*nu există o vârstă a sentimentului (I)

m-ai întrebat de ce ea, deşi te iubeşte, e cu el (un complement de circumstanţă în relaţia voastră). pentru că e poetă ... incredibil, dar aşa e... dacă te-ar avea, ar renunţa la scris. ion barbu a redevenit dan barbilian după ce s-a căsătorit, aşa că... mai bine laponă enygel lângă un rigă crypto... decât să guste fericirea şi să uite de scris.
dragul meu, suferinţa în cantităţi mici e un antitermic... în doze mari... un micotic...mi-e milă şi de ea; am adoptat-o odată cu tine, ştiai?

e trist să vorbeşti despre apusuri când îţi aştepti răsăritul...o poveste te-ar mângaia, una de dragoste... nu, nu din cele consemnate de literatură (cu predilecţie triste) deşi sunt aproape de adevăr (şi te vindecă de iluzii) ci una de sub ochii noştri miopi la exigenţe sociale: charles şi camilla parker bowles !.
de ce? pentru că a iubit-o de când a văzut-o prima oară, scurt, la obiect... el şi-a zis (ea e!) degeaba i-au băgat-o în pat pe virginala D., nu i-au vârât-o şi în suflet.
erau mereu în contratimp, el prea ursuz, ea prea gazelă, aveau timpi diferiţi de zbor... iar el părea chiar urât lângă ea... ciudat, lângă camilla nu e!

de ce îmi plac? pentru că au avut puterea să treacă împreună prin mariaje nefericite, s-au iubit fără speranţe, au îndurat să aibă copii fiecare fără să aibă şi unul al lor, au înghiţit oprobiul public şi culmea, la peste 50 de ani..camilla, mireasă, avea prospeţimea, candoarea uneia de 19 ani.

da, domnişoara de lespinasse avea dreptate: iubim aşa cum trebuie să iubim, cu disperare
vine o vreme când eşti obligat să declari verde deşi ai roşu pe inimă
p.s. să nu scrii nici un comm dedesubt, ia-l ca o pastilă căreia nu-i faci reclamă pentru boala de care suferi...în curând o să-ţi vorbesc de prima doamnă S.

îmbrăcată în kimonoul cu cocori aurii, Katya

* zâmbet hollywoodian cu piercing (II)

sunt personale impersonale şi personale ca o azimă evreiască, cu o picătură de sânge în aluatul lor

e dureros să fii mereu nobil în viaţă. oamenii, jalnică armată de armuri/ murind inăuntru/ cu grimasa înafară/ dă bine în pozele de familie-zâmbetul hollywoodian

marile iubiri sunt o chestiune de voinţă;mariajul, un domiciliu forţat
femeile noastre îşi aşteaptă sorocul cu broboadă neagră... de la 40 de ani iau veşminte cernite, un număr mai uzat la pantof, o cută arabilă lângă ochi, fisuri ale feminităţii de ieri
just a ludic game:
10-12 cei mici la funny-english, 12-14 cu cei mari teme, 14-16 ciocolată de menaj, 16-18 vizită la părinţi, 18-20 program de rufe, 20-22 ultimul joc, povestea de seară... 22-22.10 se încheie rolul de mamă şi îţi faci numărul de colombină pe un pliant
22.10-24.00 verifici agenda, sondezi ziua de mâine, îi dai telefoane în gând pentru îmblânziri... dresură de leoparzi cu o nouă figurantă
cât cinism! dar... zâmbet hollywoodian

un bob de grâu încolţeşte nu doar pentru mască. măşti de veneţia, de tărâţe, o fiţă mai puţin, un centimetru lipsă la tocul social... un milimetru undeva...mai mult, de plăcere. marele premiu, un sac de sare să-l osteneşti în doi
cămaşa mea de noapte întreabă în ce limbă sună mai frumos te iubesc... e o stampă chinezească în două ape... drumeag ocolitor pentru el prin ceţuri, crengi de cireş înflorind-pentru tine, în fiecare noapte altele... doar mi-ai spus nu ascultăm aceeaşi muzică toată viaţa

brodez marginile kimonoului cu cocori aurii. e un război oblic

*arbaletă. love me when I hate you (III)

sunt iubiri scurte care depăşesc în intensitate ceaiul lungit al altora,dispus în pliculeţe pentru o viaţă

iubiri aprige, care te dor ca un cazan cu smoală când ţi se spune:nu e masa rezervată pentru tine.dispari.

