- Bună, mami! Cum a fost azi la şcoală?
Aşteptam şi eu s-aud ceva de note, de învăţături noi, de scorpia aia de doamna...
- Of, mami, astăzi săgeata lui Cupidon a durut mai tare ca oricând.
Who is speaking? Că doar nu-s beată! Copilul meu e cel care-a vorbit? Păi, el, că-n afară de noi doi, nu mai e nimeni în maşină. Cine i-o fi spus de săgeată? Şi de unde ştie că doare? O fi vreo replică din desene animate? Te-ai tâmpit, madamme! Sau poate doar ai îmbătrânit. Ai uitat? N-aveai decât cinci ani când te-ai îndrăgostit de Vasile, profesorul de matematică, coleg cu mătuşa ta. Cum te scăpa cinci minute din ochi în cancelarie, cum dispăreai cu Vasile la ore. Dacă te-ndrăgosteai de toti profii de mate aşa, te pomeneşti c-ajungeai vreo eminenţă-n materie.
Şi totuşi...
Fir-ar ea de săgeată! Smulgea-o-aş din sufleţelul ăla de doar nouă ani! Da' de ce s-o smulgi? Chiar c-ai îmbătrânit! Ai uitat ce dulce-i otrava? Ia, revizuieşte-ţi urgent atitudinea şi vezi ce-i spui copilului, că are nevoie de tine. Uf, era mai simplu dacă-mi cerea să-l ajut la lecţii.
Chit că m-am săturat de factori de mediu şi de influenţa pozitivă şi negativă a omului asupra mediului înconjurător. De metoda segmentelor şi de drepturile copilului. Hm, vezi, asta le-a scăpat - dreptul copilului de a se îndrăgosti.
Zi ceva, băbătie, că săgetatu-ăsta aşteaptă un cuvânt de la tine!
- Povesteşte-mi!
(Să mai amânăm un pic).
- Ce să-ţi povestesc? Ţi-am mai zis de Laura. E naşpa că ne place la toţi trei - şi mie şi lui Sebi C. şi lui Sebi B.
Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o!
- Aha! zic.
(Aha si mai ce?)
Treci odată, nemernicule, nu mai sta pe trecere ca cioara pe cracă! Ţi s-a urât cu binele? Vezi că eu am o problemă şi s-ar putea să ai ghinionul să ratez frâna. Doamne fereşte!
- Cum e Laura? Ce-aţi găsit toţi trei la ea?
- Nu ştiu să-ţi spun, e...e beton, mă, ce mai!
Aha! (vezi c-ai să capeţi un tic verbal!) Uitasem că azi fetele nu mai sunt frumoase, gingase, drăgălase. Sunt “beton“.
- Pui drag, eşti sigur că nu v-aţi îndrăgostit de statuia din curtea şcolii? Da' parcă aia nu-i din beton.
- Bine, mami, eu sufăr si ţie-ţi arde de glume! Nu-ţi mai spun nimic.
Are dreptate, bietul copil.
- Lasă, uită asta! Zi mai departe!
- Mai departe...nu prea ştim cum să facem.
- Ceee ???
- Nu ştim care să fie prieten cu ea.
Huh! Mă speriasem
- Păi, prieteni puteţi fi toţi trei.
- Lasă, ştii tu...
Ştiu pe naiba! Da' măcar tre' să mă fac.
- Nu se pot hotărî doi să renunţe în favoarea unuia?
- Nu, nici unul din noi nu vrea să renunţe.
Asta chiar că-i naşpa!
- Bun. Atunci daţi cu banul.
- Nu ţine. N-are decât două feţe.
Aşa vă-nvaţă la scoală, să vă contraziceţi părinţii? Totuşi, trebuie să recunosc - am şi eu un merit în asta.
- Şi-atunci, ce-i de făcut?
S-a-ntors lumea pe dos, dac-au ajuns ăi bătrâni să-i întrebe pe ăi tineri.
- Noi ne-am gândit s-o punem pe ea s-aleagă, joia viitoare.
- Înţeleaptă decizie. De ce joi?
- Păi, fiindcă atunci ne întâlnim cu ea la repetiţie. Ţi-am spus că nu-i din clasa noastră.
- Da, mi-ai spus. Chiar asa, n-aţi mai găsit şi alte fete în clasă, în toată şcoala?
- Sunt destule, dar dacă nouă asta ne place!
Mai zi ceva dacă poţi!
- Nu prea ştiu ce să-i iau.
- Să-i iei?
- Da, adică să-i dau. Trebuie să cumpăr un cadou.
- Cu ce ocazie?
- Cu nicio ocazie. Fiindcă-mi place de ea.
- Du-i niste flori!
- Bineînţeles că-i duc flori. Dar mai trebuie ceva.
Uite, vezi, aşa se-nvaţă fetele materialiste!
- I-aş lua un inel de aur.
- De ce nu un Ferrari?
- Că nu poate să-l conducă, n-are vârsta.
A! În rest, treaba-i aranjată. Ce dacă noi mergem cu Oltcitul?
- Bine, pui, ne mai gândim până joi, da?
- Da.
Bun. Am scăpat de una, până săptămâna viitoare.

