şi au venit. au venit zorii cu urme de vomă la gură. mi-a mai rămas nebunia. şi obsesia. şi lipsa ta. o pajură mănâncă din coapsele mele. lipsa ta e o pajură ce mănâncă din coapsele mele.

până să înţeleg că plouă trăsnise de trei ori. cerul se lumina ca şi cum mi-ar fi arătat fundul în batjocură. ploua cu gheaţă.

tremuram. treceam prin oameni transpiram. dacă tăceau toate lucrurile puteai să auzi lipsa ta. lipsa ta bătea ca o tobă atriile mele să făceau dervişi rotitori.

şi am făcut dragoste. o vreme am stat lipiţi unul într-altul apoi am ameţit. nu mai voiam să plec din tine nu mai voiai să pleci din mine. am ejaculat. ţi-am lăsat ţie ultima suflare.

m-ai bătut cu pietre ţi-ai pierdut ochelarii ai făcut pişu în mijlocul străzii. m-ai frământat în picoare ca pe lutul de casă m-am făcut casă bună cu bucătărie de vară. am iubit toate astea.

ai venit cu pielea ta de actriţă cu fusta roşie şi bascheţii albaştri prietenii tăi au devenit prietenii mei. mâinile tale în mâinile mele şi-au găsit liniştea. rănile tale în rănile mele şi-au găsit liniştea.

vagon cinci loc 51. acolo e locul în care mi-am început descompunerea. când moare omul miroase a umed. ca atunci când ţi-am dus mâna jos şi te-am simţit pulsând.

mă prefac că mi-e bine. în urechea stângă mişună o coropişniţă în cea dreaptă toate fricile tale. îţi ling toate gândurile gâtul şi omoplaţii. te zgribuleşti.

pielea mea arde ca un oraş văzut noaptea de pe un deal. mă aşez pe trotuar şi aştept. îmi cresc unghiile şi coastele. ca unui mort. morţilor nu le poţi spune să trăiască aşa cum viilor nu le poţi spune să tacă.

apoi fularul tău verde în frigul acesta verde. din când în când îl duc la gură inspir. ca un alpinist rătăcit pe everest cu provizii de oxigen pentru jumătate de oră.

dimineaţa oamenii seamănă cu taţii noştri. îmbrăcaţi la costum şi cravată sunt plini de curaj îşi strigă copiii. copiii stau într-un ţarc. dacă îşi aud numele atunci lovesc cu picioarele în poartă. uneori poarta se deschide alteori nu.

mă uit la urma frunţii mele pe geam. lipsesc oase. sunt un cadavru colcăitor. în mine viermuiesc gândacii pământului gândacii distanţei gândacii mamelor fără copii.

ai plecat de-acasă şi ţi-ai făcut culcuşul în parc. ai ascuns tremurul sub fusta ta roşie. nu mai ştiu cine eşti. uneori eşti frida uneori eşti amelie. uneori te iubeşti cu femeile alteori mă tragi de păr atât de tare încât gura mea nu mai ştie decât să urle. ce nebunie de dragoste ce nebunie de somn.

uneori când sunt singur plutesc. mă desprind de pat şi o iau aiurea prin aer. te-am învăţat şi pe tine să faci lucrul ăsta lucrul ăsta e secretul nostru. oamenilor nu le arăt îmi vor cere să înmulţesc peştii şi pâinile.

uneori lumea e o doză de bere neagră. o deschidem împreună soarele fâlfâie ca o vrabie chircită de atâta îngheţ. uneori soarele urlă ca atunci când eşti mic şi îţi prinzi degetele în uşă. aşa ne trezim.

nu mai vreau să miros a lucruri străine. mă derutează absolut toate momentele când nu sunt eu. eu trebuie să miros a tine. chiar trebuie. oamenii mă numesc atlantidă. tu zi-mi cum vrei până ne mutăm împreună pe creştetul lumii.