Nouă personaje: Marinică Babuş, Alina Ţigănuş, Sile Barză, Grigore Alecu, Mecanicul de la telescaun, recepţionistul hotelului, vânzătorul de ziare, Virginia Dima şi Costel Dima.

Scena trebuie împărţită în două cu ajutorul unei pânze sau neconvenţional. În partea dreaptă a scenei două scaune alăturate în chip de telescaun. Trei personaje: Alina Ţigănuş, Marinică Bubuş şi mecanicul de la telescaun. Marinică Babuş este un poet în vogă plecat la munte pentru odihnă, deconectare. Alina Ţigănuş îi citeste de multă vreme poeziile şi e încântată că-l întâlneşte aici. Acum e fericită pentru că peste o săptămână se va căsători cu Sile Barză. Acesta o aşteaptă sus, la cabană.

În partea stângă a scenei stau de vorbă la o masă, într-o cameră de hotel doi vechi prieteni. Personajele sunt: Sile Barză şi Grigore Alecu. Sile e nerăbdător să-şi revadă iubita şi viitoare soţie, Alina Ţigănuş. Ea trebuie să urce din staţiune cu telescaunul.

Atenţie: actele se vor juca pereche. Când unii vorbesc ceilalţi tac şi invers. Nu trebuie să se suprapună frazele.

ACTUL 1

Scena 1

Vânzătorul de ziare trecând prin toată scena şi apoi coborând şi în sală – ţine în braţe ziare: - Ziarul Lumina! Luaţi ziarul Lumina! Crimă sau sinucidere? Cazul femeii dispărute în munţi! Luaţi ziarul Lumina!

Mecanicul: - Mai urcă cineva? Haideţi repede, că se opreşte instalaţia.
Marinică: - Eu!
Alina alergând din spate: - Şi eu.
Mecanicul: - Grăbiţi-vă, e ultima cursă!
Alina privindu-i pe sub sprâncene: - Eu vreau un scaun separat.
Mecanicul: - Ori cu domnul, ori ramâneţi în staţiune.
Marinică: - Domnişoară, nu manânc oameni…
Alina: - ‘Domnişoară’ până duminica viitoare.
Marinică: - Cum aşa?
Alina: - Mă mărit.
Marinică: - O! Atunci se schimbă situaţia! Vă felicit şi vă doresc casă de piatră.
Alina: - Vă mulţumesc.
Mecanicul plictisit: - Aşadar, urcaţi sau opresc şandramaua?
Alina: - Gata, m-am suit!
Marinică: - Daţi-i drumul.

Scena 2

În cabană (respectiv în cealaltă camera de pe scenă) stau de vorbă la o masă doi vechi prieteni: Sile Barză şi Grigore Alecu. Citesc ziare şi beau ceai.

Grigore: - Mai ştii tu de când ne cunoaştem noi?
Sile Barză: - Ce întrebare mai e şi asta, Grig? De-o viaţă şi ceva pe deasupra.
Grigore: - Aşa este, Sile. Iartă-mă că te întreb aşa direct, dar… Am ceva pe suflet.
Sile Barză: - Spune dragă, ce naiba. Nu fi copil!
Grigore: - Şi nu te superi?
Sile Barză: - Asta-i acuma! Nici într-un caz, Grig.
Grigore: - Tu eşti pe bune cu Alina?
Sile Barză: - Cu Alina? Păi, sunt, normal că sunt…
Grigore: - Şi vă gândiţi să vă luaţi?
Sile Barză: - Păi, da. Nunta este peste o săptămână… Ţi-am dat oare invitaţia?
Grigore: - Mi-ai dat-o… Bine atunci.

cei doi citesc în continuare ziarele sorbindu-şi ceaiul

Scena 3

Alina: - Doamne! Ce bâţâie!
Marinică: - E vânt şi de aceea. Dar să mă prezint: Marinică Bubuş.
Alina: - Poetul?
Marinică: - Chiar eu în carne şi oase. Să înţeleg că mi-aţi citit vreo poezie?
Alina: - Cum să nu, pe toate! Ce fericită sunt să vă întâlnesc! Sunt Alina Ţigănuş. Deocamdată... De duminica viitoare sunt Barză! Alina Barză. Ce bine cunoaşteţi dumneavoastră sexul… Vai, mişcă!
Marinică: - Cine?
Alina: - Scaunul!
Marinică: - Şi ce anume cunosc eu bine, domnişoară?
Alina: - Sexul slab… Ce frică mi-e! Se bălăngăne scaunul ăsta ceva de speriat! Din poezii se observă.
Marinică: - Ce?
Alina: - Că vă place sexul slab.
Marinică: - Eu îl numesc sexul frumos.
Alina: - Dacă se opreşte instalaţia şi rămânem aici pentru totdeauna?
Marinică: - Nu putem rămâne aici pentru totdeauna, fiţi liniştită. Dar pentru siguranţa noastră nu mai daţi din picioare. Poate fi fatal. Staţi să vă aranjez cureaua, să nu alunecaţi din telescaun.

Scena 4

Grigore: - Sile, iartă-mă că insist. Tu chiar o iubeşti, mă’?
Sile Barză: - Pe cine, dragule?
Grigore: - Pe Alina!
Sile Barză: - O iubesc, frate. Cum să n-o iubesc dacă mă însor cu ea…
Grigore: - O iubeşti aşa, mult de tot?
Sile Barză: - Mult de tot.
Grigore: - Eşti îndrăgostit care-va-să-zică!
Sile Barză: - Sunt.
Grigore: - Bine atunci.

cei doi citesc mai departe ziarele sorbindu-şi liniştiţi ceaiul

Scena 5

Alina: - Aşadar poate fi fatal!
Marinică: - Doar dacă vă agitaţi.
Alina: - Gata, sunt cuminte! Stiaţi că poeziile dumneavoastră mă liniştesc, mă adorm în fiecare noapte. Sunt ca… monitorul oficial!
Marinică: - Monitorul oficial?
Alina: - Da, sunt pasive. Nu fac nici bine, nici rău şi se schimbă mereu… Aa!! Na că s-a oprit telescaunul! Eram sigură! O să murim…
Marinică: - Calmaţi-vă, domnişoară! Nu murim noi cu una, cu două. Staţi, ce faceţi?
Alina: - Mă precipit, ce-aţi vrea să fac! Ia uitaţi-vă în jos! Priviţi, suntem chiar deasupra prăpastiei! O să mor Ţigănuş!
Marinică: - Ţigănuş?
Alina: - Adică nemăritată. Ăsta-i numele de fată… ăăă!
Marinică: - Calmaţi-vă şi nu mai daţi din picioare. Vă recit câteva versuri până porneşte chestia asta, vreţi?
Alina: - Adică le stiţi pe dinafară?
Marinică: - Desigur.
Alina: - Pe toate?
Marinică: - Aproape…
Alina: - Şi pe aia cu lacul şi pădurea?
Marinică: - Şi pe aia.
Alina: Nu vreau, că-i riscant. Eu adorm repede şi veţi profita de mine.
Marinică: - Ce să fac?!
Alina: - Mai bine l-aţi striga pe mecanicul ăla. Uitaţi ce vânt s-a iscat! Şi mi-e o foame… Sus, la cabană mă aşteaptă viitorul meu soţ cu sarmale şi frigărui mixte. Vedeţi ce slabă sunt? Şi habar n-aveţi cum bag în mine. Totul devorez: de la aperitive la amandine. Secretul siluetei perfecte constă în arderi rapide. Eu aşa procedez: cum mă ridic de la masă, cum mă reped la budă!
Marinică: - Interesant…

