La Toyota, lucrurile se petrec cam aşa: fiecare "human being" (robot "uman" cum ne place cu atâta satisfacţie bleagă să îl numim) de pe linia de montaj, în momentul în care observă un defect la produsul primit de la predecesor, spune "Stop!" procesului. Linia se opreşte. Se caută defectul, din aproape în aproape, uneori până la proiectare. Şi până când defectul nu este înlăturat, nu se trece mai departe. Şi asta, deoarece fiecare "co-worker" (denumire din ce în ce mai utilizată azi şi în Occident, dar fără acoperirea necesară pe acolo) consideră pe cel căruia îi predă ce a făcut el - drept client. Care trebuie servit exemplar.
Ăsta, cred, este unul dintre exemplele cele mai sugestive care dezvăluie - măcar şi parţial - secretele managementului "Ky'Zen" japonez (şi al boom-ului economic, întâi al Japoniei şi, mai de curând, şi al Chinei - urmează India care a început şi ea să se trezească din "contemplaţia" sa tradiţională, sătulă de atâta mizerie şi sărăcie pe lumea asta, tot căutând frenetic Nirvana aia mirifică de "Dincolo"). De ce "Ky" şi "Zen" ? - cu altă ocazie (pentru cei care nu mai au răbdare până atunci, îi trimit la 'Ky'zen - The Key to Japan's Competitive Succes' a lui Massaaki Imai, McGraw-Hill Publishing Company, 1986 - carte "clasică" în domeniu). De aici a derivat "Managementul Total al Calităţii", precum şi "Managementul clienţilor" de care se face atâta caz acum peste tot, prin spaţiul nostru cultural (încă nu atât pe aici, pe la noi; ci prin alte părţi occidentale; şi tot în paranteză adaug că, la introducerea TQM-ului, a contribuit, în mod decisiv, Joseph Moses Juran – cetaţean amarican de origine română, născut la Brăila în 1904. In 1954 Uniunea Oamenilor de Ştiinţă şi a Inginerilor Japonezi l-a invitat pe J.M.JURAN să prezinte în Japonia o serie de conferinţe şi cursuri în domeniul controlului statistic al proceselor. Peste doua decenii Japonia urma să devină lider mondial al calităţii, după ce pusese bazele modelului japonez de Management Total al Calităţii prin dezvoltarea unor concepte, principii şi metode originale, dar bazate şi pe ideile şi cunoştinţele promovate de J.M.JURAN).

Şi dacă sloganul "Let's make better things" al brendu-lui Philips şi-a mai adus aminte şi de 'Tratatul lucrului bine făcut' al polonezului T. Kotarbinsky, cu o floare nu se face primăvară. Deoarece aceasta s-a cam ofilit, fiind "integrată" în agresivitatea noastră (nu a românilor - vai de viaţa lor, că ăştia sunt mici copii în domeniu, ci a "marelui" Occident; vom vedea noi ce se întâmplă după ce, de voie, de nevoie, ne-a adoptat, mai cu binele, mai cu răul, mama Euro-Atlantica!). Şi aceasta, pentru că…

*

"Proşti sunt pe toate drumurile !". Asta e premisa de la care pleacă Marketingul nostru de toate zilele. Iar ăsta (Marketingul) e "Arta de a-i găsi!". Cu TQM-ul mai e cum mai e pe aici, prin Occident. Pentru că, măcar lecţia asta a învăţat-o (cam greu) de la asiatici. Şi anume că, în loc să se propună "maximizarea profitului" mai bine e să se aplice "calitate maximă cu preţ minim", că profitul curge, apoi, de la sine. În schimb, când e vorba de clienţi, lucrurile se schimbă. Ăştia nu trebuie serviţi (exemplar). Ci trebuie manevraţi. Prin reclame. De o agresivitate din ce în ce mai subtilă şi virulentă. Cum, de exemplu, una (mare manageră de Marketing) la o publicaţie pe care o voi numi "X" (pentru a nu-i face reclamă, nici măcar negativă, că tot reclamă se cheamă), care s-a infiltrat şi la noi în spaţiul carpato-dunărean (nu ea, firma), l-a făcut şi pe subsemnatul să devină destul de idiot ca să se prindă în plasa oferirii unor premii de miliarde (lei vechi) apucând să se aboneze, pe şase luni, la revista lor de-a dreptul din undregraund-ul cultural, ducându-se dracu' şi TQM-ul. Dar să revin la "cestiune". După ce respectiva manageră (de care vorbeam) a reuşit ca pe şase luni să mă facă să arunc, metodic, gunoiul care mi-l trimitea, nu mă mai scapă din mână. Şi, mai zilele trecute, aflu, plin de "surprize, surprize", că, nedormind toată noaptea, a găsit totuşi timp să viseze (transcedental). Iar dimineaţa, plină de o intuiţie iluminatoare, s-a şi repezit, direct din aşternut, şi l-a "extras" tocmai pe domnia mea din "baza de date", făcându-mă fericit că am ajuns aproape de potou. Intrând astfel în finala (sau semifinala) câştigării premiului cel mare. Dar, cu o singură condiţie: să cumpăr ultima producţie intitulată "Influenţa razelor de lună asupra galoşilor de gumă" pe care tocmai a fătat-o geniala editură pe care, cu succes, o reprezintă. Şi asta, în ciuda faptului că, agasat, am mai aruncat cu leişori dând nu ştiu câte telefoane ca să fiu scos odată din nenorocita aia a lor de "bază de date". Dar, nu contează. Că doar şi Romtelecomul trebuie să câştige (împreună cu editura X, că şi el ia, indirect, procent din telefoanele date de fraieri ca mine). Şi uite-aşa bussines-ul merge ca pe roate şi se dezvoltă ca o pecingine.

Şi, dacă mai suportaţi, iată încă o "manipulare". Învăţată dintr-un 'Tratat de manipulare' pe care scria, ca subtitlu: "ia-mă!". Şi chiar l-am luat ! Prin urmare, cere, cuiva, pe stradă, o sută de mii (lei vechi) inventând o poveste lacrimogena cum că, dintr-o nefericită întâmplare, deşi bine înţolit, ai rămas, în Bucureşti, fără nici un chior în buzunar şi nu te poţi întoarce la dracu-n praznic de unde-ai venit. Dacă nu te va înjura, în cel mai bun caz îţi va întoarce spatele sau se va face că nu te-aude. Nu-i nimic !. Ţine-te de el scai. Şi cere-i, măcar, o ţigară. Sută la sută ţi-o va da. Ca să scape de tine. De fapt, asta şi voiai: o ţigară!

Data viitoare, vă voi cere un milion (tot în lei vechi). Şi-mi veţi acorda, sigur, timpul vostru de a mă citi. Că şi " time is money". Şi pentru că proşti sunt pe toate drumurile.