nu pot să schimb nimic absolut nimic îmi amintesc cum intru în acea casă neprimitoare există o delicateţe a refuzului praguri de catifea bariere moi şi elastice te împingi în ele iar ele iau forma trupului tău înaintează odată cu tine cât poţi tu să împingi în ele pereţi de cauciuc uriaşe cagule ale însingurării işi modifică dimensiunile în funcţie de puterea ta de a păstra proporţiile propriei fiinţe memoria ei

*

“Tată, chiar aşa ai făcut: când ai trecut pe la mine în drumul tău către spital, ai privit în jur ai străbătut cu paşi mici, atenţi, tot apartamentul ai plimbat indexul pe un raft al bibliotecii şi mi-ai zis tu când ai de gând să mai ştergi praful ăsta? Aminteşte-ţi!”

*

îi scriam lui A.U. despre crăpăturile din zid uneori după un mic cutremur aproape insesizabil cu simţurile noastre se deschid fante subţiri în peretele casei tale strâmte poate sa fie un turnuleţ cu cocoş în vârful acoperişului un far cu oglinda mare şi bec poate fi o haină o armură sau doar un coif sau numai o mască

*

“M-am rătăcit, A, exact acum m-am rătăcit, când rătăcirile erau interzise de toate poliţiile secrete ale lumilor; nu am poftă să vânez fulgii cu gura să îi las să se topească pe plita limbii încinse, aşa cum ştiu că o poţi face tu, cu foamea aia curată pentru simplu şi simplitate, cu toate că ai văzut şi tu cu câtă migală este construit fulgul de zăpadă, ce dantelarie complicată, fabuloasă, este el.”

*

Dantelareasa cuminte în camera ei înecată în lumina mierie cu ghergheful pe genunchi cu părul strâns în bonetă. Cât de cu minte este dantelarul cât poate imagina acul lui înfipt în ghergheful în care brodează formele lumilor noastre…

*

“Mi-e teamă că golul ăla despre care vorbeai este reconoscibil în tabelul lui Mendeleev, tare teamă îmi de asta. Şi daca eforturile mele de umplere pot fi picurate dintr-o eprubetă în alta, un gest doar şi, apoi, efectul napalmului care pârjoleste linoleumul din atelierul de chimie. Caut formula chimică a luminii. Aşa ar trebui sa fie - luminos sau măcar un spot în întuneric, ca o flacaruie de lumanare. Uneori se crapă peretele ăsta negru în breşe subţiri ca un gheţar de nămol sub arsura verii, fisuri alburii prin care pot zări ca printr-o ceaţă lăptoasă chipul bunicii din partea tatălui. Se numea Floarea şi mă ţinea în poală ca pe o prinţesă în jilţ. Tare mult m-a iubit bunica mea. Eu şi acum o iubesc. În momente ca acestea zâmbesc curat şi caut să mă bucur din tot sufletul, să îngrămădesc în mine cât pot cuprinde fericirea, ca într-un eclesiast ratat.”

*

îmi spui e bine de tine ai descoperit golul fii fericită ceilalţi trăiesc cu el se dezvoltă şi creşte în ei şi ei îl duc până la moarte fără să ştie că el i-a ocupat

acel gol prin care poţi ieşi şi intra din şi înlauntrul tau îl duc ca pe o băşică de peşte

îţi mai aduci aminte când erai copil şi mama tatălui tău spinteca peştele degetul arătător vârât în măruntaiele lui o scotea năclăită de sânge tu o puneai pe o piatră şi o striveai sub călcâiul gol bătătorit de ţărâna fierbinte a vacanţelor

îţi mai aduci aminte plesnetul cât putea ea rezista sub greutatea ta de copil te bucurai când băşica se spărgea îl ţinuse la suprafaţă până a nimerit în ac undiţă năvod

pe noi nu ne ţine la suprafaţă nu ne zboară şi nu ne pluteşte acest gol ne trage la fund ca o piatră de moară

*

“Nu, nu te pot iubi, nu te pot urî toţi oamenii cum nici tu pe toţi. Trimite-mi o listă cu cei nedragi şi dragi ai tai - separă-i în vii şi adormiţi. Tu eşti ei. O să mă rog pentru ei”