S-a întunecat. Aerul se lipeşte de pereţi. Am rămas singură în vilă, nimeni nu mai lucrează la această oră. Sting calculatorul, apăs şi pe întrerupătorul de lumină şi ies din birou. Nu am ceas, habar n-am cât s-a făcut. Dau bună seara celui de la pază, el îmi deschide ca de obicei poarta, "Week-end plăcut", descui maşina. Încotro? Nu am aprins farurile, o lumină lăptoasă adulmecă asfaltul umed, a plouat puţin mai devreme. Hai acasă, îmi şopteşte piticul. Îl simt trist. Ciudat, el e responsabilul de bobârnace contra tristeţilor. Să-l întreb ce-a păţit, dacă nu cumva şi-a muşcat limba?!

Hei, nu delira, nu-i nevoie să te exprimi coerent, e suficient să gândeşti în doi peri. De-aia mă şi iubeşti atât. Ştii ce? Porneşte odată, nu mai poţi întoarce nimic.

Pitic nebun. Toţi te urăsc. Eşti un vid între mine şi ei. Lipeşti bucăţele de timp şi faci pe grozavul. Unde erai în după-amiaza aceasta, ia spune?

N-o să pretinzi acum că ai avut nevoie de mine. El ce păzea acolo? Recunoşti că din lipsa lui am apărut eu, nu?

Nu mă mai gândesc la pitic. Şi nici măcar la el. La celălalt. Numele cel mai teribil al unei iubiri. Celălalt. Cealaltă. Pornesc motorul.

Trecem pe aceeaşi stradă, cu aceleaşi cuvinte purtând glugi cenuşii, mă gândesc să te întreb dacă îţi plăcea să mergi prin frunzele uscate copil fiind. Trotuarele îmi amintesc de casă. De toamnă târzie, cu mâinile în buzunare, târând picioarele încălţate încă în sandale, venind dinspre şcoală, pe aleea aceea cu blocuri de patru etaje pe partea stângă şi parc pe dreapta.

De ce nu miros teii toamna?

Casă după casă, mâinile se răcesc puţin câte puţin, căldura ne-ar da de gol, oamenii văd uneori fericirea ca pe un foc ce trebuie stins. Tu, mâna dreaptă, eu, mâna stângă. Înghesui fiecare detaliu în spaţiul egoist al maşinii. Schimbi viteza. Pe stânga, o grădiniţă. Ţi-aş arăta surâsurile preocupate, gesturile largi, căciulile cu moţ, paltoanele descheiate la doi nasturi, dar eşti atent la drum. Îmi plimb un deget pe tâmpla ta. Pulsează. Fără ecou, bătaia sângelui între noi. Ca şi durerea, cu faţa lipită de geam.

Ajung la bunici. Stau la masă, cu spatele înspre dulapul vechi, din lemn, în care au crestat mama, unchii mei, noi şi, pe nebănuite, timpul. Îi simt în nări mirosul uşor acru, aud cum scârţâie încet una din uşile de jos, mamaie scoate de acolo ulcica mare, verde, cu sare grunjoasă, găteşte ghiveci... e vineri, pentru noi va face şi ouă prăjite. Mă întorc, mi-e sete. Iau un pahar din partea de sus, între cristal şi lemn sunt prinse poze, Paul în armată, eu în clasa întâi, un articol de ziar despre Mircea câştigând la nu ştiu ce concurs de şah, o vedere din Germania de la o verişoară de-a lui mamaie. Degetul îmi fuge inconştient pe tăieturile în lemnul înnegrit, căutându-i pe toţi, căutându-te...

Au trecut douăzecişidouă de minute de când am urcat în maşină. Tain. Au trecut. Cine mai fură secunde astăzi? Ceasul se schimbă: patru şi cincizecişişapte de minute. Deasupra, dincolo de parbriz, strada e aceeaşi. Cu toate acestea, suntem schimbaţi. Mă uit la tine şi vreau să-ţi şoptesc că am ajuns acolo, tu te uiţi la mine şi mă întrebi dacă strada asta se mai termină vreodată. Respir liniştea amiezii în cireşul din faţa ferestrei, aud aerul cald ridicându-se din dalele de piatră şi poticnindu-se de frunze. Râd, e prea târziu, din nou e prea târziu, preţ de o îndoială niciodată desparte fâşii de realitate... strada nu s-ar mai fi terminat, piticule, ai avut dreptate, iar eu stau acum inutil cu capul pe volan, am un singur drum de făcut... spre casă.

Iar tu faci stânga, opreşti, degetele se desprind te iubesc puf pe buze a rămas polen şi gust de măr mâncat cu pâine în bucătăria copilăriei.. Cobor, închid portiera, mă uit fără să vreau la ceas. Patru şi cincizecişişapte.

Piticule, tu crezi că astăzi i-a plăcut cuiva de tine? După ce că eşti melancolic, nu faci nimic să-mi explici măcar unde s-a dus minutul acela. Şi apoi, dacă am fi reuşit, aş fi stat acum cu el în curtea bunicilor pe o bancă, iar în geamul de cristal ar fi fost şi poza lui. Iar pielea ta nici măcar oale şi ulcele nu s-ar fi făcut...