Scena 6

Grigore: - E ceva foarte, foarte serios mie aşa mi se pare!
Sile Barză: - Mă derutezi cu insistenţa ta, frate. Vrei să-mi spui ceva?
Grigore: - Sile, tu ai încredere în mine, da sau nu?
Sile Barză: - Cum sa n-am, Grig.
Grigore: - Îţi zic vorbă mare, Sile. Mare de tot!
Sile Barză: - Haide, zi.
Grigore: - Alina nu se ridică la valoarea ta!
Sile Barză: - Ei, asta-i acuma! Nu fi copil… E puţin distrată dar e o fată excepţională! E studentă la etică, ştiai?
Grigore: - Mai gândeşte-te!
Sile Barză: - M-am gândit, Grig. M-am gândit mult până m-am hotărât să fac pasul ăsta.

cei doi citesc preocupaţi ziarele sorbindu-şi ceaiul

Scena 7

Alina: - Na c-a început să şi plouă! Pe aici or fi toalete ecologice?
Marinică: La cabană trebuie să fie.
Alina: - Dar în telescaun de ce nu sunt? De-am intra odată în Europa aia, să avem şi noi bude ecologice peste tot. Peste tot!
Marinică: - Am un parpalac…
Alina: - Şi ce propuneţi?
Marinică: - Plouă. Mş gândeam să-l punem deasupra că-i destul de larg.
Alina: - Uitaţi, acolo e cabana! Vreţi să ne iasă vorbe? O, Doamne-Dumnezeule! Asta mai lipsea acuma... Domnule, viitorul meu soţ, Barză, e pasionat de stele. E cerograf. Are cele mai sofisticate lunete!
Marinică: - Şi?
Alina: - Cum adică ‘şi’? Ne poate privi chiar în acest moment.
Marinică: - Păi, ce facem rău?
Alina: - Îmi puneţi treanţa asta pe cap şi profitaţi de inocenţa mea.
Marinică: - Ce inocenţă, domnişoară, că vă merge mintea ceva de speriat! Dacă vreţi vă zic o poezie scurtă, nepublicată încă şi poate trece ploaia mai repede…
Alina: - O faceţi special. Veţi spune cu siguranţă ceva sofisticat, eu voi adormi şi voi cădea în prăpastie. N-o să mi se recunoască nici fatalitatea...
Marinică: - Fatalitatea?
Alina: - Da, sunt fată, ce vă miraţi aşa! Adică mă faceţi şi mincinoasă pe deasupra... Dar ştiţi ceva? Nici nu mă interesează ce gândiţi! Sunt fecioară şi cu asta basta! Cine m-o fi pus s-o ascult pe mama! Of, mamă, mamă...
Marinică: - La ce vă referiţi?
Alina: - Păi numai mama e de vină, cu gândirea ei învechită… O ţine una şi bună: să-mi păstrez fatalitatea pânâ în noaptea nunţii! Şi acum uite! mor şi n-am văzut în viaţa mea un film XXX titrat.
Marinică: - Titrat n-am văzut nici eu…

Scena 8

Sile Barză: - Grig, cum ai ajuns tu la concluzia asta?
Grigore: - Ce concluzie?
Sile Barză: - Acum ce faci? Arunci cu piatra şi apoi fluieri…
Grigore: - Că nu se ridică la valoarea ta?
Sile Barză: - Exact, că nu se ridică...
Grigore: - Păi, habar n-are să gătească.
Sile Barză: - Învaţă ea, are timp.
Grigore: - Nu-i gospodină şi nu ţine curăţenie în casă.
Sile Barză: - Asta de unde ai mai scos-o, frate?
Grigore: - Umblă vorba.
Sile Barză: - Când se va mărita îşi va respecta obligaţiile conjugale.
Grigore: - Dacă zici tu…

cei doi încep să citească iarăşi ziarele sorbindu-şi ceaiul

Scena 9

Allina: - Strigaţi dom’le după mecanic! Strigaţi, că pe cuvânt sunt fecioară!
Marinică: - Eu sunt berbec. Născut în aprilie cu ascendent în…
Alina: - Berbec? Ce berbec? V-aţi pierdut minţile din cauza spaimei… Strigaţi ceva!
Marinică: - Strig, dar vă anunţ că am vocea spartă.
Alina: - Nu-i nimic. Strigaţi!
Marinică: - Aa!
Alina: - Asta ce-a fost?
Marinică: - Am strigat.
Alina: - Faceţi mişto de mine?
Marinică: - Ferească sfântu’! Eu v-am spus că am vocea spartă.
Alina: - Mi-e rău!! Am ameţeli şi-mi vine să urlu!! Îi moştenesc pe amândoi părinţii şi am rău polivalent: mi-e frică de apă, de înălţime, de foc, de spaţii închise, de lilieci şi de coropişniţe. Hoţii!! Mă pradă!!
Marinică: - Cine vă pradă, domnişoară?
Alina: - Ajutor! Mă violează!!
Marinică: - Domnişoară, stăpâniţi-vă. Suntem doar noi…
Alina: - Credeaţi că n-am observat că şuşoteaţi cu mecanicul? Cât i-aţi dat?
Marinică: - Ce anume?
Alina: - Bani. Cât i-aţi dat? Să ştiu şi eu cât valorează fatalitatea în ochii dumneavoastră de poet contemporan.
Marinică: - Cât să-i dau, doi poli, cât a fost biletul… E ridicol!
Alina: - Ce-i ridicol, domnule? Întâi profitaţi de naivitatea mea şi apoi nici gura nu vă miroase, nici usturoi n-aţi mâncat!
Marinică: - Doar nu bănuiţi că…
Alina: - Şi parpalacul? Pipăielile?
Marinică: - Care pipăieli, domnişoară?
Alina: - Mi-aţi aranjat cureaua şi asta echivalează cu un viol. Şi vă mai şi laudaţi că vă pricepeţi la sex.
Marinică: - Asta? Asta-i centura de siguranţă a telescaunului, să nu cădeţi în prăpastie. Şi apoi eu vorbeam de sexul frumos.
Alina: - Adică al meu e urât?
Marinică: - Ce să fie urât?
Alina: - Sexul. Sau sugeraţi că ne cunoaştem aşa de bine încât…
Marinică: - Sexul frumos este definiţia generică a femeii.
Alina: - Obsedat sexual, asta sunteţi! Mi-a spus mie Barză să mă feresc de câinii care nu latră. Mă predau, domnule. Aţi învins, sunteţi fericit? Posedaţi-mă!

