakami pentru ceea ce scrie a fost atunci cand am citit in iubita mea sputnik ca facultatea e lalaie lipsita de aventura si aplicatie practica si atunci am aflat de ce imi displaceau nasurile afundate in carti si vocile care nu se auzeau dar care dictau ceva candva dar totusi cand voi reusi sa iau resoul asta din camera si sa-l arunc pe geam fiindca ma sufoc fiindca frunzele cad una cate una uneori cate doua fiindca iarna ma ingenuncheaza si ma trimite sa culeg fulgii unul cate unul pe strada sau cate doi si sa pun un fulg pe o frunza si tot asa pana voi gasi sa adaug si un fir de iarba verde trebuie sa caut trebuie rabdare trebuie sa caut cu rabdare exact ce-mi lipseste citesc antichristul de nietzsche si stiu ca a-l iubi pe dumnezeu nu inseamna a scrie tine cu litera mare cum fac multi credinciosi ci mult mai mult de atat dar asta...asta nu mai tine de mine cea de acum ramane pentru data viitoare.