Citiţi aici partea a doua a acestei povestiri.

În sfârşit, m-am încălzit puţin. Nu îndrăznesc să mă mişc, de teamă să nu pierd echilibrul acesta fragil de căldură. Ar fi fost bine să fie Vlad aici. Cred că e prima dată în foarte mult timp de când mi-e dor de el. De obicei, e mult prea aproape. Sufocant. În toţi anii aceştia apropierea ne-a fost ca o cangrenă muşcând încet din amândoi şi unindu-ne incurabil.
- Hello, baby.
- Bună, iubito.
E stupid, ştiu, dar i-aş lua vocea în palme şi aş sorbi-o. Nu i-am spus asta niciodată. Dacă i-aş spune-o acum, în mijlocul nopţii, aş avea o scuză.
- Îmi pare rău că te-am trezit.
- E ok, sugar.
- Nu mi-ai mai spus demult aşa.
- Ai atâtea nume, draga mea. Hai, spune-mi, ce s-a întâmplat?
- Nimic. Doar dor.
- Cine dor?
- Măi nici trezit din somn nu mă laşi?
- E cald. E cumplit de cald aici. La tine cum e? Aş vrea să plouă. Stau întins în pat şi visez o carafă aburită cu un vin roze şi pe tine alături.
- Atunci te-am sunat la timp. Vino şi tu, Vlad. Vino aici.
- Ţi-e frig, Sugar?
De la picioarele patului, de unde a venit şi întrebarea, se aude un zgomot înfundat, ceva ca un hărşâit.
- Ce ţii în mână?
Gura îmi este uscată, atât de uscată încât abia îmi pot desprinde buzele. Mă uit la telefon. E închis. Pe jos, pe parchet, atât cât pot întrezări la lumina asta, e băieţelul de mai devreme. Nu-i pot zări faţa.
- Ce cauţi aici?
- Eu te-am întrebat pe tine ce cauţi aici? E casa mea, şi până azi nu te-am mai văzut aici. Ce ţii în mână?
- Un telefon. E un telefon.
Mă ridic în fund. Abia acum îmi dau seama cât îmi este de cald.
- Cum te cheamă?
Băiatul îşi ridică brusc capul înspre mine, îşi trece mâna peste faţă cu degetele larg deschise, de sus în jos, un gest care îmi dă fiori, pentru că este un gest mult prea matur pentru el şi, în acelaşi timp, pentru că îmi este vag familiar. Se ridică apoi în picioare, se apropie de pat, până când faţa lui este aproape lipită de a mea. Are ochii mari, probabil căprui, şi faţa albă.
- Speram să ştii tu. Eu ţi-am dat ţie nume.
Respir. Un aer cald, dar curat, un aer pe care nu-l poţi trage în plămâni pentru că se insinuează singur; îl simţi lipindu-se de pereţii camerei şi scurgându-se.
- De unde ai ştiut cum mă cheamă?
Ridică din umeri.
- Acum te cheamă Sugar. Poţi să faci şi tu măcar atâta lucru pentru mine: să-mi spui cum mă cheamă.
Cumva îmi dau seama că nu trebuie să mă prind în labirintul acesta. Nu mă aşteaptă nimeni la ieşire, iar intrarea păzită de un chip aşa nevinovat e mult prea atrăgătoare. Mi se trezesc, involuntar, toate instinctele de apărare. Aşa că zbor pe deasupra.
- Ca un şoim.
- Poftim?
Mă simt stupid repetând întrebarea aceasta mereu.
- Zbori pe deasupra ca un şoim.
- În regulă...
Mâinile îmi sunt uscate şi calde.
- Bora, de cât timp eşti aici?
Se aşază pe pat, lângă mine, dând din picioare (abia atinge podeaua, este desculţ şi îi privesc tălpile bălăbănindu-se şi lovind uşor lemnul).
- Demult.

Is there anything between “see you” and “Goodbye”?