' În textul ce va urma voi încerca sã aflu (sã aflãm) dacã în cadrul nivelului "Realitate micro" se întrevede sau nu o anumitã "legitate" care guverneazã "impredictibilitatea" (altã legitate decât cea propusã de cunoscutele relaţii de "incertitudine" ale lui Heisenberg). "Impredictibilitate" care, în prezent, a ajuns sã se manifeste cu virulenta şi în cadrul nivelului Realitãţii "macro-empirice". Pe care ce eu o numesc "Realitate Postmodernã" (şi care trebuie sã fie abordatã într-o manierã Postmodernã şi nu Postmodernistã)'. Aşa se termina textul semnat de subsemnatul în 'Egophobia' (acronim EPH) #6, www.egophobia.ro . Inainte de a-mi onora promisiunea, am simtit nevoia unui intermezzo in Fizica cuantica si Logica (Logicile) paraconsistente. Acest intermezzo va pregati abordarea modului in care Logica budista converge cu unele teorii noi din Fizica cuantica si, mai ales, subcuantica.

*

'Turtă dulce - panorame - tricoloruri - bragă - baloane - soldaţi - mahalagioaice - lampioane - limonadă - fracuri - decoraţiuni - decoraţi - doniţe - menajerii - provinciali - fluiere - cerşetori - ciubere - cimpoaie - copii - miniştri - pungaşi de buzunare - hărdaie - bone - doici - trăsuri -muzici - artifiţii - fotografii la minut - comédii - tombole - Moftul român nr. 8 - oale - steaguri - flaşnete - îngheţată de vanilie - fleici - stambă - căni - pelin - căluşei - scrânciob: cele din urmă invenţie care era şi la expoziţia americană - pinteni - biciclete - cai - vite - jandarmi - basmale - telegrafişti - nepoate - mătuşi - ţaţe - neni - unchi - veri - văduve - orfani - portretul ţarului - "Moartea vânătorului" - icoane - bricege - săpun - lumânări - panglici - prescuri - măcelari - grâu - cofeturi pentru colivă - beţivi - căciuli - cojoace - căpestre - boi - hârâitori - Prima societate de bazalt şi teracotă - Stella - sticle - fân - cercuri - doage - buţi - plăpumi - saltele - perne - flori - scaune - paturi - mese - beteală - oglinzi - cercei - inele - ibrice - turci - lighene - doftorii de bătături - săpun de pete - madipolon - ace englezeşti - mere - portocale - năut - floricele - şerbet - răcoreală - Marsilieza - lulele - luleaua neamţului - Deşteaptă-te, române! - sacâz - sifoane - ciucalată - acadele - plesnitori - tunuri - căluşari - smochine - păpuşi - poame - capul vorbitor - Leul de mare - "Vasilache" - copilul cu trei picioare - încercarea puterii - distracţia americană - belciuge - fonografe - războiul român pentru ţesut - mingi - urcioare - bere - cruci - Dumnezei - fluiere - alune prăjite - Bragadir - fisticuri - Luther - beigălă - Opler - călăreţi - orbeţi - birji - schilozi - automobile - zamparagii - guvernamentali - opozanţi - Visul Maichii Precistii - Minunile lui sf. Sisoe - Alexe, omul lui Dumnezeu - borangic - ţâri - sardele - lămâi - brânză - urdă - caşcaval - slănină - roabe - velinţe - altiţe - bibiluri - fote - perdele - ştergare - marame - furci - căldări - pirostrii - lopeţi - ălbii - copăi - fedeleşuri - porci - mătănii - paiaţe - rogojini - parfumuri - ciorapi - iminei - ghete - cizme - papuci - mătăsării - piepteni - drâmburi - darace - cobze - pomadă - clarinete - maimuţe - orice obiect 30 de bani - certuri - chefuri - aldămaşuri - tămbălăuri - "Numai 40 de bani ocaua de Drăgăşani, vechi veritabil!" - "5 bani cafea gingirlie!" - nuci - sare - salam de Sibiu - "Hop şi eu cu Ţaţa Lina! adevărata plăcintă română şi cozonaci moldovineşti!" - prafuri de pureci - covrigi - roşcove - frânghii - stafide - curele - şei - hamuri - clopote - căruţe - coşuri - bomboane - rahat - muzici - gogoşi - pălării - testemele - muşte - popi - cocoane - mateloţi - impiegaţi - pensionari - suprimaţi - popor - seniori - dame - MM. LL. - A.A. L.L. - târgoveţi - târgoveţe - ţărani - ţărance - intelectuali - artişti - poeţi - prozatori - critici - burgheji - tramcare - tramvaiuri - capele pârlite - jupe călcate - bătături strivite - copii pierduţi - părinţi beţi - mame prăpădite - guri căscate - praf - noroi - murdărie - infecţie - lume, lume, lume - vreme frumoasă - dever slab... - Criză teribilă, monşer!'

