“Totuşi, gravitaţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru că ne cade cineva cu tronc”.

Albert Einstein

Autor atipic, Marc Levy reuşeşte să le ofere cititorilor săi poveşti de iubire credibile, pe care oamenii le pot înţelege la nivel elementar şi în care se pot regăsi. Stilul simplu, condimentat cu elemente inedite, transformă cartea într-o cronică a sentimentului modern. Contradicţiile definesc sui generis personajele, îndrăgostiţii luptă pentru relaţia lor chiar dacă acţiunea pare de multe ori să li se împotrivească, conturând un peisaj realist în care fiecare dintre noi se poate imagina. Suferinţa este generată de evenimente aparent banale, ale căror consecinţe ajung să pericliteze însăşi esenţa indivizilor. Minciunile se împletesc într-o lume care ştie că nu poate supravieţui decât prin puterea compromisului. Levy prezintă realitatea fără a o judeca şi nu încearcă în niciun moment să evite subiectele controversate. Sub învelişul sentimental, autorul abordează probleme complexe, ca natura relaţiilor interumane în contextul dezvoltării industriale sau drepturile persoanelor comatoase. Personajele sunt puse în faţa unor alegeri pe care şi le asumă pe parcursul romanului, nu fără a suferi.
Continuând povestea de dragoste din “Şi dacă e adevărat...”, romanul “Te voi revedea” este o frescă a apropierii. Regăsim la fiecare pas emoţiile inerente unei relaţii, simţim şi suferim alături de Arthur şi Lauren, dorim să vedem cum iubirea înfrânge orice barieră. Şi, aşa cum îi stă bine unei poveşti moderne, finalul este fericit, iar dragostea ne dovedeşte încă o dată că poate transcende orgoliile, împlinindu-se într-o beatitudine simplă, a fiecărei clipe. Emoţiile se acumulează, din lacrimi se naşte speranţa. Lumea lui Marc Levy este lumea fiecăruia dintre noi, iar cartea ne poate face să descoperim că şi tristeţea înseamnă ceva: “Când Lorenzo Granelli începu delicatul proces al fazei de trezire, era ora şase dimineaţa. Douăzeci de minute mai târziu, Arthur, învelit cu un cearşaf, era dus de Norma spre sala de reanimare. Lauren ieşi din blocul operator însoţită de anestezist. Amândoi se îndreptară spre sala alăturată. Îşi scoaseră mânuşile şi se spălară pe mâini fără niciun cuvânt. În timp ce se pregăteau să părăsească sala de pregătire, Granelli se întoarse spre Lauren, o privi cu atenţie şi îi mărturisi că îi va sta alături ori de câte ori va dori ea, pentru orice operaţie, deoarece îi plăcea foarte mult modul ei de lucru. Tânăra specialistă în neurochirurgie se aşeză epuizată pe marginea chiuvetei, cu capul în palme, aşteptă până rămase absolut singură şi se puse pe plâns.”
Acţiunea se derulează rapid, adesea succesiunea faptelor fiind halucinantă. Marc Levy ştie cum să dinamiteze cartea, inserând pasaje violente acolo unde desfăşurarea evenimentelor o cere. Alegerile sunt simplificate, opţiunile dispar într-o singură secundă, demonstrând astfel încă o dată caracterul arbitrar al vieţii. Nu ştii ce se va întâmpla, de aceea nu poţi să îţi faci prea multe planuri. Arthur învaţă, pe parcursul lunilor de iubire descrise magistral în “Şi dacă e adevărat...” să se bucure de fiecare clipă petrecută împreună cu persoana iubită. Iată de ce, în “Te voi revedea” el dovedeşte maturitate, nu se agaţă cu disperare de Lauren, încearcă până în ultimul moment să o protejeze. Sacrificiul pe care este gata să îl facă îl înnobilează, îl transformă într-un romantic actual, adaptat timpurilor în care trăim, însă păstrând încă reminiscenţe sentimentale.
Marc Levy insistă asupra construcţiei psihologice a personajelor. Tarele sunt expuse, autorul pătrunde adânc în conştiinţa fiecărui individ, parcă pentru a justifica acţiunile întreprinse de acesta. Ne temem, iubim, suferim, încercăm să îi impresionăm pe cei din jurul nostru, refuzăm să acceptăm realitatea şi încercăm să construim o altă lume, mai bună. Romanul reuşeşte să creioneze acest peisaj, adresându-se direct cititorului. Te regăseşti în paginile cărţii, îţi descoperi o faţă ascunsă, îţi înţelegi deciziile şi eşti înduioşat de puterea covârşitoare a sentimentelor.
Cartea insistă pe sensibilitate, este construită pe ideea de afecţiune. Poţi anticipa finalul fericit şi totuşi tumultul este prezent. Suferi, chiar dacă ştii că povestea se va termina bine, suferi pentru că înţelegi că şi suferinţa îşi are rostul ei. Marc Levy reuşeşte să convingă, să îţi prezinte viaţa, aşa cum este ea, cu suişurile şi coborâşurile ei, reuşeşte să te facă să te bucuri de ea. Eşti fericit şi trebuie să fii astfel pentru că te trezeşti în fiecare zi, pentru că poţi să interacţionezi cu cei din jurul tău, pentru că există oameni cărora le pasă. Prietenia, iubirea, respectul, micile bucurii care încununează existenţa, iată comorile asupra cărora Marc Levy ne atrage atenţia. Să învăţăm să ne bucurăm de ele acum, înainte de a