Al meu bărbat-fantomă mă adoarme sub privirea indiferenţei.
-Eşti plictisitoare, grasă, prea casnică...îmi zbiară pe note, cântecul de adormit neveste.
-Hei, şoptesc...nu-mi ucide şi câinii de pază !
Îmi întorc privirea tinereţii destrămate, îl văd cum întinereşte cu anii mei.
Smulge calculatorul din priză, sorbind alcoolul fiecărui perete ce ne desparte.
Tristă, las câinii să mă latre...