Scena 10

Grigore: - Şi toată ziua e cu ochii pe bijuterii. Se poartă ca o coţofană…
Sile Barză: - Acum e şi coţofană!
Grigore: - Ai observat cum îi strălucesc ochii atunci când atinge diamantele?
Sile Barză: - Ce diamante?
Grigore: - Cerceii pe care-i poartă întotdeauna sunt cu diamante, nu ştiai?
Sile Barză: - Toate femeile se omoară după diamante. Au şi de ce…
Grigore: - Sile, îţi aduci aminte faza de acum trei săptămâni? În noaptea când am jucat wist până târziu. Eraţi la mine, şi voi şi Georgeştii.
Sile Barză: - Aşa şi?
Grigore: - Alina îşi uitase cerceii acasă şi am văzut cu toţii cât era de agitată, de disperată. Parcă stătea pe un butoi cu pulbere cu fitilul aprins. Nici nu se concentra..., ziceai că atunci picase din lună.
Sile Barză: - Nu era ziua ei bună… Sau, mă rog, noaptea.
Grigore: - E ciudată, Sile. Se schimbă mereu…, se transformă şi uneori juri că-i altcineva. Dacă-i extraterestră? Sau vreo fiinţă malefică?
Sile Barză: - Citeşti prea multe SF-uri, dragule. Alina e cât se poate de umană! Crede-mă.

cei doi continuă să citească ziarele

Scena 11

Marinică: - Domnişoară, nu vă mai bâţâiţi! Liniştiţi-vă, altfel chiar ne prăbuşim în prăpastie. Iar în ceea ce vă priveşte să ştiţi că am intenţiile cele mai nobile.
Alina: - Adică îmi cereţi mâna? Ca să fie valabil trebuie doi martori. Barză aşa a făcut.
Marinică: - Ce martori?
Alina: - Vedeţi? Vedeţi că mă tromboniţi? Mă luaţi pe mine cu texte din astea… De fapt vreţi numai să mă posedaţi pentru că n-am forţă să opun rezistenţă. Dar de sărutat, n-o să mă sărutaţi!
Marinică: - Cum adică?
Alina: - Am herpes.
Marinică: - A!
Alina: - Ce laş sunteţi!
Marinică: - De ce să fiu laş?
Alina: - Când v-am spus că am herpes v-aţi şi depărtat de mine. Nu mai vreţi să mă sărutaţi.
Marinică: - Domnişoară, sunt căsătorit.
Alina: - Şi musulman pe deasupra! Nu v-ar mai ajunge nevestele… Armata aţi făcut-o?
Marinică: - Am facut armata, dar ce legatură are asta cu…
Alina: - Câte camere are apartamentul în care locuiţi?
Marinică: - Al meu? Două camere decomandate, dar să ştiţi…
Alina: - Nu mă mai aburiţi! Cine a mai pomenit poet cu doar două camere? Hm! În ce cartier?
Marinică: - Drumul Taberei.

Scena 12

Grigore: - Şi dacă ai afla că cerceii ăia i-a primit de la fostul primar? Că ea, ştii bine, n-are cum să-şi permită ditamai diamantele?
Sile Barză: - Auzi Grig? Trecutul ei nu mă interesează câtuşi de puţin! Ce-a fost a fost. Ştii că nici eu nu sunt un sfânt… Dar de duminica viitoare se schimbă calimera!
Grigore: - Din câte te cunosc eu, te va interesa şi trecutul Alinei… La cât eşti de posesiv nu laşi să-ţi scape nici un detaliu.
Sile Barză: - Nu dragă, aici te înşeli. Alina e îndrăgostită de mine şi asta e tot ce contează.
Grigore: - Ba e îndrăgostită de cercei!
Sile Barză: - Alta acum! Ba de mine!
Grigore: - De cercei!
Sile Barză: - Punem pariu?
Grigore: - S-a făcut! Eu atâta spun: cerceii cu diamante valorează în ochii ei mult mai mult decât valorezi tu! Pe zece milioane! Te bagi?
Sile Barză: - Taie aci!

după care încep să citească iar ziarele, sorbindu-şi ceaiul

Scena 13

Alina:- De ce nu ţipaţi, domnule?
Marinică: - Iar să ţip? Am vocea…
Alina: - Spartă, ştiu! Mai încercaţi o dată, altfel vă dau herpes.
Marinică: - Ajutor!
Alina: - Acum faceţi pe victima... Dacă am rămas însărcinată nu mă interesează: divorţaţi şi mă luaţi cu acte în regulă. La primăria sectorului doi, că-i nouă. Copiii trebuie să aibe tată scriptic. Şi aflaţi că sunt studentă la etică.
Marinică: - Cum să rămâneţi însărcinată, domnişoară? Păi, nici nu ne-am apropiat unul de celălalt, d-apoi…
Alina: - S-a mai pomenit! Am citit undeva că poţi rămâne însărcinată în piscină.
Marinică: - Dar noi suntem la munte, în telescaun şi mai avem şi paltoanele pe noi.
Alina: - Dar de atins - m-aţi atins! Nu puteţi contesta. Vă priveşte, vă descurcaţi. Şi apoi, aflaţi că în familia mea ies numai gemeni. Şi Marioara are…, şi Lenuţa…, chiar şi Floricica… Toate au născut gemeni. Ba Marilena are tripleţi!
Marinică: - Şi toate au rămas însărcinate în piscină? Staţi să mai strig o dată. Ajutor!
Alina: - Parcă sunteţi un motan în călduri. Acum, dacă v-am zis de pensie alimentară, parcă strigaţi mai tare.
Marinică: - Ce pensie?
Alina: - Pentru alimentele gemenilor… Na, că s-a pus în mişcare telescaunul!
Marinică: - A dat Dumnezeu!
Alina: - Tentativa de viol se pedepseşte la fel ca violul.
Marinică: - Mă omorâţi cu zile, domnişoară…
Alina: - Eu atât v-am spus…

Scena 14

Alina Barză şi poetul Marinică Babuş vin de la telescaun în cabană la cei doi prieteni, Sile Barză şi Grigore Alecu. Grig pleacă imediat ce o vede pe Alina, salutând-o rece. Scena se va juca într-un singur loc, în camera de hotel unde au stat până atunci Sile şi Grig. Fostul teleferic devine acum o a doua cameră de hotel cu aceleaşi două scaune. Deocamdată aceasta cameră de hotel rămâne goală.

