“Cultura scuzei este în primul rând o cultură a condescendenţei. Nimic nu ne autorizează să împărţim lumea în vinovaţi şi nevinovaţi: căci nevinovăţia este apanajul copiilor, dar şi al idioţilor şi al sclavilor.”

Pascal Bruckner – Tirania penitenţei – Eseu despre masochismul occidental

În urma evenimentelor recente s-a observat o distanţare a publicului faţă de presă, distanţare resimţită din plin în ultimii ani prin prăbuşirea tirajelor şi prin scăderea generală a audienţelor. Reacţiile mass-mediei nu îi mai atrag pe indivizii, oamenii nu se mai regăsesc în conceptele de cele mai multe ori sterile propuse de jurnalişti. Presa pare să contrazică realitatea, să infirme voinţa cititorilor ei, intrând astfel într-un conflict deschis cu însăşi principiile care ar trebui să se afle la baza actului jurnalistic.
Scrii pentru oameni şi trebuie să le oferi informaţia reală, necosmetizată. Acesta este marele risc al oricărei democraţii. În esenţă, în momentul în care vorbim despre realitate, vom descoperi lucruri care nu sunt corecte din punct de vedere politic sau teoretic. Discriminarea este un element principal al naturii umane, pentru că omul este în esenţă individual. Şi atunci de ce să pretindem mostre de ipocrizie, de ce să subjugăm viaţa unor teorii abstracte?
Jurnaliştii români refuză cu obstinaţie să vadă realitatea. Nu contează ce credem noi că este corect, contează ce se întâmplă de fapt. Toate teoriile se prăbuşesc în faţa unei simple ştampile, toate scenariile sunt invalidate de oamenii care au înţeles că trebuie să trăieşti din toată inima pentru a putea vorbi despre viaţă. Presa din România se prăbuşeşte la capitolul popularitate pentru că refuză să-şi adapteze mesajul. Nu poţi contesta cititorii, pentru că aceştia sunt singurul garant al existenţei tale, nu poţi vorbi de procentaje fantomă, nu poţi face jurnalism pe baza unor presupuneri hazardate.
Scenariile care au invadat în ultimul timp presa română nu fac decât să îi îndepărteze pe cititori. Când vezi că cei care ar trebui să îţi spună ceea ce vrei să auzi sunt prea preocupaţi de propriile obsesii, nu îi mai asculţi. Publicul are dreptul să aleagă şi omul de presă inteligent ştie că trebuie întotdeauna să vorbească despre subiectele de interes ale publicului său. Fără ipocrizie, ci dovedind înţelegere. Să nu mai adoptăm mereu politica celui care eşuează, să nu mai aruncăm cu pietre reliefând astfel doar frustrare. Lumea aparţine învingătorilor şi oamenii îi vor urma întotdeauna pe aceştia.
Presa din România se află în faţa unei alegeri. Dacă va rămâne în permanenţă un ghimpe în coasta societăţii, încercând doar să critice, fără a oferi soluţii viabile, credibilitatea ei se va prăbuşi. Oamenii au nevoie de dovezi, nu de ipoteze, oamenii se hrănesc cu rezultate. Presa trebuie să devină un actor, să încerce să-şi construiască o imagine nouă. Iar pentru a face asta jurnalistul trebuie să înţeleagă şi să accepte realitatea din jurul lui. Altfel, presa va primi din partea cititorilor un “cap în gură” fatal! Şi astăzi evidenţa ne sugerează că îl merită cu prisosinţă!