îi plăcuse de ea de când o zărise prima dată în cartier, dimineaţa la opttreizeci, înaltă, blondă, cu părul puţin peste umăr, îmbrăcată cu paltonul alb, trei sferturi şi cu cizme elegante, negre, până la genunchi, trebuie că e un fel de secretară sau contabilă pe undeva. pe urmă a întârziat el puţin ca să o vadă unde intră, la bancă, aşa cum a zis el de la bun început. când a venit vara a văzut-o mai bine, avea picioarele neobişnuit de subţiri, sânii mici, aproape inexistenţi, dar distincţia şi-o păstrase, de ai fi zis că pe unde trecea ea lăsa în urmă parfumuri de trandafir.

în ziua când se învoi de la serviciu ca să plătească lumina, că era ultima zi, o văzu ieşind de la bancă, fără maşină de serviciu, fără nimic, singură cuc la treijumate, înapoi spre casă, n-ar fi rău dacă ar viola-o o dată, acolo, că dacă ea are să mai vrea şi altădată el nu are nimic de obiectat...

o vedea în fiecare zi şi deja se putea spune că nici el nu trecea nevăzut, ba mai mult, se poate chiar spune că ajunsese să aibă un fetiş, dacă nu îl vedea, mergea mai încet. într-o zi a şi ocolit pe o străduţă ca să-i dea lui timp să o prindă din urmă, altfel precis avea să-i meargă rău la serviciu. se comportă ca găina din banc, dar nu-i mai păsa. şi el apărea zicându-şi măi să fie ăsta da timing şi nu mai vroia de mult să o violeze, dacă ar fi putut, ar fi rămas pe viaţă în umbra ei să o apere - lumea e plină de animale, ca toamna de petale de trandafiri.

când le-a deschis uşa a zis că aşa ceva nu se poate decât în filmele americane, unde nu se poate altfel, că sunt puţini actori mari pe afiş, e prea de tot, prietenii lui îl luaseră cu ei la petrecere punându-i gând rău şi nici ea nu se gândise vreodată că de el îi vorbiseră tot timpul anului, doi oameni fericiţi cu viaţa lor aşa cum e ea, dar singuri. spre ziuă au plecat cu toţii, se înţeleseseră de comun acord să îi lase singuri pe porumbeii care nu-şi spusesera toată seara decât câteva vorbe, şi el avea grijă să aleagă numai piesele ritmate ca să nu fie obligat să danseze cu ea, la sentiment şi ea credea că totul se trăgea de la faptul că sânii ei inexistenţi nu-i trezeau lui nici un gând animalic, vorba ceea, dacă sân nu e nimic nu e.

îi plăcuse de el de când îl zărise prima oară în cartier, dimineaţa la opttreizeci, aşa că dupa ce strânseseră atât cât să nu mai arate toată casa ca după un măcel, îl violă.