Grand Palais- Comori Scufundate

Paris-Ianuarie 2007. Este ora 14, cer plumburiu cu pescăruşi ce zboară jos peste malurile Senei, zgribuliţi de frigul iernii. E ora faimoasei supe de ceapă servită fierbinte în bistrourile pariziene.
La Grand Palais se stă la coadă în ciuda frigului. Un afiş mare te îmbie la cercetare: "Trésors Engloutis d'Egypte". Mă aşez în rând aruncând priviri curioase spre publicul avid de aventuri arheologice. La 14.30 am capătat 2 bilete şi o broşură colorată care ne pune imediat în temă.
In ultimii 10 ani arheologul francez Franck Goddio a descoperit în portul
Alexandria şi în laguna Abukir(in delta Nilului) vestigii egiptene datând din sec 7BC şi până în sec 8AD. Folosind cea mai sofisticată tehnologie subaquatică echipa lui Goddio reuşeşte să localizeze statui monumentale, obiecte de cult şi casnice îngropate în nămolul marin.
Echipe de scafandrii, arheologi şi tehnicieni au petrecut luni de zile prospectând comorile scufundate ale faraonilor scoterea lor din adâncuri cerând ani de munca şi efort. Dar iată şi răsplata: o expoziţie spectaculoasă (cea mai semnificativă permisă de guvernul egiptean) conţinând aproximativ
500 de obiecte ce revocă istoria Egiptului între ultimii faraoni, în paralel cu Alexandru cel Mare (fondatorul Alexandriei-331 BC), cuceririle elene, Imperiul Roman, Bizanţul şi Islamul în plină dezvoltare..


Asistăm la o rară, multiplă întâlnire a unor culturi şi religii sigilate de apele tulburi ale Nilului la vărsarea sa în mare. Temple, palate regale,locuinţe şi instalaţii din porturile Alexandriei, Heracleion si Canopus dispar înghiţite de apele Mediteranei, în urma unor cutremure, acum circa 1200 de ani. O parte a expoziţiei
expune obiectele vieţii cotidiene aduse la suprafaţă: unelte, vase, scule de pescuit, de scris, monezi greceşti, romane, bizantine, arabe, conteinere de parfum, etc. O altă parte este dedicată artei statuare egiptene.

Canopus

Dupa legendă, Canopus era căpitanul vasului lui Menelaos, regele Spartei. Muşcat de un şarpe veninos este înmormântat lângă canalul vestic al Nilului şi în onoarea sa aşezarea vecină de pescari capată numele de Canopus. Vestigiile găsite la Canopus sunt răspândite pe o rază de 2 km mai ales în regiunea Serapeum în jurul unei manastiri creştine numită Metanoia. Goddio procură aparatură capabilă sa "vadă" prin sedimentele marine.
Trei ani mai târziu echipa sa scoate la lumina magnifice fragmente arheologice. Ne atrage atenţia o superbă statuie din granit negru. Este Regina Arsinoe II, îmbrăcată în hainele Afroditei cea din legendele greceşti.
Un efect de transparenţă lasă să apară liniile superbe ale corpului zeiţei parcă ieşind astăzi proaspată, din valuri şi spumă.

Heracleion

O magnifică statuie Isis, regina ptolemeică deghizată în Hapy zeul Nilului ne intâmpină în prima sală a expoziţiei. Cu 5,4 metri în înalţime, zeul în mers apare majestuos purtând în braţe o tavă cu ofrande în
coşuri ce abundă cu pâine şi fructe. Pe cap Hapy poartă o perucă din planta papirus simbolul Egiptului de jos. Un exponat deosebit de interesant este Stele (piatră cioplită cu text hieroglific) provenind din Heracleion 380BC, extrasă intactă ca în ziua în care a fost depusă în oraşul de pe malul Nilului.
Scufundătorii lui Goddio extrag în mai 2001 această placă de granit de 2 metri inălţime, în greutate de 4 tone, replica unei stele similare descoperită anterior la Naucratis.
Textul cioplit este descifrat de egiptologul Jean Yoyotte: e vorba de taxele vamale percepute de faraonul Nectanebo-I de la comercianţii şi marinarii greci ai epocii.



