PATRIA: miliţienii care-ţi bagă lanterna în ochi, invitându-te să-i urmezi, comportându-se astfel dintr-un simplu şi uman exces de zel. După ce ai părăsit compartimentul în care toţi oamenii urau regimul, au stins lumina, a făcut fiecare pe adormitul. Ştiai sigur că în sinea lor se gândesc la cuvintele tale: abia când te-au ridicat şi-au dat seama că erai sincer (laşitatea, obligaţia restaurantelor de-a închide la ora 22.00).
Nu m-am simţit niciodată aparţinând unei patrii. Într-un fel – revoltat – chiar spuneam că patria e un lagăr de paria. De la ferestre de tren, vedeam câmpuri uneori pline de iarbă, de porumb sau de grâu, alteori acoperite de zăpadă sau lovite de ploi torenţiale. Aceea este patria? Să-i spun unui individ insistent să-şi privească pe geam patria. Să-i atrag atenţia, uite, trecem pe lângă patrie, o patrie care nu ne aparţine, care este doar patria şi atât.
DELICT: O gară în care te simţi ca-ntr-un cabinet de anchetă securistă. Neoanele acelea orbitoare. Dintr-o dată, femeia ta să ameţească, să-i fie rău. Să trăieşti o noapte amărâtă, să nu poţi, momentan, scăpa de lumina aia dură. În schimb, primarul oraşului să-şi fâlfâie de pe pilonii care susţin clădirea o patrie excesivă, o patrie ca o caracatiţă, o patrie a primarului, o patrie vampirică. O patrie inutilă.
PATRIA: Terenurile acelea goale, scăpate de propaganda tractoarelor unui timp dezechilibrat. Patria lăsată în paragină, desţelenită numai în caz de înmormântare, doar suntem creştini, nu ne putem pune morţii la uscat iar la îmbălsămat nu ne pricepem; atât de evoluaţi nu suntem să ni-i ducem pe toţi la crematoriu: ar rămâne patria nearată.
PATRIA: tineri cu părul lung, cu jeanşi uzaţi, cântând la chitară în metrou. Deasupra lor, o altă patrie, privită pe geamurile hotelurilor de lux ori ale maşinilor de ultimă fabricaţie.
DELICT: Ni se fură sistematic dreptul de-a aparţine unei patrii. Între noi şi ea s-a născut, ca o uriaşă boală a mileniului următor – ruşinea.)