Alina: - Sile, ce dor mi-a fost de tine! Atât sunt de fericită!
Sile Barză: - Şi mie mi-a fost dor, scumpa mea. Ţi-e foame? Hai la restaurant, sarmalele sunt în cuptor, te aşteaptă calde…
Alina: Stai un pic. Sile, tu îl cunoşti pe domnul? E poetul Marinică, cel pe care îl citesc în fiecare seară.
Sile Barză: - Mă bucur, domnule Marinică.
Marinică: - Domnule Barză, iertaţi-mă că sunt atât de direct, dar aş dori ca domnişoara Alina, mă scuzaţi domnişoară, să facă urgent testul cu barza! Plătesc eu, domnule. Oricât!
Sile Barză: - Asta ce mai e? Vă bateţi joc de mine? De numele meu?
Marinică: - Nici nu mă gândesc, domnule Barză… Pur şi simplu doresc să mă conving că domnişoara Ţigănuş nu a rămas însărcinată cu mine.
Sile Barză: - Cu dumneavoastră?? Ce insinuare mai e şi asta? De când sunteţi împreună?
Alina: - Cum să fim, dragă, împreună? Ce-ţi veni? S-a speriat săracul de prăpastie.
Sile Barză: - Ia staţi puţin! Ce-aţi făcut voi atâta vreme în telescaun? Vă cunoaşteţi mai de mult văd eu bine şi ce v-aţi gândit voi: hai să-l umilim pe prostovan înainte de nuntă, nu? Iar tu, fă bine şi nu-ţi mai mângâia atâta cerceii ăia!
Alina: - Domnilor, sunteţi penibili! Sile, ai luat-o pe arătură, dragă? Tu nu ştii cum sunt poeţii? Au o imaginaţie ceva de speriat, iar dânsul mai e şi musulman pe deasupra.
Sile Barză: - Domnule Marinică, vă întâlneaţi sau nu vă întâlneaţi cu viitoarea mea soţie?
Marinică: - Nu!
Sile Barză: - Atunci, mă rog frumos, de ce insistaţi să facă testul barză?
Marinică: - Pentru că şi Marioara şi Lenuţa şi Floricica au gemeni. Să nu mai vorbim de Marilena care are tripleţi. Şi toate în piscină! Toate, dom’le! E ceva putred în familia asta, ascultaţi-mă pe mine! Să fie clar: nu intenţionez să plătesc pensie alimentară la un regiment. Domnule Barză, îndemnizaţia de la Uniunea Scriitorilor nu-i aşa mare pe cât bănuiesc unii.
Sile Barză: - Care Marioara? Ce pensie? Să înţeleg că aţi profitat de inocenţa Alinei… Dar ia staţi aşa! De unde ai, dragă, cerceii ăştia cu diamante? Da, ăştia din urechile tale! Te pomeneşti că de prin telescaun sau de la vreun poet modernist?
Alina: - Mă jigneşti, Sile! Fatalitatea îmi este neştirbită dacă vrei să ştii! Iar diamantele aparţin familiei Ţigănuş!
Marinică: - Nu!! Nu opriţi telescaunul!! Trebuie să cobor în staţiune. Sunt isteric! Nu!!

Poetul o ia la goană şi dispare în culise. Alina pleacă şi ea în camera cealaltă unde începe să-şi aranjeze părul într-o oglindă neconvenţională. Sile e singurul care rămâne pe loc, în cameră.

Scena 15

Alina, după ce-şi aranjează coafura şi manichiura, revine în camera viitorului soţ.

Alina: - Ce faci iubitule?
Sile Barză: - Privesc pe fereastră.
Alina: - Ce s-a întâmplat? Doar nu-l crezi pe nebunul ăla?
Sile Barză: - Pe Marinică? Nu, dragă. Este bolnav cu nervii, săracul… Ia uite ce prăpastie mare este chiar aici, lângă cabană. Iar acolo jos pasc patru capre negre.
Alina: - De ce schimbi vorba, Sile?
Sile Barză: - Bine, aş vrea să te întreb ceva şi tu să-mi răspunzi sincer.
Alina: - Orice.
Sile Barză: - Tu mă iubeşti cu adevărat?
Alina: - Te iubesc, dragostea mea. Ce întrebare-i asta?
Sile Barză: - Mai mult ca pe cercei? Pe ăştia de-i mângâi mereu…
Alina: - Cerceii? Mă joc cu ei, este un tic de-al meu. Te deranjează?
Sile Barză: - Pe mine nu mă alinţi aşa… Că nu-s din diamant, nu?
Alina: - Eşti gelos pe cerceii ăştia?
Sile Barză: - Ce prostie! Cum să fiu gelos pe nişte cercei… Normal că nu! Dar sunt convins că ţii mai mult la ei decât la mine.
Alina: - Vorbeşti prostii.
Sile Barză: - Deloc! Eu sunt trecător, muritor, pe când ei nu. Şi apoi, de unde ai avut tu atâţia bani să-ţi cumperi cercei cu diamante?
Alina: - Îi am de mult, Sile. De multă vreme. Aparţin familiei mele, serios...
Sile Barză: - Dovedeşte-mi că ţii mai mult la mine decât la cercei.
Alina: - Glumeşti, nu?
Sile Barză: - În nici un caz.
Alina: - Vrei dovada dragostei mele? Tu chiar vrei o dovadă?
Sile Barză: - Absolut.
Alina: - Bine, poftim!

Alina îşi scoate cerceii din urechi, deschide fereastra neconvenţională şi-i aruncă în prăpastie.

Sile Barză: - I-ai aruncat în genune… La fel cum a aruncat baba de pe Titanic medalionul ăla…
Alina: - Sper să nu ne scufundăm şi noi în prăpastie, domnule!
Sile Barză: - Te iubesc, Alina. Draga mea… Nimeni n-a făcut pentru mine un astfel de gest. Vino să te îmbrăţişej.
Alina: - Vă mulţumesc, dar aş prefera să amânăm îmbrăţişarea până săptămâna viitoare. Nu vă deranjează, desigur.
Sile Barză: - Ce-i cu tine? Te-ai supărat?
Alina: - Mă simt cum nu se poate mai bine. Dacă îmi permiteţi acum mă voi retrage în camera mea. Bună seara.
Sile Barză: - Alina? Alina, stai! Ai mâncat sarmale…? Alina?