*

Scuze pentru acest lung, dar savuros, citat caragielesc. Din "Moşii" şi nu "La Moşi", de acelaşi autor (confuzie întreţinutã de unele capete luminate de critici literari - nu spun care, persoane însemnate). Citat care creeazã, sugestiv, printr-o enumerare ce pare fãrã sfârşit, o seducãtoare realitate (balcanicã) "magicã", demnã de un Borges - dar cu o altã tehnicã (cea a enumerãrii "haotice", dar extrem de consistente în logica unor alãturãrii ce par alandala) în raport cu cea borgesianã (bazatã, uneori, pe combinatoricã). Şi care mã transportã (re-transportã) în propria mea Realitate (rrromâneascã), fãcându-mã şi acum s-o simt (re-simt), suspendatã între Occident şi Orient. Drept un mozaic a cãrui ordine secretã o ”intuiesc", da nu o pot exprima.

*

Nu altfel pare a putea fi caracterizat, la o primã vedere, peisajul Fizicii subatomuce (cuantice). Evident, o astfel de caracterizare presupune, din partea cititorilor, existenţa unui anumit bagaj de cunoştinţe, destul de general, din domeniul Fizicii sub-atomice. Pe care, sunt convins, cã ei îl deţin. Pentru orice eventualitate, trimit la surse uşor accesibile - atât în putinţa consultãrii, cât şi din punctul de vedere al sugestivitãţii şi inteligibilitãţii expunerii ( dupã 1989: Penrose, 1999; Capra, 1999; Bohm, 1995; şi înainte de '89: Heisenberg, 1977; Kastler, 1982; Schrodinger, 1980; Cuny, 1969 etc. şi altele asemenea publicate de fostele edituri: Ştiinţficã - colecţia "Savanţi de pretutindindeni" - şi Politicã - colecţia "Idei contemporane").

*

În Fizica Particulelor elementare (subatomicã) a ştiinţei contextului nostru cultural (European-atlantic) se constatã experimental şi se vorbeşte despre: incertitudine (localizarea în timp a unui eveniment este legatã de imprecizia în cunoaşterea energiei, iar localizarea în saţiu a evenimentului este legatã de imprecizia cunoaşterii impulsului); comportare ambiguã - particulã/undã; complementaritate (care nu rezolvã contradicţia - o eludeazã: simplu nominalism!). Cele mai multe particule elementare trãiesc un timp extrem de scurt - timp care, uneori, se aproprie de instantaneitate - în raport cu scara timpului uman; interacţiunile sunt: tari, electromagnetice, slabe şi gravitaţionale; apar produceri de fenomene de creare şi distrugere de particule virtuale (care nu trãiesc suficient pentru a putea fi observate). Clasificarea entitãţilor din domeniul particulelor elementare este empiricã; cãci proprietãţile lor nu pot fi stabilite pe baza structurii lor - cã d-aia sunt "elementare", deci indivizibile. Singura cale de a descoperi "constituenţii" acestora fiind "spargerea" lor la energii înalte; dar fragmentele rezultate nu sunt niciodatã "bucãţi mai mici" ale particulelor iniţiale ci, pur şi simplu, "aglomerãri" noi si specifice de energie. Şi astfel conceptele statice de "obiect" şi "pãrţi componente" nu mai pot fi aplicate. În acest caz, "criteriile" de clasificare se bazeazã pe proprietãţi de "simetrie" ( o "simetrie" metaforicã, dinamicã, pentru cã ea nu mai este o simplã "oglindire" ci se referã la "legi de conservare": a "izospinului", a "energiei", a "momentului cinetic total", a unor "sarcinii electrice" abstracte: +/- 1/2, +/- 3/2, +/- 5/2 etc., ceea ce te duce cu gândul la Geometria fractalã). Apar astfel "hadronii" şi "barionii". Şi, cum mintea umanã este inventivã, se mai presupune cã atât "hadronii" cât şi "barionii" ar fi alcãtuiţi, totuşi, din alte particule ("ultra-elementare") "Quark"-uri, aşa cum le-a botezat inventatorul lor Murray Gell-Man, pornind de la câteva cuvinte din nuvela lu Joice, Veghea lui Finnegean, 'Trei quark-uri pentru Muster Mark'. Iar, în fine, astfel de particule "ultra elementare" - pe care, încã, nu le-a gãsit nimeni deşi sunt cãutate cu disperare - chiar cã nu mai au "structurã", fiind doar entitãţi punctiforme (puncte matematice?! ). Şi iar intervine imaginaţia omeneascã care, se pare, cã nu are limite şi acordã proprietãţi acestor fantomatice entitãţi care, la rândul lor au trebuit - în spirit creştinesc - sã fie botezate: "up", "down", "strange", "colours", "charm", "flavour/aroma". Iar inventatorul (Gell Man) a primit, pentru toate acestea, chiar premiul Nobel - şi nu pentru literaturã. Şi culmea, rezultatele aplicãrii teoriei sale, par a fi conforme cu experienţele (exterioare), deci "obiective", confundate cu o nouã şi, într-adevãr," stranie realitate". Am mai uitat sã spun cã fiecare particulã (elementarã/ultraelementarã) posedã propria "anti - particulã", unele particule fiind - simultan - şi propriile antiparticule; şi, astfel, a apãrut - chiar şi experimental, deci "obiectiv" - mult temuta "anti-materie" care, când nu are ce face şi se întâlneşte cu materia, ştiţi si dumneavoastrã ce se mai întâmplã (când o anumitã - simultan - particulã/antiparticulã, existã, convieţuind, cu ea însãşi, ce Dumnezeului se mai întâmplã ?!. Misterul ãsta chiar cã te poate înebuni!)…..

