decembrie. Man privi cele cinci stele din vata şi bradul cu crengile vii, ridicate spre cer ca un candelabru invers, îşi privi picioarele blegi şi îşi spuse: "Să mi-o sugă toată pelteaua asta albastră care stă acolo ca proasta." Îşi apucă piciorul drept şi îşi spuse: "Mi-ar prinde bine de cange, să o prind pe fata asta de talie şi să mi-o arunc în poale. Ce să fac cu ea în poale? Mi-ar ţine de cald. Iarna e frig." Piciorul căzu cu zgomot, însă nu cu zgomotul acela de proteză goală pe dinăuntru, ci aşa cum plesneşte jambonul de carne pe cimentul umed al abatorului. Fata îi aranjă căciuliţa şi aştepta. Iarna e frig. Piciorul asta strâmb ar fi fost numai bun de pus pe foc. "Închide ochii, fato, am să-ţi dau ceva!" Servitoarea închise ochii, Man era încă un bărbat frumos, ca pe vremuri şi nimic nu ar fi putut-o convinge că omul acesta, care ar fi putut avea orice femeie din lume nu mai avea acum ochi şi pentru ea, chiar dacă numai pentru o noapte. În loc de un sărut sau de o mână pe sâni, ea se trezi în braţe cu piciorul lui stâng, încă fierbinte. "Are să ardă mocnit. Ia şi bradul, ia şi bradul" se grăbi Man. "Să nu-l arunci în foc, proasto, bradul nu se aruncă în foc, focul se aruncă în brad."

multă vreme nu va mai putea rezista aşa, o va epuiza, dar în definitiv nu va şti nimeni, dacă are noroc şi moare la noapte, mâine toate prietenele ei o vor invidia că a petrecut noaptea cu Man, o noapte de vis. "Ce faci cu puţa?" îl întreba ea, cu mâinile în şolduri. "Nu fi nesimţită, vaco, puţa e simpatică." E simpatică. "Aha, are simţul frumosului." gândi ea. "Şi cu mine ce faci?" "Tu muţi pentru mine piesele de şah noaptea, când eu nu văd. Şi dacă nu sunt atent te mut pe tine şi tu fugi cu soldatul." Bărbatul acesta, care altădată muta munţii din loc, care se învârtise în contra soarelui pentru a da înapoi deluviile, care nu dormea nopţile pentru a veghea o pisică inconştientă în locul pompierilor istoviţi sau pentru a devia un glonte obraznic care se îndrepta către ţeasta preşedintelui, şi care redefinise colanţii bărbăteşti habar nu mai avea acum ce se poate face cu puţa. Şi dacă ar încerca să îl stimuleze? Luă caseta video cu 11 septembrie şi dădu televizorul la maxim. Man se uită scârbit şi îi spuse: "Nu mai sunt concertele rock ca pe vremuri. Paul Stanley a ieşit din tanc, a tras cu mitraliera..." "Aşa domnu', aşa, şi n-a murit nimeni domnu' n-a murit nimeni. De ce domnu'? De ce?" Ăia stăteau toţi pe vine, îi lovise diareea." şi râdea, râdea ca un rinocer mecanic, (pentru cei care nu îşi pot imagina cum scârţâie un rinocer mecanic gândiţi-vă la râsul profetic al lui Silviu Brucan). "De ce domnu'? De ce?" şi fata ieşi plângând. O biruise, ciotul acela care până la ziuă ar fi trebuit să dea ortul popii îi învinsese răbdarea. Atât îi mai rămăsese pe lumea asta să facă ca lumea, să îngrijească un bolnav. Nu un copil, copiii sunt răi; bătrânii neputincioşi fiind copiii ideali. Nu era însă buna nici pentru asta. Luă cele cinci pleiade, măcar cu atât să se aleagă pentru sărăcia cu care va întâmpina Crăciunul şi pentru cele câteva ore pierdute...

"Trage naibii cortina la opereta asta, nu suport opereta, imbecilo!" dar nu mai avea cu cine vorbi. În cinci secunde pompierii aveau să stingă incendiul şi pe urmă din nou frig. Decembrie şi îşi aruncă restul corpului în ecranul televizorului cu aceeaşi forţă cu care altădată rupea lanţurile, scăpat de sub puterea kriptonului...