Institutul Cultural Român din Paris – decembrie 2006…

Daca vii în Franţa, ajungi sǎ ştii, ca tot românul, unde se aflǎ Ambasada României – 5, rue de l'exposition, Paris 75007, tel: 01.47.05.10.46, ouvert de 10h à 12h et 16h à 17h (cum zice net-ul franţuzesc) – şi, totodatǎ, Centrul Cultural Român de la Paris, situat foarte aproape, practic lipit de ambasadǎ : Le Centre Culturel Roumain à Paris, 1, rue de l'Exposition, Paris 75007, staţia de metrou École Militaire, tel. 01.47.05.15.31.
Desi se gǎseşte în cel mai important centru cultural al lumii, Institutul Cultural Român de la Paris, cum se numeşte oficial, nu s-a bucurat – şi în aceasta situaţie se aflǎ şi celelalte 14 institute culturale române din lume – de prea mare vizibilitate în România. Unora poate sǎ li se parǎ normal acest lucru, de vreme ce rolul unui asemenea avanpost cultural este, pe de o parte, acela de-a menţine un contact între românii aflaţi definitiv sau temporar în afara graniţelor ţǎrii şi România, iar pe de altǎ parte, de a promova cultura noastrǎ în lume. Trebuie sǎ fim de acord cǎ este important ca un asemenea centru cultural sǎ fie « vizibil » în ţara în care activeazǎ şi, poate, mai degrabǎ « discret » în ţara pe care o reprezintǎ.
Institutul Cultural Român de la Paris organizeazǎ expoziţii, conferinţe, concerte, lecturi poetice, dezbateri etc. ale cǎror protagonişti sunt români sau francezi. Despre unele dintre aceste manifestǎri se gǎsesc diferite amǎnunte pe site-ul institutului : www.icr.ro.
Pe 15 decembrie 2006, a avut de exemplu loc o lecturǎ spectacol, Café Poésie, care a pus faţǎ în faţǎ, pentru prima datǎ, câţiva poeţi români şi câţiva poeţi francezi – nume de mare rezonanţǎ în Franţa de astǎzi. Au citit din volumele lor recent aparute – exact aşa cum îi prezentǎ şi buletinul informativ al Institutului – poeţii Guy Goffette, Linda Maria Baros, Jacques Darras, Rodica Drǎghincescu, Alain Lance, Luiza Palanciuc, Jeanine Baude, Magda Cârneci, Liliane Giraudon, Claudiu Soare, Jean-Michel Espitallier. Lectura, ea însǎşi un spectacol, a fost acompaniatǎ de chitaristul Jean-Luc Kockler. În încheierea aceastei lecturi-spectacol, poeţii invitaţi au oferit autografe.
De ce este importantǎ o întâlnire între poeţii români şi cei francezi ? Rǎspunsul e simplu : pentru cǎ, în acest fel, se produce în mod firesc întâlnirea dintre douǎ culturi vii. Şi pentru cǎ, dupǎ deschiderea pe care a presupus-o anul trecut sǎrbǎtorirea literaturii române în Franţa prin Les Belles Etrangères, România continuǎ sǎ-şi prezinte literatura, nu numai prin programul de traduceri iniţiat de ICR, ci şi prin organizarea unor întâlniri directe între scriitori care fac parte din culturi diferite şi, în acelaşi timp, din marea culturǎ europeanǎ.


(foto : copyright Marina Nicolaev)

Magda Cârneci – director adjunct al Institutul Cultural Român din Paris: Nu este cazul sǎ avem nici complexe de superioritate şi nici complexe de inferioritate în raport cu alte culturi...