*

Am hãlãduit, plin de pasiune încrezãtoare, un timp destul de îndelungat, prin "lumea" acestei "Materii stranii" - cum o numeşte fizicianul Alfred Kastler (Kastler, 1982) - a particulelor elementare. Acum mã plimb prin ea, însã cu un entuziasm temperat de circumspecţia datã de încercãrile eşuate de a se gãsi o anumitã ordine, intuitiv resimţitã, în spatele/umbra acestui nou mozaic (ca şi al celui caragielesc), ordine posibil turnatã în teorii ce se doreau unificatoare: a "câmpului" sau a diverselor tipuri de interacţiuni. Teorii care, în final, sã fie nu numai explicative, dar şi predictive. Şi o astfel de circumspecţie mã face sã mi se parã cã "realismul magic", de care am mai vorbit, al lui Borges - cu labirinturile şi hiper-labirinturile sale, cu textele, hiper-textele şi hipo-textele (texte inventate şi nu apocrife, ci "virtuale"?!) este, de fapt, un fleac faţã de cel al particulelor subatomice. Şi, dacã nu v-a ajuns, încã ceva despre experimentul (mental) ERP (Einstein-Podolsky-Rosen) care, dupã trei decenii de la enunţarea sa, îl face pe John Bell sã enunţe o teoremã. Pe care nu o redau în forma sa extrem de complicatã pentru urechile noastre profane. Dar care afirmã, sus şi tare, cã în cazul a douã particule elementare care au inter-acţionat vreodatã, orice nouã acţiune ulterioarã asupra unei dintre ele se re-simite (transmite) instantaneu şi asupra celeilalte, chiar dacã, de exemplu, una este pe pãmânt şi alta pe Lunã. Şi, culmea, aceastã teoremã îşi demonstreazã, experimental (prin experiment exterior, "obiectiv"), validitatea (mã feresc sã spun "adevãrul"). În fine - şi cu asta încerc sã termin cu domeniul particulelor elementare - nu pot sã nu amintesc de efectul de "super-poziţie". El se poate "descrie" dar nu şi "explica", din punct de vedere matematic, prin introducerea, puţini ştiu, de cãtre Cardan, a numerele complexe (cu partea lor "realã" şi cea "imaginarã"). Cardan, care nu a inventat numai "axul cardanic". Efect de super-poziţie despre care Roger Penrose (Penrose, 1999) ne informeazã: 'Nu putem spune, în limbajul obişnuit, ce înseamnã pentru un electron sã se afle într-o stare de superpoziţie în douã locuri în acelaşi timp (s.n. G.M.)….Trebuie sã acceptãm pentru moment acest tip de descriere [şi realitate] pentru sistemele nivelului cuantic. Astfel de super-poziţii constituie o parte importantã a construcţiei actuale a micro-lumii şi ne-a fost relevatã de Naturã'. Ceea ce aruncã, pur şi simplu, în aer, orice încercare de a ne imagina cã "undele" sunt doar o interpretare a probabilitãţii statistice de apariţie a unei particule elementare !.

