mă agăţ de margine cu vîrful iluziei. cred că-mi vor creşte degete de undeva din pămînt, iar pomii îmi vor ajunge la tălpi desfrunziţi.

o să plec mai repede decît îţi imaginezi. nu privesc în urmă. o să şterg orice urmă de femeie din toate timpurile. nu rîde că încep să conjug verbele la un timp necunoscut ţie. tu nu ai dorinţe. nu spui niciodata „o să...”. tu ai doar trecut pe care alergi continuu ca pe o bandă stricată. ştii tu, din acelea care ridică pietre.

ia-o de la început. iar şi iar. fir-ar să fie! tu mai crezi în poeme cu fluturi cînd eu aud mîrîitul fiarelor sălbatice lîngă umeri. cineva îmi spune că eu sunt numai suflet. la naiba doar asta o fi rămas din sîngele meu? umbre.

tu vrei doar să mă îmbeţi cu apă rece dacă se poate şi să-mi dai narcotice sperînd că-mi voi pierde amprentele. despre dans nu ţi-am vorbit niciodată. nu ştii că dansez albastru. ştiu, prea sirops pentru zilele noastre. sunt demodată. ce mai contează rochia cu crinolină.

o să te las să crezi că sunt nebună şi că doar pastilele mai pot salva acolo unde bisturiul a dat greş. mi-am dat jos bandajele azi-noapte. nu ai fost să vezi cum ţîşnea din braţe frica roşie.