Alexandria

Capitala dinastiei ptolemeice, Alexandria reprezintă unul din cele mai mari porturi în nordul Africei. Acolo se aflau: celebrul far al oraşului, biblioteca sa faimoasă , palatele regale ale Cleopatrei, enormul templu dedicat lui Serapis şi sanctuarul lui Isis, toate răspândind renumele oraşului în lumea antică.
Dupa 9 ani de prospectări şi 11000 de ore de plonjări submarine echipa lui Goddio reface harta completă - Portus Magnus- combinând fotografii din satelit, cartografie marină, datele unui magnetometru pus la punct
de CEA (Comisia pt Energie atomică) special adaptat pentru studiul maselor scufundate, dar şi compilând scriierile lui Strabon care descrie Portus Magnus ca suma a mai multor porturi dispersate în Deltă.
Condiţiile sunt extrem de dificile deşi adâncimea apei nu trece de 10 metri. Poluarea, curenţii marini, turbulenţa,limitează vizibilitatea scafandrilor la 50 cm. Si totuşi, unul după altul minunile submerg din
străfunduri. Trupul unui sfinx cioplit în quarţit ne aşteaptă sub ape din anul 700 BC. De dimensiuni colosale a necesitat vaste lucrări submerse pentru extragearea sa din adâncuri. Fotografiile luate în apa verzuie ne taie răsuflarea. Tot din granit negru datând din dinastia 30 ne întâmpină capul unui faron cu faţa destinsă, privind spre noi cu o curioasă transparenţă.

Arte Povera şi Noul Realism

Ne atrage un afiş anunţând expoziţia unor paralele între Matisse şi Rouault. Unde? Muzeul de artă Modernă al oraşului Paris. Luăm metroul până la staţia Iéna. In muzeu e cald şi fotografiatul e permis. Matisse e slab reprezentat, Rouault mi se pare trist cu linile sale dure şi culorile primare, depresive.
(Minunate sunt editiile de lux pentru "Les Fleurs du mal" cu desenele lui Matisse datând din 1947.)
Dar ce surpriză în continuare.. sala Andre Breton cu portretul său executat de Giorgio de Chirico, tablouri de Picabia, românul Victor Brauner, amintindu-ne de efervescenţa anilor inovatori dintre cele doua războaie mondiale, culminând cu marea expoziţie surealista din anul 1938. Mai departe pătrundem în sălile lui
Pierre Restany (Noul Realism) şi Ben & George Brecht (Fluxus Movement) care in anii 1960 descopereau "noi metode de percepţie a realităţii". Este perioada în care artistul păraseşte mediul tradiţional: pânza, uleiul, bronzul, ca să descopere noi legături între viaţă, materie şi artă. Apar, folosite în construcţii
hibride obiecte de uz zilnic, piele, sticlă, neon sau ţevărie trivială, metale găsite pe străzi, jucării stricate, ceasuri, flaşnete sau trompete dezmembrate.. Descoperim montaje multicolore pline de mesaj şi umor.
Arte Povera este un dialog între cultura şi natură. Dar sărăcia de mijloace, lipsa de nobleţe a mediului este o formă de artă? Sofisticarea este o garanţie a valorii? Nu neapărat. Giovani Anselmo ne propune un bloc de beton care înfulecă cu poftă o cărămidă fărămiţată, plină de panică.
Mesajul e simplu şi ne induce o sinceră spaimă: angoasa devorării propriului nostru eu. Yves Klein aplică pe un trup de plastic fosforescent un mov incredibil de strident, dureros, greu la privit. Sunt culori care nu există în natură, artificiale, sintetice după cum evoluează societatea modernă. Robotizarea şi mecanizarea sunt sugerate în construcţia lui Luciano Fabro "Euclide". Mario Mertz construieşte un igloo de tablă acoperit cu saci de plastic plini cu pământ, tuburi de neon, baterii, sârme electrice -o semisferă organică sugerând bordeiul unui locuitor nomad al planetei. Intre spiritul simbolic şi proiecţia petelor de lumină de neon albăstrui există o legatură armonică:
seria Fibonacci care descrie dilema între forţă şi expansiune.
Ce distanţă uriaşe parcurge arta secolului XX, între tabloul lui Chirico din 1920 " Melancolie ermetică" în care artistul (figurat în chip de de bust roman) meditează din planul doi al unei mese de lucru dominată de un compas şi o pendulă (simboluri ale spatţului fizic-temporal), şi lucrarea lui Ben "In the spirit of Fluxus".
Toate barierele sunt dizolvate aici, e timpul adaptării şi a participării la guerila anti-socială, anti-industrială, societatea de consum e ridiculizată, anexată gestului creator.