Activitǎţile care se desfǎşoarǎ în centrele noastre culturale din strǎinǎtate nu sunt prea vizibile în România. Sau este doar o impresie ?
M.C.: E o impresie. Rubricile cu anunţuri culturale din reviste şi chiar din cotidienele româneşti sunt pline de activităţile celor 15 institute culturale române din lume, ca să nu mai vorbim de radio şi uneori de televiziune. Pe de altă parte, persistă mentalitatea provincială că ICR-urile ar trebui să se vadă ca Teatrul Balşoi în turneu mondial ! În România, Institutul Francez, Goethe Institut şi eventual Institutul Polonez au vizibilitate pentru că reprezintă culturi mari faţă de care cultura română are încă complexe. La Paris, nici Goethe Institut, nici Institutul Ungar sau Italian nu au o vizibitate teribilă, ci se integrează în textura tuturor celor 40 de centre şi institute culturale străine şi în metabolismul extrem de intens al unei mari metropole culturale, în care în fiecare seară ai de ales între 130 de teatre, zeci de cinematografe, zeci de săli de concert şi, pe deasupra, zeci de centre culturale străine. Din cauză că ni se pare că în străinătate ICR-urile nu sunt suficient de vizibile, ni se pare şi că în ţară se întîmplă acelaşi lucru, ceea ce nu e chiar adevărul. Dimpotrivă, mie mi se pare că presa şi mass-media din România ne acordă suficientă atenţie, dar au şi aşteptări nerealiste de la noi. Vocaţia ICR-urilor nu este să facă „tapaj mediatic”, ci să susţină coerent şi constant şi, dacă se poate, pe termen lung, crearea unei imagini reale, consistente şi, dacă se poate, excelente a culturii române în interiorul unei alte culturi.

Care sunt principalele programe ale ICR-ului din Paris ?
M.C.: Noi dăm corp celor două mari linii de strategie culturală a ICR Bucureşti, care sunt păstrarea identităţii culturale a românilor din diaspora şi inserţia valorilor româneşti certe în circuitul cultural internaţional. Pe de o parte, organizăm expoziţii, lecturi, dezbateri, concerte cu şi pentru românii din mediul francez ; pe de altă parte, organizăm evenimente culturale cu artişti, literaţi, intelectuali din România în ambianţa franceză şi pentru publicul francez şi cosmopolit care trăieşte în această ambianţă. Avem astfel un program de « medalioane literare » pentru scriitori români din diaspora, dar şi din ţară ; avem un program « Café Poésie » în care « cuplăm » cîte un poet român cu unul francez ; avem un program pentru tinerii muzicieni români care studiază în Occident, dar unul şi pentru muzicienii din ţară ; acelaşi lucru e valabil şi pentru plasticieni, pentru fotografi, etc. Avem un program « EURomania » de conferinţe şi dezbateri pe teme istorice şi de actualitate politică. Avem un program pentru prezentarea şi cunoaşterea intelectualilor români sau de origine română care au ilustrat sau ilustrează cu succes şi renume profesiuni non-artistice în sens strict ca psihanaliza, arhitectura, politologia, fizica, istoria, medicina, etc. Organizăm unul sau două colocvii internaţionale pe an.

Existǎ o strategie de atragere a publicului francez ?
M.C.: Strategia principală este organizarea acţiunilor noastre în parteneriat cu instituţii franceze sau francofone şi în localuri franceze, de la săli de spectacol la amfiteatre de universităţi, săli de expoziţie, parcuri, muzee, etc. Apoi, lucrăm din ce în ce mai mult cu asociaţii franceze sau franco-române de pe tot cuprinsul Franţei, pentru că opinia favorabilă despre România se construieşte nu doar în cabinetele ministeriale ci mai ales la « firul ierbii », la baza ierarhiei sociale şi prin numeroasele ONG-uri care structurează activismul şi opinia publică franceze. În afara faptului că au fost readuse la zi listele cu mii de nume de persoane franceze susceptibile să cunoască şi să fie interesate de cultura română, cărora le trimitem, pe hîrtie sau pe internet, programele noastre, urmărim să construim o relaţie constantă cu instituţiile franceze dar şi relaţie mai intensă cu presa, cu jurnaliştii francezi, care contează la fel de mult ca în România în constituirea unei imagini pozitive despre cultura română actuală.

