Dimineaţa, primul lucru pe care îl fac, fuga, deschid radioul. "Send Me An Angel". Zic, bună aşa! Sărut-mâna lui tanti Mari de sus şi o întreb dacă nu bea cafea cu mine. Zice: ba sigur că da, dar ai şi croissant? Zic, nu, dar fug până jos. De obicei mi-e o lene de nu se poate, mai cu seamă la 10 dimineaţa, dimineaţa asta însă am simţit eu ceva ieşit din comun şi am avut aşa un impuls simptomatic pentru categoria mea de vârstă. Tanti Mari, zic, bagă matale mâna pe geam şi vezi să nu dea cafeaua în foc. Indiscutabil am nevoie de o femeie, gândesc. De parcă o femeie ar rezolva mare lucru. Nu, dar dacă începe războiul în Irak o să am şi eu o preocupare în casă, pisică nu am, căţea am, dar e castrată, în muzică probabil nu o să am chef decât de chestii care m-au oripilat atât de mult în tinereţe încât acum ar fi cazul să schimb ceva. Îmi vine în minte C.C.Catch. E femeia pentru care, dacă mi-ar fi fost soră aş fi săvârşit fără doar şi poate un incest mic. Plec. Hakuna matata. De pe scări arunc o privire să mă asigur că tanti Mari îşi face treaba cum trebuie. E o.k. Dar nu o mai duce mult. Cum vin americanii peste Bucureşti, prima pe care o doboară e tanti Mari, că seamănă cu un avion irakian de lupta. Un avion buşit în toate părţile, dar irakian. Şi tanti Mari asta, are 35 de ani, dar zău dacă pot să-i spun Mari. Caroseria de avion utilitar nu mă lasă. Ca şi cum aş întâlni pe stradă o scafandră şi i-aş spune: Dumnezeule, ce corp perfect aveţi dumneavoastră! Aşa a vrut Doamne Doamne, n-am ce zice. Fiecăruia îi dă ceva şi îi ia altceva. Cum mi s-a întâmplat mie în adolescenţă. A venit unul la mine, mi-a adus "Blueberry Hill”, single original de la mama lui şi mi-a luat un pix cu ceas, din acelea argintii, adus din irak, pe care dăsusem la schimb un Pontiac TransAm, de la matchbox. Mi s-a dat o adolescenţă stupidă, în schimb mpcar a venit la ceas de seară şi mi-a dat un trup de invidiat. O mână o spală pe cealaltă. Mă rog, ar fi trebuit să mă gândesc mai bine la treaba cu mâinile când am luat croissantul de pe raft dar nu am făcut-o. Când a căzut şi am auzit ticăitul am realizat că altruismul meu din dimineaţa asta nu a fost întâmplător. Doamne Doamne a vrut să fiu erou naţional, să mor în Irina, dezamorsând o bombă cu ceas pusă de un irakian. Probabil fără turban, şi mai mult ca sigur căsătorit cu o româncă pe care o iubisem eu rău de tot în tinereţe. Femeile care mă părăsesc se pare că sunt blestemate să devină nume de magazine universale…

Tanti Mari. Când l-a cunoscut pe nea Vasile nu îl iubea, e şi firesc, nu iubeşti pe nimeni când îl cunoşti, iubirea vine mult mai târziu. De regulă nu poţi să iubeşti o persoană până nu te duci la wc-ul persoanei în cauză. WC-ul reprezintă extraordinar de mult omul, nici eu n-am crezut, până când nu mi s-a întâmplat. Am intrat, am făcut, am dat să trag apa şi ea mă strigă ”nu trage apa, că e cu schepsis”. A tras apa şi în clipa aceea am simţit că nu mai avem cum să nu fim intimi. Ziceam de tanti Mari. Rolul ei era să-i sustragă informaţii lui nea Vasile cu privire la unii care se presupunea că l-ar fi plătit să-i ducă dincolo. Pretextul: cică ea cu bani şi relaţii vroia să înveţe să piloteze un avion. Ridic presupul croissant tic-tac-tic-tac. If god will send his angels... Morţii măsii de viaţă, dacă scap cu o infirmitate n-am nici măcar prietenă pe care să o înduioşez, trebuie să-mi caut una impresionabilă. Nici tanti Mari nu s-ar fi gândit că îi va fi dat să rămână cu nea Vasile, până când nu s-a văzut pe masa de operaţie, cu şeful chirurgiei peste ea spunându-i cu cele 3 fire rebele de păr din nas: Domnişoară, dacă te descarcerez ai murit. Şi de atunci tanti Mari o duce ca în sânul lui…. Nea Vasile nici că a mai plecat, el face totul în casă, ba mai mult, i-a pus lui tanti Mari şi un televizor în geam ca să urmărească circul lumii. Pun croissantul lângă tejgheaua cu casa, ataşez banii număraţi, nu ştiu ce naiba am, dar nu vreau să moară şi vânzătoarea cu mine. E nasoală, roşcată vopsită, tâmpită şi bună la pat. Mie nu-mi trebuie din astea. Vreau o femeie de care să mă vait. Oare nu cumva între timp a dat cafeaua în foc şi tanti Mari face treişpe-paişpe în dreptul geamului, neajutorată. Nu ştiu de ce, am senzaţia că a trecut o eternitate. Hai cucoană, scanează croissantu’ şi dă-mi odata drumu’. Ia banii, cântăreşte croissantul, îl duce la ureche şi îmi spune: ”Aţi câştigat un ceas Ferrari.”

Problema de-abia acum începe. Dacă se adevereşte că m-am născut într-un ceas norocos, eu ce să fac cu el?