CORTINA

Actul 2

Scena este împărţită în două camere de hotel. Acţiunea se petrece în prima dimineaţă a anului nou. Este ora când petrecăreţii se retrag obosiţi la culcare. Într-o cameră intră familia Dima, respectiv Costel Dima şi Virginia Dima. Doamna Virginia poartă cerceii cu diamante pe care i-a avut Alina, în primul act. În cea de-a doua cameră intră Sile şi Alina Barză. Acţiunea se petrece la un an de la căsătoria familiei Barză. Alina este foarte îmbătrânită, doar privirea i-a mai rămas vie. În acest act Alina are părul alb. Sile şi Alina se aşează pe scaune, ca într-un pat dublu şi vrând-nevrând ascultă cearta familiei Dima. CÂND UNII VORBESC, CEILALŢI ASCULTĂ ŞI INVERS!

Scena 1

Vânzătorul de ziare trecând prin toată scena şi apoi coborând şi în sală – ţine în braţe aceleaşi ziare: - Noul număr al ziarului Lumina! Luaţi Lumina! Sile Barză şi Marinică Babuş reţinuţi de poliţie! Cazul femeii dispărute în munţi incă neelucidat! Luaţi ziarul Lumina!

Sile: - Te-ai distrat, Alina?
Alina: - A fost foarte frumos, mulţumesc.
Sile: - Şi muzica parcă mai bună... În sfârşit un revelion fără manele.
Alina: - Aşa-i, formaţia asta a cântat superb. Şi tipul de la pian a fost demeţial!
Sile: - Ce-ai câştigat la tombolă?
Alina: - Un ursuleţ. L-am dăruit ăleia mici de la masa vecină.
Sile: - Eu am primit o mustaţă şi un fluier de plastic.
Alina: - Erai haios cu mustaţă, te-am văzut când o probai.
Sile: - Unde naiba am pus fluierul ăla?
Alina: - Fii cuminte. Doar nu te apuci acum să fluieri…
Sile: - Şi de ce nu? Doar e revelion!
Alina: - A trecut revelionul… Suntem deja în prima zi a noului an.
Sile: - Da, ai dreptate, e dimineaţă. Hai ne culcăm, draga mea.
Alina: - Mai bine…

Scena 2

Costel Dima: - La naiba!
Virginia Dima: - Ce-i, Costele?
Costel Dima: - Lasă-mă în pace!
Virginia Dima: - Te doare burta?
Costel Dima: - Nu, Virginia! Nu mă doare burta şi mai slăbeşte-mă cu ironiile tale. Eşti plictisitoare!
Virginia Dima: - E supărat ‘colonelul’?!
Costel Dima: - Mă iriţi! Vezi-ţi de treaba ta.
Virginia Dima: - Îţi fac o frecţie şi adormi fără vise, ca un prunc… Vrei?
Costel Dima: - Scuteşte-mă!
Virginia Dima: - Sau poate îţi doreşti ceva mai dulce…
Costel Dima: - La ce să se gândească şi ea…
Virginia Dima: - Am adus şi o sticlă de şampanie de jos, de la restaurant. O desfacem? Costel, suntem doar noi… Hm?
Costel Dima: - Asta mai trebuia acum: să devii alcoolică! Virginia dragă, defectul ăsta nu-l aveai, fată!
Virginia Dima: - Nu fi mitocan!
Costel Dima: - Sunt cum vreau eu! Slăbeşte-mă!

Scena 3

Sile: - Măi, dar tare se aud vecinii ăstia! E trecut de şase şi n-au nici un gând să se culce. Parcă se ceartă, ce Dumnezeu...
Alina: - E familia care a stat lângă noi. Ea dansa mereu, iar el nu s-a dezlipit de la masă. Comanda într-una Fetească albă.
Sile: - Ăia sunt? Şi acum ce-or avea de împărţit?
Alina: - Poate e gelos şi face o scenă.
Sile: - Proştii naibii! În dimineaţa anului nou altceva mai bun n-au găsit de făcut? Ia zi, te mai doare mijlocul?
Alina: - Nu, mulţumesc. Sunt bine.
Sile: - Să mă duc să le bat în uşă?
Alina: - Lasă-i că se potolesc ei... Stai lângă mine, te rog.
Sile: - Hai să te iau în braţe…
Alina: - Atât e de frig în camera asta.
Sile: - Stai că imediat te încălzesc… Acuş!
Alina: - Mulţumesc. Eşti un om tare bun, Sile.

Scena 4

Virginia Dima: - Bine, dacă eşti botos hai să ne culcăm! E aproape şase dimineaţă şi petrecerea a fost delicioasă…
Costel Dima: - Poate pentru tine… Mai ales că l-ai întâlnit pe poetul ăla, cum îl cheamă…
Virginia Dima: - Marinică Babuş.
Costel Dima: - Ia uite ce repede îţi aduci aminte! Ţi s-a împrospătat memoria în noaptea asta… Acum un an, când eram pe munte erai leşinată după el. Îţi aduci aminte, nu? Poveste înfiripată în telescaun? Romantic de nu se poate… Şi tu ai avut îndrăzneala să te urci lângă un nimeni… Lângă un terchea-berchea!
Virginia Dima: - Era poetul, dragă, nu era un nimeni!
Costel Dima: - ‘Era poetul…’ Aşa spuneţi toate… Te-a dat pe spate cu musculatura lui de culturist şi cu versurile lui blegoase…
Virginia Dima: - Scrie bine, de ce nu recunoşti! După faza asta de la munte ai încercat şi tu să faci poezii. Ştii ce-a ieşit, nu?
Costel Dima: - Scrie bine pe dracu’! Mă laşi cu fandoselile lui? Chiar tu le comparai cu monitorul oficial.
Virginia Dima: - Am glumit, dragă…
Costel Dima: - Şi apoi întotdeauna adormi cu cărţile lui pe piept. Ferească sfântul să aţipeşti citind poezii că mă sforăi până dimineaţă… Fi-ţi-ar poeziile de râs!
Virginia Dima: - Strugurii de sus sunt acrii…
Costel Dima: - Ţi-am demonstrat că pot şi eu face poezii din alea cu luna, lacul, muntele şi broasca.
Virginia Dima: - Mâine, poimâine ţi le şi publici.
Costel Dima: - Şi de ce nu? Cu zece milioane public ce vreau! Şi încetează să mai fi ironică, auzi?

