Popii mileniului nostru, aceşti discreţi şi vicleni salariaţi ai “noii ordini”; cum se apără ei înăuntrul bisericilor lor! Românii au vrut să afle cui s-au spovedit pe vremea comuniştilor iar fariseii au zis că, dacă poporul va afla câţi şi cine au fost securiştii cu anteriu, se va produce o degringoladă naţională şi populaţia va fi privată de ultimul reper credibil, respectiv – credinţa, religia.
Nenorocirea e că toată lumea ştie de pistoalele ascunse sub rochiile negre ale slujbaşilor bisericii şi de microfoanele camerelor de spovedanie. Ascunzându-se de adevăr, popii îi îndepărtează pe oameni de credinţă, le inoculează îndoiala. Bineînţeles, voi fi afurisit de prelaţi aparţinând tuturor cultelor, nu voi mai fi primit în bisericile lor microscopice dar nu mă tem. Şi eu mă pot apăra între zidurile Adevăratei Biserici care este Unică şi de Necucerit.

S-au creat sute de ştiinţe noi şi mii de alte ocupaţii decât cele drepte. Oamenii sunt supuşi unei continue îndobitociri, sub pretextul “evoluţiei”. A Doua Venire a lui Cristos nu mai este la îndemâna conducătorilor lumii, de aceea îi opun acestia, cu atâta înverşunare, megatonele lor de legi şi dezechilibre financiare – uneori, războaie în care mor nevinovaţii. Isus este aşteptat de cei asemenea mie pentru a pedepsi, nu pentru a aduce pacea: omul are nevoie de proverbialul bici din templu, altfel va cădea pradă iadului.

Imagine: Isus bătând la fiecare uşă. Terminând cu Europa, trecând prin Asia, Africa, America, Australia. Născându-se între timp alţi oameni care, la rândul lor, trebuie vizitaţi. E limpede că un om n-ar putea termina niciodată o astfel de muncă, de aceea a ales Dumnezeu calea simplă a sufletului: un Isus ce se manifestă simultan peste tot şi care este respins ori acceptat odată pentru totdeauna.

Ştefan Doru Dăncuş. O definitie
Mi se va reproşa că dărâm alcătuirea societăţii şi nu pun nimic în loc. Răspund: eu sunt un simplu profet şi nimic mai mult. Cel care va pune ordine în toate este Altul.
Sunt conştient de riscurile pe care mi le-am asumat scriind această lucrare. Sunt conştient că trebuie să fiu – uluitor! – unul din cei ce vestesc reîntoarcerea lui Mesia şi că timpul de pregătire din munte s-a sfârşit. Treaptă cu treaptă am urcat scara înţelegerii lucrurilor celor mai ascunse, celor mai grave, celor pentru care nici cuvinte nu s-au imaginat. Una din limitele minţii mele este că nu-mi pot descrie gândurile decât în forma seacă a cuvintelor existente.
Când am început să-mi editez cărţile, am fost întrebat ce studii am, ce profesori şi mentori m-au pregătit pentru “destinul literar de excepţie”.Sărmani deţinători de funcţii şi titluri onorifice! Cum aş fi putut să spun că facultăţile şi universităţile mele se deosebesc radical de cele conduse de ei? Cum aş fi putut să le vorbesc despre Academia lui Dumnezeu? Cum aş fi putut să le spun că am fost unul din cei mai străluciţi studenţi ai Săi, că s-a investit în mine atâta lumină încât uneori iese afară din corp şi-mi înconjoară capul, precum odinioară sfinţilor? Auzind una ca asta, doctorii docenţi din vremea noastră s-ar îngrozi ori m-ar socoti ridicol, aşa că nu răspund acestor întrebări idioate. Am citit de curând că marile spirite n-au nevoie decât de o minimă şcolarizare, restul vine de la sine, restul este puterea de-a elibera omul din învelişul de carne.
Am scris că mi-e tot mai greu să exprim în cuvinte ceea ce ştiu. Aşa este. Lumea şi-a încuiat sufletul cu zăvoare electronice, şi l-a încarcerat în întunericul unei celule de înaltă securitate iar eu nu pot transfera uriaşa încărcătură de înţelepciune nimănui, deoarece singura posibilitate de a o comunica este lungimea de undă a sufletului. N-am întâlnit decât de 4-5 ori oameni capabili să realizeze acest tip de schimb energetic. Cred că pentru aceştia şi pentru cei care în mod sigur trăiesc în alte părţi ale lumii, Dumnezeu mai păstrează încă cetatea.

Numai un orb n-ar putea sesiza crisparea şi spaima în care s-a blocat civilizaţia umană. Zvârcolirile ei contemporane produc evenimente din ce în ce mai absurde. Tot ce înseamnă ştiinţă şi religie s-a trezit deodată în faţa unui drum închis, smârcurile informaţionale au ocupat toate suprafeţele cerebrale capabile de gândire; îmi dau seama că toate formulele matematice, destructurările fizico-chimice, geometriile impunătoare în baza cărora oamenii au creat lumea de azi sunt rodul unor intuiţii de slabă calitate, rezultatul controlat al unor experimente nereuşite. Totul, totul este greşit, de la canalizările marilor metropole până la sistemele filozofice şi politice care ar fi trebuit să facă ordine – nu să complice.

Iniţial, ideea unei conspiraţii mondiale a îngrozit populaţia planetei. Astăzi, elevii americani vorbesc despre acest subiect cu detaşare şi plictis, ca şi cum această “conspiraţie” ar fi ceva normal, ceva de care nu trebuie să-ţi fie teamă, atâta vreme cât hot-dog-ul şi cutia de Coca-Cola îţi sunt oricând permise. Sub această imbecilizare şi delăsare, în subteranele aparentei bunăstări, se produc cele mai cumplite tragedii, cele mai incredibile crime în masă: pentru a salva ideea circulaţiei produselor pe pieţele lumii sunt necesare conflicte armate în toate colţurile planetei, căderea comunismului în Europa sau gâlceava din Balcani, războaiele cu arabii sau repetatele atentate cu bombe, embargo-ul, sclavia şi libertatea.
De ce trebuie întreţinut acest procedeu economic dezastruos, cui folosesc atâtea genocide şi înţelegeri secrete? Eu afirm că diavolului, el este direct interesat în asigurarea materiei prime pentru monetăriile sale mizerabile.
Ce fac toţi domnii aceştia eleganţi care dau, cu mutre grave, declaraţii de presă şi trăiesc în general la costum şi cravată? Ce discută ei în cadrul unor “consfătuiri internaţionale”? Ce “consfătuiesc” atât de important încât numărul lor creşte continuu şi – exasperant! – masele sunt de acord cu această progresie aparent necesară?
Undeva, în ARN-ul uman există o genă care provoacă supunerea. Autoritatea stăpânului o activează, o ţine sub control şi o foloseşte în scopuri proprii. N-am greşit când am spus că omul se doreşte sclav. Tragedia a început atunci când locul stăpânului bun a fost luat de un stăpân orgolios care a profitat de asta pentru a-şi manipula supuşii. De aici până la “exploatarea omului de către om” n-a mai fost nici măcar un pas iar şleahta de îmbuibaţi la costum şi cravată duc mai departe tradiţia “statului” care, în fond, este alcătuit chiar din ei.