Îmi doresc o prezenţă dar întristarea este inviolabilă, aneantizantă. Nimeni nu rezistă în preajma unei permanente mânii. Gabriella s-a refugiat, înspăimântată, în altă cameră. Faptul că scriu îngrozeşte, ea se gândeşte că totul e dus, că beau prea mult, că prea multă cafea şi ţigări nenumărate… Nimeni nu-mi poate lua plinătatea sărăciei, suferinţei, nefericirii, nedreptăţii, nenorocului – nimeni şi nimic. Ea – cu plăpânda ei revoltă – de-ar pricepe deodată toate seismele din celulele mele, ar deveni o jertfă inutilă pe un altar al nimănui.

Sunteţi tare dizgraţioşi, cred că şi lui Dumnezeu îi e silă deja.
- Doamne, strigaţi, avem straie după ultima modă, pantofi moderni, inele uriaşe pe degete, avem telefoane mobile, maşini scumpe, îndeplinim toate condiţiile, de ce nu ne iei şi pe noi la Tine?
Iar El, indulgent, întreabă câte scânduri aveţi la sicriu.
Trufaşi, crezând că ulciorul va merge şi de data asta la apă, răspundeţi în cor:
- Şi-aşa ne vei ierta, dacă ne vom căi în ultima clipă!
Zadarnic vă bazaţi pe asta, Dumnezeu nu joacă zaruri cu nişte prăpădiţi plini de datorii.