Scena 5

Sile: - Ia! Ia ascultă-i pe ăia de dincolo! Ce vorbesc, dragă?
Alina: - Recunoşti povestea?
Sile: - Parcă ar spune despre…
Alina: - Noi. Despre noi doi.
Sile: - Şi despre poetul ăla, Marinică Babuş.
Alina: - Poate suntem chiar noi dincolo… Schimbaţi aşa dintr-o eroare, dintr-o cauză neînţeleasă, nedescoperită până acum.
Sile: - Schimbaţi cam prea mult, trebuie să recunoşti. Doamne, cât sunt de absurzi!
Alina: - Ţi se par absurzi? Dar dacă i-a creeat doar imaginaţia noastră? Dacă i-am produs noi iar ei de fapt nici nu se află în cameră sau dacă totuşi sunt, poate că dorm…
Sile: - Ce vorbe-s astea, Alina? Doar îi auzi… Îi auzim amândoi. Ce vrei sa spui?
Alina: - Nimic...
Sile: - Dragă, ăştia sunt tipii care au stat la masa noastră, corect? Corect! Aşadar există, sunt palpabili şi nu seamănă câtuşi de puţin cu noi. În concluzie, n-au cum să fie doar în imaginaţia noastră.
Alina: - Nu, nu au cum.
Sile: - Şi totuşi susţii că dincolo am putea fi noi? Aşa crezi tu?
Alina: - Puteam fi noi dacă...

Scena 6

Virginia Dima: - Mda, acum urmează faza cu spartul vazei. De un an, de când l-am întâlnit pe Marinică Babuş, aceeaşi placă. Norocul nostru că nu suntem acasă… Uite, sparge scrumiera asta veche şi hai la culcare! Mi-e un somn de nu te văd…
Costel Dima: - Scrumiera vrei? Na scrumieră!
Virginia Dima: - Asta e! Până nu-şi termină programul nu se culcă… Dragă, acum urmează să-mi zici ‘Viperă cu corn!’
Costel Dima: - Nu mă mai îngâna atâta, viperă ce eşti!
Virginia Dima: - Nicidecum original! Acum vei înşira defectele mele…
Costel Dima: - Vorbeşti de parcă n-ai avea… Şi apoi mă imiţi ca o maimuţă bătută-n cap! Ce mai tura-vura te-ai purtat ca o… ca o… Femeie uşoară! Eşti mulţumită acum?
Virginia Dima: - Ce educaţie… Mă rog de ce-ar trebui să fiu mulţumită?
Costel Dima: - Te prefaci că nu înţelegi. Eşti pierdută pentru totdeauna.
Virginia Dima: - Ţi-am fost mereu fidelă… Nu poţi să nu recunoşti că n-am fost fecioară.
Costel Dima: - Fecioară? Ce fecioară? Spune mai bine ce-ai făcut acum un an vreme de douăzeci de minute cu poetul ăla în telescaun? Că vă mişcaţi mai rău ca la cutremur…
Virginia Dima: - Am dat din picioare şi am strigat după ajutor… Mai mult eu că el avea vocea spartă.
Costel Dima: - Bine măcar că ai avut bunul simţ să strigi, să te prefaci de ochii lumii.
Virginia Dima: - Cu gelozia asta nu ajungem nicăieri.
Costel Dima: - Oricum te-ai compromis definitiv în faţa prietenilor mei.
Virginia Dima: - De ce? Ce-am făcut? Spune-mi şi mie ce am făcut atât de grav?
Costel Dima: - Te-ai lăsat pipăită de ăla!
Virginia Dima: - Mi-a pus doar centura să nu cad din telescaun.
Costel Dima: - Câtă inocenţă... Ţi-ai bătut joc de numele de Dima, de renumele meu.
Virginia Dima: - Ce bine ar merge strigăturile astea pe ritm de manea… ‘Supărat…, supărat sunt…’
Costel Dima: - Viperă cu corn!
Virginia Dima: - Ţap nelogodit!
Costel Dima: - Şi mă rog, de ce ţap nelogodit?
Virginia Dima: - Dai din picioare toată noaptea, ai coarne negre şi nu porţi niciodată verigheta!
Costel Dima: - Aşadar recunoşti! Recunoşti că te-ai lăsat prihănită de un… scriitor!
Virginia Dima: - Poet.
Costel Dima: - Ţi-a făcut curte!
Virginia Dima: - Ţi l-am prezentat doar. Dacă te-ar fi deranjat cu adevărat trebuia să-l iei de guler, să-l loveşti în gură sau unde nimereai şi gata... Dar tu nimic, n-ai avut curaj şi basta! Tremura carnea pe tine.
Costel Dima: - Adică îmi era frică, asta vrei să zici! Mie? Cu alte cuvinte eu nu am avut curaj, nu?

Scena 7

Sile: - Cine ne joacă festa asta, Alina? Cine are tupeul să ne deranjeze cu propriile noastre amintiri? Merg la recepţie să-i reclam…
Alina: - Sst! Ascultă-i cu atenţie. Dacă nu mi-ai fi cerut dovada aia…
Sile: - Ce dovadă? Cerceii? La ei te referi?
Alina: - La ei, însă...
Sile: - Ascultă, tu de atunci, din ziua aia, eşti supărata pe mine? Din cauza cerceilor?
Alina: - Nu, nu am fost supărată deloc. Ştiam că aşa va fi. Ştiam totul…
Sile: - Ia stai! Stai un pic. Explică-mi, te rog cum adică ştiai totul. Ce anume ştiai? Eu nu ţi-am spus nimic până acum, dar din ziua aceea tu te-ai schimbat. Te-ai schimbat radical, a observat şi Grig. Înainte erai altfel, erai…
Alina: - Prostuţă?
Sile: - Distrată.
Alina: - Gelozia… Grigore ţi-a băgat în cap ideea asta, nu? Că iubesc mai mult cerceii decât pe tine? Amândoi aţi crezut aşa, iar tu ai devenit dintr-o dată un leu-paraleu gelos şi suspicios.
Sile: - Totuşi i-ai aruncat…
Alina: - Pentru că te-am iubit mereu şi pentru că-ţi doreai lucrul ăsta. Mi-ai cerut-o…
Sile: - Nu am cerut aşa ceva, Alina.
Alina: - Într-adevăr ai spus doar că vrei o dovadă.
Sile: - N-am crezut că vei arunca cerceii. Pe cuvânt. Aşa-i, vroiam o dovadă…, o altfel de dovadă.
Alina: - Nu minţi, te rog. Doreai să scap de ei cu orice preţ. Iţi era teamă…
Sile: - Nici chiar aşa…
Alina: - Oricum nu mai putem schimba nimic. Sunt doar amintiri adânc ascunse în noi şi aproape că uitasem de ele.
Sile: - Uite că au alţii grijă să ni le amintească. Totuşi nu trebuia să te iei după mine.
Alina: - Sst! Ascultă mai departe.

