hai că pe asta n-o mai cred. cum să câştigi tu soarele, privirea dacă nu ai ochi? unghii dacă degetele au fost secerate în furtună?
mama ta îmi spunea că din orice îmbrăţişare îţi plăcea să faci nişte cătuşe fără nicio cheie de rezervă. nişte dureri înmuiate în sosul filosofiei. întrebări grilă cu variante nule de răspuns. bătături la fiecare deget cu piele cojită, care să nu răspundă la invitaţiile articulaţiilor. că îndoiai fiecare pliu încă o dată, îl mulai pe mână şi te rugai să mori. că orice femeie din faţa ta era icoana cu cina cea de taină, rama de la tabloul cu şliţ, pantoful din cutia de carton uzat.

dacă mă iei acum de mână, ai să vezi ce degete mici am. câte adieri de vânt pot ascunde sub două bucăţi de carne crudă, de carne care nu vrea să fie fiartă, coaptă şi mestecată prin gura plină de cotoare (de mama, de tata, şi mai ales de tine). ai să vezi că mâna mea e prea scurtă ca s-o pot întinde până la firul ăla de păr care acum mă priveşte. că nu-mi ajunge nici măcar până la gură, s-o deschid şi să-ţi spun câteva cuvinte. că e prea noduroasă. că mâna mea, asta la care te uiţi tu acum contemplativ e chiar pagina ta din jurnalul de azi.

ce nu înţelegi? umărul drept? da, ştiu. am uitat să-ţi spun că mi-a fost furat. acum am numai clavicula, care se ţine de piele. te rog să n-o atingi. e aspră, într-adevăr, dar solzii care au început să crească pe deasupra încearcă s-o îmbrace. să fie frumoasă pentru ziua când va purta costumul de mort. costumul din nisip negru cu dantelă vegetală.

cum? nici de morţi n-ai aflat? dar toţi suntem morţi. mai vezi tu pe cineva viu? mai respiră cineva? ia, un pic de linişte! domnu’… vă rog frumos! şi-acolo, doamna… parcă s-ar auzi nişte respiraţii prin zona aceea. şi cineva se mişcă. şi cineva simt că vrea să vină spre noi… chiar nu trebuia să vorbeşti! acum s-a speriat şi nu se va mai întoarce niciodată. nu vom mai fi vizitaţi. nici asta să nu merităm? mă faci să râd: cum de cine? morţii se vizitează cu morţii, ca să mai schimbe gustul de pământ. chiar dacă e mai bun cel de la lumină. şi-n fond, noi nu tot cu pământ trăim?

da. de la piciorul stâng îmi lipseşte glezna. am împrumutat-o şi-n loc am primit un şchiop. piciorul de la un om şchiop. ce dureros mătură podeaua, ca o femeie bătrână care-şi numără anii de viaţă, ca un bărbat care-şi aşteaptă praful de pe talpa pantofilor să i se urce pe gât, de pe gât pe frunte şi de-aici să sară pe ceasul de pe masă şi să oprească timpul… am trei picioare!

unde stai tu acum şi mă asculţi va creşte un copac. şi va da naştere la alt copac. vor creşte din ce în ce mai mulţi. nu vor avea părinţi. vor fi aşa, ca tine. şi din copacii tăi am să fur lemnul. exact! vei avea nişte copaci fără lemn. nişte copaci fără viaţă, dar cu tine în loc de esenţă. cu tine care să le ţii locul de tată, cu tine care să le dai putere. care să te laşi tăiat. care vei arde noaptea de frig.

acum dă-mi restul de degete furate…