Femeia îşi urmărea gândurile cu precizie maximă. Se întreba dacă va arăta bine, moartă cu buzele aşa de roşii. Să lase vreun testament? Nu avea nimic. Era hotărâtă să moară şi atât. Nu mai avea nici un sens să prelungească agonia. Căzătura din copilarie se lăsase cu urmări. Fusese degeaba pe la medici. Migrenele continuau să persiste, tratamentele erau inutile. În plus, acum avea ameţeli şi vărsături.
Cel mai bun lucru era să moară elegant. Se hotărâse. De ce să nu aleagă ea momentul?
Voi lua moartea prin surprindere!

Dar mai înainte de toate, trebuie să mor în curăţenie. Nu am şters praful! Doamne dumnezeule, ce haos! Nu poate să spună lumea despre mine că am murit în mizerie! Şterse rapid mobila cu un tricou vechi pe care îl aruncă la gunoi. Nici gunoiul nu l-am dus! Se aranjă rapid şi ieşi afară să-l arunce. La colţul blocului, o măicuţă ţinea strânsă la piept o bucată de carton pe care era scris un mesaj. Avea nevoie de bani pentru mănăstire.

Acum s-a găsit şi măicuţa să-mi iasă în cale! Şi dacă îi dau bani, voi avea şi eu un loc în casa Domnului? Preotul ne-a spus că sinucigaşii ajung în iad. Să fie vreun semn? Scotoci în buzunar, avea 100 de lei şi îi dădu măicuţei care o privea mirată. Începu să-i mulţumească dar plecă grabită. La ce bun mulţumirile ei?

Maria nu mai credea de mult timp în semne. Renunţase la credinţa oarbă pe care i-o inoculase părinţii. Nu se mai ducea la biserică de ani de zile. Nici nu îşi mai amintea ultima împărtăşanie... Tot ce dorea era să ajungă acasă şi să moară în cuibuşorul ei cald. Măcar nu voi îngheţa de frig... Zăvorî uşa ca să nu o deranjeze nimeni. De parcă ar veni vreodată cineva la mine! Nimeni nu păşise vreodată în sanctuarul său. Majoritatea o considerau o ciudată.

Tresări. Ca un făcut, cineva suna la uşă. Voia să se uite pe vizor dar gaura aceea era înfundată cu gumă de mestecat. Uite, na! Vrei să mori şi nu te lasă lumea în pace! Ce porcărie, o să îmi încarce factura la curent! Deschise uşa iritată. Se trezi faţă în faţă cu poştasul care astăzi sunase de două ori...?! Mă întreb, ce vrea? Era un bătrân îmbrăcat în uniforma specifica postaşilor, cu geanta mare atârnată de gât. Avea ochii albaştri şi părul sur.

— Sărut mâinile, domniţă! Îi întinse plicul fără explicaţii, făcu stânga împrejur şi dispăru.
Ce putea fi? Vreo datorie? Renunţă să mai se gândească la asta. Avea lucruri mai bune de făcut. Nu-i va mai răspunde nici lui Dumnezeu dacă va suna. Aruncă indiferentă plicul pe pat. Privi pe fereastră. Este o zi frumoasă pentru a muri. Şi totuşi dacă o fac, aş vrea să las ceva în urma mea. Să-şi amintească toţi de mine. Dar nu ca ciudaţii aceia care se aruncă de la balcon sau care îşi taie venele.

Aş putea să pictez ceva şi să las neterminat. Voi muri artistic! Ce idee! Am tot ce trebuie în casă. Îşi instală trepiedul langă fereastra şi amestecă încet culorile. Ce să pictez? Peisajul de afară? Nu, nu! Îmi voi picta propria moarte.Nu e o treabă foarte complicată. Însă cum voi muri? Trebuie să mă decid. Nu aş vrea să sufăr, măcar acuma în ultimul ceas. Şi aş vrea să rămân frumoasă, cu zâmbetul pe buze. Să am părul negru răsfirat în toate direcţiile şi ochii deschişi. Aş opri ceasul la ora12, să spună lumea că am murit într-un ceas bun. Parcă şi văd titlul în ziare pe prima pagină: „Moarta de la ora 12”.

Voi muri frumoasă, asa cum am fost în toţi cei 25 de ani ai mei. Nu am de ce să mă tem, toţi suntem datori cu o moarte. O să descopăr marele adevăr, chiar dacă nu îl voi împărtaşi cuiva. Cred că va fi o aventură extraordinară! Dorea să se îmbrace elegant, în rochia ei preferată, lungă până la pământ. Arăta divin în roşu şi negru, era şi moartă şi vie. La toate petrecerile făcuse furori. Prima ei relaţie începuse aşa. Atunci îl cunoscuse pe Iosif, un inginer uscăţiv de 30 de ani. Nu era foarte atrăgător dar avea o minte strălucită. Sau cel puţin aşa a crezut la început. Ce mai contează, o cucerise. Nu îi rămânea decât să-l seducă, aşa cum ştia cel mai bine ea să o facă. Îi zâmbi. Relaţia cu Iosif nu a durat decât 3 săptămâni. Tot ce au făcut s-a rezumat la cuvinte. Nu accepta să-l împartă cu o soţie.

Netezi cutele rochiei în oglinda mare de pe perete şi îşi împrospătă machiajul. Voi muri în somn! Voi muri visând. Nu voi simţi durere şi voi muri fericită. Căuta pastilele pe care le lua când avea dureri de cap şi insomnii. Puse toate pastilele în pumn şi le înghiţi cu coca-cola, băutura ei preferată.
Se aşeză uşor pe pat şi aştepta. Era fericită! Îşi întinse braţele şi atinse ceva. Curioasă, întoarse capul şi zări plicul. Ce să fie totuşi? Lucrurile din camera îşi pierdeau încet-încet conturul. Însă plicul devenea din ce în ce mai strălucitor! Îl deschise uşor, netezi hârtia şi începu să citească:

- Dragă Maria, ştiam că într-o zi nu vei mai suporta toate durerile astea şi vei vrea să te sinucizi. Însă ce vei face cu copilul nostru?

Semnat: Poştaşul

Sirena ambulanţei se intensifica. A doua zi, la ziar, au anunţat tentativa de sinucidere a unei tinere gravide cu diazepam. Medicii erau consternaţi că tânara era gravidă în două luni şi avea himenul intact. Nu mai auziseră de un asemenea caz. Fiind întrebată cine va fi tatăl copilului, Maria rămase blocată. Spunea că într-o noapte avusese un vis în care...