Scena 8

Virginia Dima: - De ce te miri? Da, tu! Tu n-ai avut curajul să te baţi cu el. Nici măcar nu l-ai înjurat. O ţineai una şi bună: de unde am eu cerceii ăştia…
Costel Dima: - Eu??
Virginia Dima: - Da, dragă: tu! tu! Şi apropo de persoana ta: mai ţii minte când m-ai sărutat ultima oară? Răcitură ce eşti! Zacuscă!
Costel Dima: - De vină sunt delegaţiile astea multe…
Virginia Dima: - Ei, lasă! Lasă dragă, că nu sunt atât de dese.
Costel Dima: - Asta-i acuma! Schimbi vorba!
Virginia Dima: - Ba deloc! N-ai sânge în tine.
Costel Dima: - Eu? Cum îndrăzneşti să-mi zici mie… Mie! Că nu am sânge în mine?
Virginia Dima: - Da, nu ai sânge de roman! De învingător. Laşule!
Costel Dima: - Fă bine şi retrageţi imediat cuvintele!
Virginia Dima: - Ba nu retrag nimic.
Costel Dima: - Încă accept scuze!
Virginia Dima: - Te supără adevărul, aşa-i?
Costel Dima: - Viperă!
Virginia Dima: - Câtă imaginaţie! Câtă distincţie…

Scena 9

Sile: - Nu! E imposibil! Nu mai rezist! Asta-i cea mai proastă farsă făcută de cineva! Gata! Chiar acum mă duc să-i reclam la recepţie ori la direcţia hotelului. Să văd şi eu cine-şi permite să ne fure amintirile!
Alina şoptind: - Nu ni le-a furat nimeni, dragule…

Sile dispare şi revine puţin mai târziu cu recepţionistul Ion Ionescu.

Scena 10

Costel Dima: - Ai o hârtie? Şi pix… Uite, femeie! Uite, că-i scriu ipocritului ăla de scriitor!
Virginia Dima: - Poet.
Costel Dima: - Poet. Îi ştii adresa?
Virginia Dima: - Notează până nu ţi se face iarăşi frică: strada Guriţei numărul opt, apartament şapte.
Costel Dima: - Ia! Ia uite la ea! Pe dinafară o ştie, nelegiuita!
Virginia Dima: - E poetul meu preferat. Creaţiile lui mă liniştesc, mă adorm fără vise, mă tulbură în fiecare noapte…
Costel Dima: - Şi te fac să sforăi ca o leoaică în călduri!
Virginia Dima: - În sfârşit ceva nou! Bravo Costele! M-ai uimit cu chetia asta… Lume! Lume! Ia revenit inspiraţia lui Costel! Hai să te pup că tare mult ţi-a luat până ai schimbat repertoriul…

Scena 11

La uşă ciocane recepţionistul hotelului, Ion Ionescu. Recepţionistul intră în cameră şi vorbeşte cu familia Dima. Sile se întoarce în camera lor, lângă Alina.

Recepţionistul Ion Ionescu: - Bună seara. Numele meu este Ionescu şi sunt recepţionist aici, la Capra Neagră. Scuzaţi-mă că vă deranjez, s-a întâmplat ceva?
Costel Dima: - Adică ce să se întâmple?
Recepţionistul Ion Ionescu: - Vecinii dumneavoastră susţin că vociferaţi în casă.
Costel Dima: - Vecinii? Care vecini? Şi unde sugerează dânşii să vociferăm? Afară, în zăpadă? Aici are loc o discuţie domestică! O ceartă între doi soţi legitimi!
Virginia Dima: - Ha! Soţi legitimi… Domnule Ionescu, dânsul habar n-are dacă am făcut aripioare la pulpe, ori dacă am cearcăne dimineaţa. Nici nu ştie dacă-mi beau cafeaua cu lapte şi mai are tupeul să se dea drept soţul meu legitim. N-am soţ, dom’le! Sunt independentă!
Costel Dima: - Viperă cu corn!
Virginia Dima: - Ţap nelogodit!
Costel Dima: - Familie de vipere, dom’le, asta-i realitatea! Şi auzi…, ia lasă-ne, nene! Lasă-ne că de nu… rup draperia!
Recepţionistul Ion Ionescu: - Care draperie?
Costel Dima: - Draperia de la ferestre…
Virginia Dima: - N-au draperii, dragă. E beat, dom’le, lasă-l în plata Domnului…
Costel Dima: - Uite aici! Vezi cioburile astea? Asta era scrumiera din cameră, eu am spart-o! Am sânge de roman în vene!

Recepţionistul Ion Ionescu pleacă dând din mână a lehamite.

Scena 12

Sile: - Gata, acum se vor potoli!
Alina: - Aşa cum am bănuit, nu-ţi plac deloc vecinii noştri. Dacă aş fi păstrat cerceii poate am fi fost ca ei.
Sile: - Ce idee. Adică nişte cercei ar fi putut schimba viitorul, destinul nostru? Să ne prostească în asemenea hal…
Alina: - Un lucru imposibil, aşa-i?
Sile: - Totuşi ce-ai vrut să zici cu ‘i-a creeat doar imaginaţia noastră’? Adică doar noi îi auzim pe ăştia, ei de fapt nu se ceartă, probabil chiar dorm. Avem halucinaţii…
Alina: - Aşa am zis.
Sile: - Ce-ţi veni?
Alina: - Asta cred eu.
Sile: - O să vezi că nu-i aşa. Recepţionistul i-a auzit şi el…
Alina: - A venit sorocul, Sile. Să nu fi supărat...
Sile: - Iar vorbeşti în dodii. N-am de ce să fiu supărat pe tine. Doar noi nu suntem ca vecinii ăştia de dincolo.
Alina: - Mulţumesc.
Sile: - Spune-mi, ce însemnau pentru tine cerceii?
Alina: - Cerceii? Nimic. Diamantele însă erau foarte vechi… Aparţineau familiei.
Sile: - Îmi pare rău…
Alina: - Nu trebuie. S-au întors acolo unde le era locul, în pământ. Toţi ne ascundem o dată şi-o dată...
Sile: - Eşti tristă... Nu, nu trebuie! Nu fi tristă în prima zi a anului!
Alina: - Nu sunt tristă, sunt doar bătrână. Foarte bătrână.
Sile: - Ce vorbe-s astea, Alina? Tu nici măcar n-ai împlinit…
Alina: - La mulţi ani, dragule.
Sile: - Hm... La mulţi ani, Alina! Hai ne culcăm.