sunt iubiri pentru care ai vrea să ucizi şi să te ucizi,doar să ai o mică şansă spre ...

sunt iubiri periculos de subţiri,iubiri tumefiate,iubiri scrum,iubiri ca un palton gros sau ca o bluză de vară cu mâneci kimono. câtă mătase e într-o poveste de iubire,cât rogvaiv!
dar nici una
nici una
nici una
nu-ţi spune că
iubirea cea mai puternică e o iluzie,
cu cât misterul se destramă în jurul ei
febra dispare
atingerile nu mai sunt incandescente,
aşa că,
hai, aruncaţi-mă în crematoriu
şi priviţi-mă arzând,
iubiţi-mă atunci,
iubiţi-mă murind,
păşind pe capul sorţii spre un loz necâştigător

iubirea e o arbaletă

*cafea amară (IV)

de o vreme, prezentul conjugal îl conjugau impecabil
doar la imperfect. făcură inventarul unor posibilităţi de evadare,
observaţiile de comun dezacord le notară într-o agendă

măseaua cariată în doi a dimineţilor, un genunchi lovit de trepte,
apoi
se mutară într-un bloc unde nu mai era nici un loc albastru pentru ei,
doar depărtarea dând măncărurilor sare.

venind mai târziu, zări podeaua nerasă purtând urmele mobilelor
ca nişte lame de cuţit.
în dormitorul copilului, ferestrele se baricadaseră.
una avea depresii, o alta ţinea de urât unei mingi aruncate la colţul obraznicilor.

zărindu-i genele ude, o întrebă:
tu de ce plângi?
vă spun eu, coborî scara un păianjen bătrân,
au intrat amândoi în aceeaşi cameră şi au ieşit fiecare cu câte o alta în buzunar.
a fost cel mai scurt cutremur de pământ. am auzit apoi doar armonicele absenţeor.

*de vorbă cu părintele Mihail(V)

pereţii casei îşi duceau tăcut povara anilor, pianul din salon avea glasul răguşit şi nu era parcă nici lumină şi nici aer... ci o apăsare ... tavanul îşi încorda braţele să nu se prăbuşească cerul... mă plimbam dintr-o odaie în alta, printre uneltele lui de scris, de pescuit, printre mobilele şi chipurile care l-au marcat... aproape plecam fără să înţeleg misterul casei şi al omului ce-a trăit acolo, dar încet ceaţa s-a limpezit când l-am ascultat citind din amintirile lui creangă ... profira sadoveanu a fost de fapt o fată săracă şi foarte simplă de la ţară a început părintele confesiunea unui om din alte timpuri, tatăl lui a supus-o la nişte umilinţe cumplite... puţini ştiu că el a avut un frate care s-a spânzurat după moartea mamei, iar sadoveanu a fugit de la şcoală, a fost un chinuit al sorţii... lizuca ceea fără mamă e tabloul propriei copilarii... a aflat abia după o lună căci era în internat la iaşi

părintele dă la o parte cordoanele de mătase ce opresc accesul la masa unde sadovenii îşi pofteau invitaţii... de prin perdelele vechi se aude un cânt îngânat de bucium, un murmur a depărtare... apoi un pocnet de armă...îi plăcea vânătoarea... dar dincolo de asta a fost un om năcăjit... nu cunoaşteţi povestea primei doamne S... era în ultimul an de liceu, la scăldat vara cu un prieten... fugiseră prin pădure şi au intrat în apa rece... prietenului lui i s-a făcut rău; simţind că moare, l-a făcut să-i promită că o va lua de soţie pe sora lui. el a încuviinţat, nici nu-l putea refuza pe muribund... apoi celălalt a murit, el s-a întors la iaşi, a dat examen la bucureşti la litere...şi-a amintit de promisiunea făcută...a căutat-o prin fălticeni, însă ecaterina (aşa se numea)se întorsese în satul mamei. a găsit-o, i-a spus cine e şi că ea trebuie să-i fie soţie... au făcut 11 copii, el nu a mai terminat facultatea... e singurul academician care nu are facultatea terminată... dar asta nu mai contează ... mai trec o dată prin încăperile largi... aud glasul lui tânguios citind despre bucuriile lui creangă cu o nostalgie indescriptibilă, părintele mihail pune încetişor balada lui porumbescu... sadoveanu-un violoncel solo peste limba de argint a unei ciocârlii...