Intr-un dulap deschis larg ca o valiză, Ben instalează obiectele de consum ale existenţei dar şi un creer devorat de viermi, oglinzi care reflectă neantul, haosul sistemului organizat..
Fiecare obiect este etichetat, codat, tabulat într-o ordine obsesivă. Arta ne apare ca o strategie a gândirii, vizualul nu mai este suficient în aprecierea frontală a operei de artă, e nevoie de pregătire intelectuală,
de participare ..
Anii 2000 sunt reprezentaţi de inovaţii în tehnica fotografică, showul digital, cercetări în pictura acrilică şi medii mixte în care exceleaza tineri artişti ca: Bernard Frize, David Weiss, Ange Leccia, Claude Leveque, Niele Toroni, Gergard Richter. Spectatorul este instruit într-o nouă optică, o nouă viziune, el este invitat să participe activ la fenomenul cultural. Ne regăsim acolo, în neconvenţionalul creeativităţii moderne. L-aş
cita pe Kundera care însărcina arta cu "o etică a esenţialului", cu datoria de aproduce frumosul cu reală pasiune, aspirând la valori estetice capabile să reziste mult timp după dispariţia artistului.


Canibalism şi artă primitivă

Preşedintele Chirac a avut viziunea unui nou muzeu care să aducă Europei din cultura puţin cunoscută a unor artişti neoccidentali. Arhitectul Jean Nouvel pune pe roate clădirea high-tech, care va găzdui nenumarate opere de artă (graţie sutelor de donatori şi colecţionari) din Africa, Oceania, Asia şi America centrală. E muzeul Quai Branly situat la doar câteva sute de paşi de Tour Eiffel, pe malul Senei. E un sanctuar al artelor primitive dar şi un pod între două lumi atât de diferite. Estetica exponatelor
şi arta prezentării lor sunt frapante. Tehnicile de iluminare, ventilaţie, filtrarea luminii naturale întrec orice închipuire. Peretele nordic e verde şi viu, copleşit de vegetaţie care creşte vertical, o inovaţie franceză recentă.

O parte specială e rezervată instrumentelor muzicale,în sute de forme şi structuri, de la fluierul simplu şi până la complexe marimbas sau tobe africane de dimensiuni enorme. O altă aripă a muzeului se ocupă de relaţia interactivă în multimedii: muzică, dansuri, tatuaje, holograme şi proiecţii 3D, nenumărate ecrane ne fac cunoştiinţă cu atelierul, satele creatorilor, dansurile lor, viaţa tribală, relaţiile cu lumea, incompasând 3/5 din glob.
Trecerea prin săli este acompaniată de sunete şi voci-ecou al habitatului natural al artistului: ciripit de păsări, bazăitul insectelor, picăturile de ploaie pe acoperişul colibei africane, foşnetul junglei aborigene.

Remarc: Ekotame - statuia unei femei din Nigeria, sec 19- un obraz alb contrastând cu corpul acoperit de tatuaje verzi, intricate, în mână având un coş din impletituri delicate sugerând paiul. Regina din Camerun, statuia aşezată a unei zeiţe de teracotă purtând o cupă plină cu fructe. Luptatorul canibal Kambot -Papua, valea Sepik, prezentându-şi armele şi scutul din os intr-o poziţie de repaos. Tin Dama - o mască rituală din Noua Guinee din sec 19 - oase, dinţi şi păr de porc, pene şi scoici într-o deplină armonie amintind misterul şi transa dansurilor rituale. Sanzas- instrument african de o emoţionanată polivalenţă sonoră. Tambour din Rio Nunez- Guineea- tobă din lemn şi piele pigmentată, depusă pe un postament antropomorf din lemn negru sculptat.
Apouema - mască din lemn şi fibre din Noua Caledonie având barba şi părul realizate din cuiburi de termite, ca o gorgonă meduza ivită din altă lume.
Muzeul ni se dezvăluie ca o intersecţie a unor culturi şi popoare puţin cunoscute nouă. Este marele lui merit, de a aduce tradiţii şi culturi îndepărtate în plină inimă a Parisului. Mă intorc cu gândul la Picasso, Breton, Appolinaire ,Gaugain .. cei care au reformulat arta secolului XX profund influenţaţi de capodoperele africane şi oceanice. Conceptul de frumuseţe estetică este modelat permanent de dialogul continuu între
prezent şi trecut.
Intre miezul Europei şi lumi neştiute trecătorului flămând de cunoaştere.



Foto: Autorul