Scena 13

Costel Dima: - Dă-mi dracu’ hârtia aia şi pixul să-i scriu ăluia.
Virginia Dima: - Poftim.
Costel Dima: - Ridici glasul la mine?
Virginia Dima: - Am zis doar ‘poftim’.
Costel Dima: - Acum mă faci şi mincinos, închipuit şi nu mai ştiu cum, nerecunoscătoare ce eşti!
Virginia Dima: - Costele, eu zic mai bine ne culcăm. Îi scrii mâine ăluia.
Costel Dima: - Aha! Acum dai înapoi, viperă! După ce te-am prins în flagrant mă iei cu ‘hai să ne culcăm, Costele’. Ştiu eu bine de unde vin toate problemele noastre. Toate nenorocirile!
Virginia Dima: - Evrika! S-a luminat Costel! Feriţi-vă! Şi de unde vin, dragă, toate problemele noastre?
Costel Dima: - De la maică-ta!
Virginia Dima: - De la mama? Ce treabă are mama cu gelozia ta prostească? Sau acum susţii că şi ea îl cunoaşte pe poet?
Costel Dima: - Habar n-am dacă îl ştie sau nu pe Marinică! Tu însă îl cunoşti cât pentru amândouă. Chestia e că dacă o mai prind pe maica-ta pe la noi pe-acasă, vă rup picioarele la amândouă. Auzi tu? Să n-o mai văd în faţa ochilor câte zile mai avem! Şi nici tu! Ea este pricina tuturor scandalurilor, nenorocirilor pe pământul ăsta. Ai înţeles? Auzi la ea, nu am sânge de învingător în mine… Hai mai zi şi acum că n-am curajul să-l pun la punct pe Marinică Babuş!

Virginia începe să plângă şi pleacă în culise. Costel se aşează pe un scaun şi începe să răsfoiască un ziar. Aici va rămâne până la sfârşitul piesei.

Scena 14

Vecinii se potolesc cu cearta – din acest moment se vor auzi doar Alina cu Sile. Vorbesc şoptit.

Sile: - Dormi?
Alina: - Nu.
Sile: - Mă obsedează vorbele tale. Eşti atât de misterioasă astăzi. De ce ai spus…
Alina: - De ce întrebi?
Sile: - Şi totuşi aşa ai zis: ‘i-a creeat doar imaginaţia noastră’.
Alina: - A venit sorocul, dragule. Întotdeauna am fost curioasă să ştiu cum am fi trăit dacă nu mi-ai fi cerut să scap de cercei. Şi în sfârşit am aflat, am auzit împreună cum am fi trăit în cealaltă ipostază. N-ar fi fost deloc bine, deloc! Ne-am fi certat toată viaţa, am fi avut parte numai de discuţii absurde, de gelozie. Îţi mulţumesc, Sile.
Sile: - Pentru?
Alina: - Pentru că mi-ai cerut să arunc diamantele. Da, da! Să fiu doar eu însămi…
Sile: - Dar n-am vrut să…
Alina: - A fost bine. M-am simţit ca o regină.
Sile: - Vorbeşti de parcă ne-am despărţi…
Alina: - Despărţi?
Sile: - Da. Şi dacă ar fi s-o iei de la început?
Alina: - Aş proceda la fel. Nu înţelegi că nu regret nimic? Nimic.
Sile: - Glumeşti? Mai ţii minte că înainte de nuntă am fost plecat câteva zile la Braşov? Am urcat la cabană şi am căutat cerceii ăia de mi-au sărit ochii din cap!
Alina: - Ce copil eşti! N-aveai cum să-i găseşti…
Sile: - Cum să nu! Am calculat traiectoria pe care o luau în cădere şi am scotocit în toată prăpastie. M-am căţărat până aproape de cabană, sub camera noastră.
Alina: - Poate păţeai cine ştie ce… Diamantele nu se găsesc niciodată în iarbă. Ele îşi hotărăsc întotdeauna stăpânii…
Sile: - Alina, ce ai? Ţi-e rău? Te-ai albit la faţă…. Îţi aduc un pahar cu apă.

Sile iese grăbit din cameră. În timpul acesta pentru câteva secunde luminile scad din intensitate, iar Alina ‘dispare’. Sile se întoarce cu paharul cu apă.

Sile: - Uite apa… Alina? Alina, unde eşti? Hai, nu te mai juca… Alina?

Scena 15

Virginia purtând cerceii cu diamante intră în cameră: - Ce faci iubitule?
Sile Barză: - Privesc pe fereastră… Am adus apa… Cine eşti?
Virginia: - Cum adică cine sunt? Ce-i cu tine? Doar nu eşti supărat? Sau te pomeneşti că-l crezi pe nebunul ăla?
Sile Barză: - Pe cine? Pe Marinică?
Virginia: - E bolnav cu nervii, săracul… Dacă-l vedeai cum alerga după telescaun… Ha! Ce speriat era… Ia uite ce prăpastie mare este chiar aici, lângă cabană. Iar acolo jos pasc patru capre negre. Le vezi?
Sile Barză: - Nu, lasă-mă! Lasă-mă în pace! Sunt obosit…
Virginia: - De ce schimbi vorba, Sile?
Sile Barză: - Nu schimb nimic, pur şi simplu nu înţeleg! Nu pricep ce-i cu mine… E ciudat, Alina.
Virginia: - Alina? Nici nu ne-am căsătorit bine şi ai început deja să încurci numele?
Sile Barză: - Iartă-mă, Virginia. Nu ştiu ce se întâmplă, ori poate am aţipit chiar aici, lângă fereastră. Doamne, am dormit în picioare?! Un vis profund…
Virginia: - Şi chiar vrei să-ţi dovedesc că ţin mai mult la tine decât la cercei?
Sile Barză: - Cercei? Cerceii cu diamante? Văd că îi porţi iar…
Virginia: - Întotdeauna îi port, ai uitat? Sile, cum poţi crede că iubesc mai mult cerceii decât pe tine.
Sile Barză: - Da, e o prostie. Aşa-i…
Virginia: - Dacă insişti îţi dovedesc dragostea… Poftim!
Sile Barză: - Nu!! Nu-i scoate… A fost o nebunie! O nărozenie, o gelozie absurdă. Stai, lasă-i acolo…
Virginia: - Eşti sigur? Vrei o căsnicie lungă şi searbădă? Şi certuri…, şi jigniri…
Sile Barză: - E viaţa ta, Virginia. Nu am nici un drept…

Brusc Virginia îşi scoate cerceii din urechi, deschide fereastra neconvenţională şi-i aruncă în prăpastie.

Vânzătorul de ziare strigă şi împarte ziarul Lumina: - Cazul femeii dispărute în munţi rămâne neelucidat. Poliţia şi salvamontiştii renunţă la căutări! Sile Barză şi Marinică Babuş sunt eliberaţi din lipsă de probe! Alina Ţigănuş a fost văzută noaptea trecută în hotelul Kempinsky din Budapesta! Luaţi ziarul Lumina!