*

Şi acum, pentru cã mã consider un "postmoderndern" şi nu un "postmodernist" care refuzã orice sistematizare (aceasta, sperând el, sã rezulte din context printr-o interpretarea individualã) sã încerc totuşi sã-mi sistematizez unele pãreri în legãturã cu "realitatea cuanticã" (despre care am vorbit anterior "babilonic"), dar şi cu alte subiecte adiacente, strâns corelate cu aceastã "realitate".

*

1. Se afirmã cã, în lumea cuanticã, care se întinde de la lungimea de undã a particulelor subatomice (electroni, protoni, neutroni etc.) şi pânã la lungimi de undã de 10 la -33 cm ('dincolo de care noţiunile de "timp" şi "spaţiu", aşa cum le cunoaştem, ar fi înlocuite cu unele care, în prezent, nu pot fi specificate' (Bohm, 1995) (pânã în prezent, experimental, s-a ajuns numai pânã la 10 la -17 cm), observatorul este acela care stabileşte condiţiile de mãsurare, iar caracteristicile obiectului vor fi în bunã mãsurã determinate de condiţiile decise de observator. Odatã cu modificarea acestor condiţii se vor modifica şi proprietãţile obiectului studiat. Şi, în acest caz, te întrebi dacã Baudrillard (Baudrillard, 1994), care spune - referindu-se la "Realitatea macro-empiricã" cã 'este o târfã' - nu are dreptate, mai ales atunci când ne referim la nivelul "Realitãţii micro-empirice"? Adicã, dânsa (târfa) ne aprobã, confirmându-ne experimental teoriile noastre "predictive" pentru a ne înşela, gâdilându-ne orgoliul visului nostru de "stãpâni", pentru a deveni sclavii ei?
2. Fizica cuanticã pare a fi ultima încercare, disperatã, a Modernismului (luminismt) "raţional" şi "obiectiv" de a salva PREDICTIBILITATEA ştiinţei, asumându-şi pânã şi riscul relaxãrii acestei predictibilitãţi prin admiterea probabilitãţii statistice. Încercare contrazisã chiar de efectul de "superpoziţie" şi de teorema lui Bell - demonstrate prin experienţe (exterioare) deci "obiective". Mai mult, aceastã încercare deschide, de fapt, tocmai ea, Cutia Pandorei a IMPREDICTIBILITÃŢII. Impredictibilitate care, nu o sã obosesc a afirma, se manifestã, în prezent, din ce în ce mai virulent şi la nivelul "Realitãţii macro-empirice", odatã cu explozia comunicaţiilor şi a Internetului în cadrul Postmodernitãţii în care trãim (vom vedea, la sfârşitul acestei serii de texte, publicate in 'Egophobia', cum se explicã acest lucru).
3. Impredictibilitatea a condus la apariţia unor teorii noi: cea a Catastrofelor cu "atractorii ei stranii" (R. Thom), a Sistemelor Disipative (Prigogine) şi a Auto-organizãrii, a Haosului (James York, David Ruelle - F. Takens, Edward Lorentz), a Fractaliilor (Mandelbrot) etc. (Boutot, 1997), care, "explicã", post-mortem, de ce s-a întâmplat "ceva" cu totul neobişnuit - numit, de obicei, o "singularitate" (de exemplu unele "ruperi" de simetrie din Fizica cuanticã, pentru cã tot am vorbit atât despre ea), dar nu şi care vor fi evoluţiile ulterioare şi când anume - dacã nu cu exactitate, mãcar statistic - se va mai repeta acel "ceva". (Pentru cã tot a venit vorba: nici un "futurolog" nu a prevãzut, la nivel "macro", cãderea Comunismului!).
4. Nu altfel stau lucrurile în domeniul Logicii. Deoarece începuturile descoperirilor din Fizica cuanticã se suprapun cu apariţia Logicii polivalente. Care, extrem de rapid la scara timpului istoric uman, a condus la spargerea logicii "clasice", pe tãrâm "aplicativ", în tot soiul de "logici (mai mult sau mai puţin) paraconsistente": "Logica cuanticã", cea a "paradoxurilor", a "non-liniaritãţii", cea "sub-structuralã", cea "probabilisticã" etc., etc., etc.. Jonglând, formal, cu seturi de axiome/principii noi (e.g. înlocuind unul sau mai multe dintre principiile aristotelice: cel al "necontradicţiei" cu cel al "complementaritãţii", cel al "identitãţii" cu cel al "diferenţei", cel al "terţului exclus" cu cel al "terţului inclus"…Sau "inventând" principii noi, cum ar fi cel al "exploziei" sau cel al "ubicuitãţii" - nu ştiu dacã vre-o logicã "paraconsistentã" a fost, încã, construitã pe un astfel de principiu, dar ea, musai, ar trebui sã aparã - dacã nu a şi apãrut - ţinând seama de efectul de "super-poziţie" în cadrul cãruia una şi aceiaşi particulã elementarã chiar se aflã, în mod "real" şi nu "statistic", în mai multe locuri, sumultan). Şi aceste lucruri se întâmplã oricând o nouã fãrâmã a "realitãţii" (macro sau mico) este investigatã "experimental-obiectiv" şi nu mai seamãnã cu alte "fãrâme" investigate anterior. Iar pe planul Logicii însuşi (de fapt în meta-logicã) care ar trebui sã fie, mãcar el, "consistent" (cât de cât) chiar logicienii "paraconsistenţei" dau o definiţie destul de ambigua acesteia, aşa cum rezultã din urmãtoarele: 'Termenul de "paraconsistenţã" a fost creat de Miró Quesada ….