Motto: „Dumnezeu ne pune în suflet fiecăruia, câte o întrebare. Nu ştiu să răspund decât celei care mi se pune mie.”
Petru Dumitriu

Nici un cuvânt al meu nu este întâmplător. Cu diferenţa că, faţă de societatea ce preferă intimitatea când are de dat socoteală, răspunsul meu este public. Îmi scriu cărţile cu responsabilitate şi curaj. Nu mai am nimic de pierdut, chiar viaţa mea face parte dintr-un plan de reeducare a omenirii.
Uneori, pentru că ştiu ce înseamnă întunericul şi tăcerea, ascult singur un recital de orgă, un disc vechi, înregistrat într-o biserică săsească din Transilvania. Johann Sebastian Bach şi Dietrich Bextehude: afară ninge. Discut cu Dumnezeu, mai precis eu întreb şi El răspunde. Iar tuburile orgii sunt ca nişte suflete ce-şi caută raţiunea de-a fi şi, găsind-o, izbucnesc fericite în sunete luminoase.
Apoi urmează un alt timp, lung, în care cuvintele răspunsului meu nu sunt întâmplătoare: sunt argumentele unui plan pe care nici eu nu-l cunosc, în acest moment, în întregime.