foto: Dror Davidman

Intrasem într-o stare de bine. Nu mai ştiu ce motive aveam. Poate că după o zi prăfuită de noaptea ce trecuse, poate din pricina aglomeraţiei în care te pierzi ca un vis dinspre dimineaţa grăbită, vis reţinut doar pe jumătate. Ce mai, nu ştiu a spune de ce. M-am îmbrăcat uitând că „un ţigan mi-a cerut degete/pentru două secunde/lungi de pian”, şi de aici începe poezia unei Atocmiri (armonie, potrivire n. m.) poezie desprinsă din Violeta Savu. Cine este Violeta Savu? Deocamdată nu contează, să vedem ce fac eu după ce mă trezesc, apoi ce poeta vrea să ne lase nouă, celor ca şi ea, obosiţi de flecărelile înguste, de urbanul obligatoriu, de tramvaiele care nu mai vin, de cerul pe care uităm să-l privim zile întregi. Of, ce melancolie dom’le ne cuprinse!
Am întins mâna înspre noptieră după un pix şi mă pregăteam să intru în rutina cea de toate clipele, dar mi-a atras atenţia cartea primită ieri. Zic, ia să văd ce am primit şi să mă revolt şi eu odată, să fiu rebel, să sar peste serviciu (şeful e taică’meu), să fiu aşa cum e toată tinerimea, rebel la 29 de ani. Deci intru în cartea Violetei Savu ca un fulger într-o rezervaţie naturală (mamă ce expresii îmi vin).
Dar orele trec şi eu rămân cu această carte sub ochi, în gânduri, atemporal. „Poezie cu glosar” îşi intitula Constantin Călin, frumos, prezentarea cărţii, pentru că Violeta are foarte multe şi foarte deosebite note de subsol. Opaaaa! Credeţi că glumesc? Nu! Poeta uzează de multe cuvinte aflate în alte timpuri sau specifice zonelor de baştină. Hei, nu mă condamnaţi de ignoranţă! Mă refer la arhaisme şi regionalisme. Ele sunt explicate, ceea ce eu sincer nu am făcut, nu voi face (poate din răutate, poate pentru a trimite cititorul la dicţionare) şi nici nu mi-ar fi trecut prin cap să fac în poemele mele. Însă poeta e generoasă şi atentă cu cititorii ei. nu fi cesnic/lasă gingăşia mea/să pătrundă(deschideri), „cântă highidiş în primăvară/am învăţat de la toporaşi sărutul”(cântec vechi), dupe cum observă rigurosul cetitoriu, acilea diafanul este mascat cu delicateţe, dar ia! ce ziceţi de ”…vântul deflorează o noapte fără vise”(flori de primăvară). Ce plat, ar spune unii mai simandicoşi. Fraţilor, nu aţi citit cartea. Voi citiţi doar ce vă spun eu, iar eu nu culeg spuma literară a cărţii, ci doar incit la lectură.
Ca să nu riscăm în a părea ceea ce nu suntem, critici literari, pentru că „sinuciderile mele/ înfloreau sineferei/în zăpadă// ametiste plecau/din memoria mea/ prea întreagă(contrast), vom face pace cu confienţa sau inconfienţa voastră.
Violeta Savu, este o poetă care iubeşte voroavele din esenţa ei feminină, cu aceasta transmiţându-le pe lungimea de undă a lectorului atent. Ea scrie o poezie sincronică, foarte contemporană dacă îmi permiteţi această „licenţă”, nu se supune unor influenţe „malefice” ale antecesorilor ei şi îşi rezervă dreptul de a vă chema să o citiţi. Eu am ratat o zi de muncă, dar am câştigat un nume. Cuvinte precum: chituş, comănaci, peleşei, alegretă, radaş, olmaz, livan, zarif, maxis etc. îmi sunt deja prietene datorită liricii munificente. Înţelegeţi domniile voastre ce vreau a spune. Şi dacă Editura Studion din Bacău, i-a oferit poetei Violeta Savu o haină aleasă, în limbaj de breaslă – grafică excelentă, noi spunem că autoarea s-a ridicat la înălţimea ei.
Acest al doilea volum de poeme Atocmiri apărut în 2006, se rezolvă citindu-l. Nu vreau a spune că e o problemă, ci o enigmă, ca întreaga structură feminină în general.
Apun odată cu cartea şi trăiesc cu frica de a pierde şi alte zile de muncă. Bine-ar fi!