În limba englezã prefixul para are multe semnificaţii. Din câte mi-a spus Newton da Costa, sensul pe care l-a avut Quesada în vedere a fost cel de cvasi, ca în cuvintele "paramedic" sau "paramilitar", deci "paraconsistenţã" ar însemna ceva de genul "asemenea consistenţei". În ceea ce mã priveşte, am presupus mereu cã "para" din "paraconsistenţã" înseamnã "dincolo de", ca în "paranormal", de pildã, sau în "paradox" (dincolo de opinie)' (Iancu Lucică & all, 2004). Termenul de "paraconsistenţã" desemneazã, de fapt, un concept atât de vag încât poate subsuma orice nouã instanţã de "logicã" particularã (specificã unei fãrâme nou descoperitã de "realitate" pozitivist-empiricã) Ceea ce ne aruncã într-un 'vag mai vag ca vagul ei vagin' al dusei (de pe lume) prostituate Rãsturnica (Ion Barbu) care, prin moarte, devine din ce în ce mai inconsistent (sau "paraconsistent"). O simplã remanenţã ("virtualitate"?! - "realã" în termeni postmodernişti) care, ca orice remanenţã tinde sã disparã sau, în acest caz, sã re-aparã poate, schimbatã, "curãţitã" de zgurã, concretizatã în ritul şi ritmul fecunditãţii cosmice. Într-un fel, dar numai într-un fel, ca şi mulţimile "vagi" (fuzzy), cu logica lor asociatã în cadrul cãreia teorema de incompletitudine a lui Gódel - care, cât de cât, mai dãdea o şansã Logicii, în general - îşi pierde din "consistenţã", devenind aproape "inconsistentã", i.e. "paraconsistentã" (Iancu Lucică & all, 2004). Şi, accentuez, numai într-un fel în cazul fuzzy-smului în raport cu fertilitatea, deoarece mulţimile fuzzy nu ascultã de mitul "eternei reântoarceri", ele devenind complet evanescente, ducând la disoluţie. Şi uite aşa, Logica devine cel puţin "autistã" la nivel pragmatic (fiecare nou petic de realitate descoperit îşi are propria "logicã") sau, şi mai grav, schizofrenicã la nivelul Meta-logicii, propunând o exprimare proprie unui "delir sistematizat" studiat de psihiatrie care, evident, relevã o "logicã" ce pare foarte "consistentã", însã deviantã. Mai mult, la acest nivel, "paraconsistenţa" are pretenţia de a fi chiar "neutrã" faţã de filosofie, ştiinţã şi matematicã (a se vedea, de exemplu Logica sau, de fapt, Meta-logica "neutrosoficã" a lui Florentin Smarandache) ceea ce îi conferã, în plus si o tentã autistã. Şi toate cele de mai sus fiind justificate de logicieni prin faptul cã, totuşi, la nivel pragmatic, Logicele "paraconsistente" îşi dovedesc "aplicabilitatea" mai ales în cadrul "Inteligenţei Artificiale" (IA). Care, fie vorba între noi - mulţi aud de ea şi sunt seduşi, dar puţini cunosc - nu prea a dat şi nici nu sunt speranţe justificate sã dea rezultatele scontate; mai ales în domeniul "procesãrii limbajului natural" (al traducerii automate) - dar nu numai, cu toate investiţiile bãneşti uriaşe fãcute - domeniu în care, atunci când (IA) se întâlneşte cu figurile de stil (îndeosebi cu metaforele, metonimiile şi oximoronurile), "dã" pur şi simplu "chix" - iertatã-mi fie exprimarea neacademicã. Şi asta atâta timp cât (IA) este implementatã pe actualul tip de calculatoare (digitale), fundamental lucrând numai cu 0 şi 1, adicã bazate pe o Logicã Boole strict binarã, ce respectã cu sfinţenie cele trei principii de bazã ale Logicii aristotelice: identitate, necontradicţie şi tert exclus - fiind, la rândul sãu, "curat artificialã". În parantezã fie spus, Matematica purã, singura, pare a scãpa acestei degringolade, provocate de exacerbarea unui pozitivism empirist, bazat pe experimentul "exterior", "obiectiv", cãci se vede eliberatã de pretenţiile fundamentaliste (axiomatizante) ale Logicii, urmându-şi propriul drum al unei autoconsistenţe misterioase, în mãsura în care nu prea mulţi matematicien, dar încã destui ca sã nu disperãm, se bazeazã în continuare pe ceea ce numim "intuiţie" (matematicã) şi nici mãcar pe "logica intuiţionistã" (oricât s-ar apropria ea de "explicarea inexplicabilului" matematic, rãmânând totuşi departe de acesta).
5. Cineva ar putea contra-argumenta, contrazicând cele de mai sus, folosindu-se de realizãrile, bazate pe nano-tehnologii, ale micro-electronicii şi, mai ales, de cele ale micro-biologiei care, nu este aşa? , se bazeazã tot pe experimente exterioare, deci "obiective". Tocmai despre aceasta voi încerca sã vorbesc dupã ce voi prezenta "Legea Originaţiei Dependente" care stã la baza Logicii Budiste. Dar asta in cadrul unor numere viitoare ale revistei 'Egophobia'.

