eram la ţară, cu corina, împărţind suroreşte 6 + 8 ani şi un sfârşit de vară căci se recolta grâul (bunicii n-aveau căruţă, rugau vecinii să-i ajute la adus paiele), cam două drumuri făceau până terminau. încărcau până nu puteau trece două care pe drum, curgea o grămadă însă bunica venea din urmă şi le mai aduna.
mama ne luase încălţări noi dar bătrânii ne învăţau să umblăm desculţe ca să cruţăm papucii şi să ne călim picioarele. aşa cum erau obişnuiţi copiii de la ţară.
în ziua aia aveau de ajutor pe moş ion, un fel de unchi ce stătea-n poartă cu ei ... l-am rugat să ne ia cu căruţa, să vedem cum e... ,,la deal'', ne-am tot ţinut de el ca nişte zgaibe pân' ne-a urcat pe-o scândură în spate, el cu nevastă-sa în faţă şi-am plecat. pe drum, povestea de picioarele umflate ale bunicii, cum i-ar trece varicele de-ar pune comprese cu lipitori şi pătlagină. soră-mea l-a întrebat ce-s alea... ,,un fel de draci care te vindecă. te sug de sânge până mori''.
a oprit căruţa lâng-o râpă cu o lingură de apă şi-a zis: ,,ia treceţi singure partea ailaltă, dar cu grijă (rânjind)... sunt lipitori''. doamne, cât l-am implorat să ne poarte până dincolo, nici chip să audă, (nu-l rugasem s u f i c i e n t de frumos!). când am început să plângem, s-a înmuiat puţin (şi la râsul nevestei), a luat-o pe soră-mea, simţind-o cum tremură să n-o ajungă dracii pofticioşi, dându-i drumul drept ...în baltă.
mi s-au întunecat vorbele în gât, am răguşit de spaimă, pe loc mi-a sticlit o ură de animal în ochi şi am urlat strângând din gheare ,,ad-o-napoi!''
a luat-o mecanic din apă, am mângâiat-o, i-am şters lacrimile şi mucii, apoi, de mână, simţind toate pietrele, scaieţii şi cioturile-de-naiba de pe drum, ne-am întors în sat.
păşeam pe colţişori de iarbă să nu ne înghimpăm tare pielea. n-am să uit drumul ăla niciodată şi nici imaginea picioarelor pline de sânge închegat în praf. vedeam pantofii cei noi mergându-ne-nainte... şi mă gândeam la mama, cum în fiecare seară la oraş ne spunea povestea a două surori, nanuc şi papuc.