Sunteţi o scriitoare apreciatǎ atât în România, cât şi în strǎinǎtate, mai ales în Franţa. În acelaşi timp, cunoaşteţi foarte bine situaţia nu tocmai fericitǎ în care se aflǎ scriitorii din România. ICR-ul din Paris, al cǎrui director adjunct sunteţi, promoveazǎ în vreun fel literatura româneascǎ în Franţa ?
M.C.: Situaţia scriitorilor români nu e atît de rea pe cît ne place să ne plîngem continuu. Cred că deja am răspuns întrucîtva la această întrebare cînd am menţionat programele « Medalion literar » şi « Café Poésie ». Vom mai organiza în curînd o întîlnire între PEN-Club România şi PEN-Club Franţa. Ne folosim şi de saloanele sau festivalurile literare din Franţa pentru a invita şi promova scriitori români. Aş vrea să mai amintesc şi de programul TPS de traducere şi editare a scriitorilor români, program lansat de ICR Bucureşti în anul acesta, 2006, şi pe care îl susţinem şi îl aplicăm în măsura în care priveşte spaţiul francez. Numărul scriitorilor români traduşi şi publicaţi în Franţa e în plină creştere.

Aceste programe de promovare a literaturii noastre îi cuprind şi pe tinerii scriitori pe care în general instituţiile de culturǎ oficiale îi ignorǎ în România ?
M.C.: Da, personal ţin foarte mult la acest lucru şi invit întotdeauna şi scriitori tineri la evenimentele organizate de noi. Un exemplu : la prima decernare a Premiului Fondane, pe care l-am creat pe 20 martie 2006, au fost invitaţi să ia cuvîntul 10 scriitori din ţară şi din Paris, din care jumătate erau tineri, după cum ştiţi şi dvs, căci aţi fost prezentă printre ei. Vom organiza o întîlnire între tineri poeţi francezi şi români în primăvara lui 2007 şi-i vom invita constant la Salon du Livre de la Paris.

Unii români considerǎ cǎ « produsul » pe care poate sǎ-l exporte cel mai bine România ar fi cultura. Alţii spun cǎ acestǎ afirmaţie este ridicolǎ, de vreme ce se vede cu ochiul liber ceea ce se întâmplǎ în lumea culturalǎ şi pe piaţa de carte din Occident. Ce anume face ICR-ul pentru a susţine sau a contracara asemenea idei ?
M.C.: Cred că nu este cazul să avem nici complexe de superioritate şi nici complexe de inferioritate în raport cu alte culturi, ci să ne promovăm calităţile şi specificitatea cu toată convingerea dar şi cu tot firescul, în respectul celorlalte culturi şi al valorilor universale. E ceea ce-şi propune să facă ICR Paris, care, trebuind să evolueze în interiorul unei culturi mari, puternice şi sigure de sine, care mai degrabă exportă decît importă cultură, urmăreşte prin programele sale să asigure o continuitate între marile nume ale trecutului, Eliade, Cioran, Ionescu, Enescu, Brâncuşi, etc. şi numele româneşti importante ale prezentului. Sunt convinsă că în anii următori vom asista, cum deja începem să asistăm, la o explozie de creativitate românească, recunoscută şi vocal apreciată, pe piaţa culturală europeană.

Demisia domnului Radu Portocala din conducerea ICR-ul parizian va produce schimbari semnificative în activitatea institutului ?
M.C. : Da şi nu. Demisia domnului Portocală stîrneşte apele şi ne provoacă poate pe toţi să regândim o sumă de aspecte juridice, financiare şi practice ale felului în care funcţionăm, dar programul ICR Paris conceput pentru anul 2007 va fi continuat şi amplificat.

Linda Maria Baros

***

Acest articol a fost publicat in revista Cuvântul nr. 1/2007.
Multumesc Lindei Maria Baros pentru ca mi-a transmis cu deosebita amabilitate interviul integral si autorizatia sa de a reproduce pentru site-ul www.hermeneia.com