*

Cineva vorbea tot timpul. Când nu avea cu cine, vorbea singur. Şi îl apuca durerea de cap. Într-o zi, aflându-se într-o astfel de stare mizerabilã, s-a dus la un cunoscut. Dupã ore de vorbãrie neîncetatã, în timp ce interlocutorul îl asculta cu rãbdare, constatã surprins: Mi-a trecut durerea de cap!. Rãspunsul celui care numai a ascultat Da, dar m-a apucat pe mine!.

*

Cu tot caracterul umoristic (poate dubios) al anecdotei, ea ar dori sã fie un "switch", un mic şoc (deconstructiv), care sã vã provoace o relaxare pentru a vã depolua de "durerea de cap" pe care, probabil, v-am transmis-o pânã acum. Şi, cu mintea limpezitã, sã încercãm, împreunã, sã vedem şi sã înţelegem altfel lucrurile. Şi anume, prin prisma nouã (pentru noi) oferitã de Logica Budistã prin aşa numita "Lege a Originaţiei [barbarism, dar in spiritul textelor budiste; mai sugestiv decât termenul corect, în limba română: Originei] Dependente" care, cu peste o mie de ani înainte, vorbeşte mult mai clar şi mai consistent - decât o fac unele "teorii" ale Fizicii (noatre) cuantice cu "logicile" asociate - despre lumea subatomicã si subcuantica şi despre realitatea acesteia. Si, culmea, ultimile teorii în cadrul Fizicii cuantice si, mai ales, subcuantice: "Teoria parametrilor ascunşi" (David Bohm), "Matricea S - conceptia bootstrap" (Geoffrey Chew), "Teoriile Corzilor şi Supercorzilor" (Brian Green si altii) etc. o confirma, revenind la o concepţie unitară, integratoare. Despre o prima abordare a concepţiei Budiste si, implicit, a Logicii budiste, am încercat să vorbesc în eseul 'Postmodern versus Postmodernism - Este Existenţa reală? - Context cultural european-occidental si Budismul ' publicat pe 'Agonia' la http://www.agonia.ro/index.php/essay/161834/index.html (textul este in curs de aparitie si pe 'Egophobia' # 9, www.egophobia.ro). Efectiv despre "Legea Originatiei Dependente", dar nu numai (in Budism), voi incerca sa vorbesc pe larg in alte numere viitoare ale 'Egophobiei'.