fi prea târziu: “Profesorul Fernstein puse jos valiza Normei, în încăntătoarea cameră de la Wine Country Inn. De luni de zile îşi promiseseră escapada asta în Nappa Valley. După ce au luat masa în Sonoma, şi-au continuat drumul spre Calistoga. În seara asta vor dormi la St. Helena. Hotărârea merita să fie sărbătorită. În ajun, Fernstein redactase o notă către preşedintele consiliului de administraţie al Spitalului San Francisco Memorial, prin care îşi făcea cunoscută dorinţa de a ieşi la pensie cu câteva luni mai devreme. Printr-o altă scrisoare, adresată conducerii Serviciului de Urgenţe, recomanda titularizarea cât mai rapidă a internei Lauren Kline, deoarece ar fi fost regretabil să beneficieze alt spital de calităţile celei mai bune dintre elevele sale. Lunea viitoare, Norma şi profesorul urmau să ia avionul spre New York. Dar, înainte de a revedea oraşul în care se născuse, el luase hotărârea să se bucure de ultimele sale zile în California.”
Optimismul este caracteristica dominantă a volumului. Personajele cred obsesiv în şansele lor. Levy descrie o lume a învingătorilor, o lume în care fiecare personaj reuşeşte să-şi depăşească propriu Nemesis. Durerea este depăşită cu eleganţă, o vreme mai bună există întotdeauna, chiar dacă asta înseamnă o căsătorie fericită sau o odihnă veşnică într-un mormânt din Norvegia. Fiecare este liber să înţeleagă realitatea prin prisma propriului sistem valoric, însă senzaţia generală este de acceptare relaxată a evenimentelor. Fără scrâşniri din dinţi, fără disperare. Viaţa curge mai departe, iar fericirea este chiar lângă noi. Trebuie doar să ştim când să întindem mâna.
Planurile narative se întrepătrund. Descoperim trecutul pe măsură ce prezentul devine inexplicabil. Marc Levy nu ne spune mai mult decât este necesar, ne lasă să umplem golurile, să mergem mai departe, să construim scenariul care ne convine. Iată cum se poate explica imensul succes al autorului francez. Cititorul se poate bucura de poveste, pentru că are libertatea de a o interpreta. Fără sentinţe, fără peroraţii inutile. Evenimentele se derulează, personajele trăiesc, iar tu poţi privi de la distanţă şi poţi interveni. Posibilităţile sunt nelimitate.
Relaţiile interumane sunt construite cu migală, demonstrând că Marc Levy este în primul rând un analist fin al condiţiei umane. Momentele de ezitare, tracul personajelor, emoţiile, primul sărut, confuzia inerentă acestuia, dorinţa, mângâierea, toate sunt descrise credibil, completând un mozaic impresionant de trăiri. În lumea lui Arthur fiecare eveniment are un sens ascuns, ocultarea este un procedeu existenţial indispensabil. Putem crede că o persoană a fost simultan în două locuri diferite, putem crede că iubirea transcende moartea. Nimic nu pare imposibil în faţa gesturilor simple de iubire. Trebuie doar să avem încredere în cel de lângă noi, trebuie să păşim în dulap fără să ne gândim la consecinţe. Uşa ne aşteaptă, întotdeauna deschisă: “Deschise uşa dulapului şi tresări. Un pui de bufniţă alb, ţinut de un braţ întins, se uita ţintă la el, din întuneric, cu privirea protejată de nişte ochelari de copil, pe care Arthur îi recunoscu de îndată.
- Cred că s-a vindecat, n-o să-i mai fie niciodată frică de lumina zilei, spuse o voce timidă, ascunsă în întuneric.
- Te cred! Ochelarii ăştia i-am purtat chiar eu. Prin ei, vezi nişte minunăţii în culori.
- Aşa se pare! răspunse Lauren.
- Nu vreau să fiu în niciun caz indiscret, dar ce faceţi voi doi acolo?
Ea înaintă cu un pas şi ieşi din umbră.
- Ce-o să-ţi spun nu e uşor de înţeles, e imposibil de admis, dar, dacă vrei, cu adevărat, să ai încredere în mine, atunci, poate că mă vei înţelege, în cele din urmă, şi ăsta e un lucru foarte important, pentru că – acum ştiu – tu eşti singura persoană din lume, cu care pot împărtăşi acest secret.
Şi Arthur intră, în sfârşit, în dulap...”
“Te voi revedea” continuă povestea din “Şi dacă e adevărat...”, punându-ne la încercare. Mai avem oare puterea de a crede în mituri? Mai avem oare puterea de a crede în victoria iubirii? Sunt întrebări la care Marc Levy răspunde pozitiv, prin poveştile sale spuse într-un stil simplu, care merg direct la ţintă. Cartea fascinează cititorii prin mozaicul de elemente actuale interpretate şi constituite într-o metafizică modernă apropiată fiecăruia dintre noi. Să ne lăsăm atraşi de această strălucire, să ne bucurăm de fiecare moment de iubire pe care viaţa ni-l oferă. Trebuie să credem în minuni, să credem în puterea haosului. Nu are rost să construim teorii, singura care merită toate eforturile este viaţa, maiestuoasă în “banalitatea” ei. Te voi revedea, iată cum despărţirea devine un nou început. Până la urmă, în viaţa fiecăruia dintre noi au existat momente în care nu am putut decât să murmurăm, şi dacă e adevărat...

Bibliografie

Marc Levy – Te voi revedea – Trei – 2006