- Vezi că eu plec. Să fii cuminte, să-ţi faci temele...
- Bine, pa!

Fac ochii roată prin sală şi-mi studiez cursanţii. Toţi bărbaţi, între 36 si 58 de ani. Cum să-i întreb? Şi-or mai aduce aminte? Până la urmă îmi iau inima-n dinti, doar ne cunoastem de atâta vreme. Holbează ochii la mine şi ridică din umeri.
Frumos vă stă, oameni maturi, cu şcoala vieţii, să nu-mi puteţi lămuri o problemă. Ştiu şi eu cum e să fii îndrăgostit, dar nu ştiu cum se simte asta când eşti băiat. Şi ce te faci cu concurenţa?
- Trece, doamnă, toate trec... îmi zice unul cu chelie.
Merci! Asta ştiam şi eu.
Cel cu părul alb, din spatele lui, pare să nu fie de aceeasi părere:
- Trece, mă Ioane, nimic de zis, da' ştii şi tu... nu scapi de una, că vine alta. Când te-ai născut îndrăgostit de iubire, aşa mori.
Zăăău? Mi se păruse mie că-n ochii ăstuia văd o lumină aparte.
M-aţi lămurit buştean. Aşa vă fac eu vouă?

Ajung acasă, tot frământată.
- Unde-i copilul, doamna Doina? A mâncat? Şi-a făcut lecţiile?
- A mâncat, lecţiile zice că şi le-a făcut. Acum a ieşit cu bicicleta, de vreo oră.
- Bine. Mulţumesc!
Peste altă oră vine si drăgălaşul, mai transpirat şi mai pleoştit ca de obicei.
- Unde te-ai plimbat?
- Am fost la Sebi B. şi l-am luat s-o căutăm pe Laura.
- Da' deştept te-am mai făcut, mamă! Tu de regula celui mai iute n-ai auzit? Asta trebuia s-o ştii de la scrimă.
- Ce vrei, mami? Eu şi Sebi suntem prieteni. Am fost şi la C. să-l luăm cu noi, dar nu l-a lăsat maică-sa. Şi ce te legi de scrimă? Acolo am învăţat să ne respectăm adversarul. Şi să-l învingem cu mijloace cinstite.
Ups! Să-i zic? Să nu-i zic? Ce să fac, Doamne? Să-i spun că de cinstită am pierdut atâtea în viaţă? Că din prietenie... Lasă! Mai bine să creadă în ce-i frumos. Când o fi să afle... Dar poate-l ajuţi Tu să nu afle.
- Şi?
- Şi am fost prin tot orasul, am ajuns până la pod, dar n-am dat de ea. Ne-am dus şi la Luca, sunt colegi de clasă şi ne-am gândit că poate ştie unde stă.
- Voi nu ştiaţi?
- Nu, de unde să ştim? Am luat toate blocurile la rând şi ne-am uitat pe-afară. Nu era nicăieri. Şi nici pe Luca nu l-am găsit.
Mare ţi-e puterea, Doamne!
Mi-a mai zis mie unul c-a dormit o săptămână pe plajă, direct pe nisip şi şi-a spălat hainele-n mare, timp în care s-a hrănit doar cu iluzii, fiindcă plecase după iubirea vieţii lui, fără un ban în buzunar. Doar că a avut ghinion, săracul. Când marea iubire a apărut, precum sirena din valuri, avea şi-o anexă. Ăsta-i ăla cu părul alb. Şi cu scânteile din ochii, ale celor îndrăgostiţi de iubire. Toată viaţa. Încerc să mi-l imaginez tânăr, bătând litoralul în lung şi-n lat...Şi-n ochii-i verzi parcă zăresc o sirenă. Nu trece, domnu' Ion, nu trece, are dreptate, ăsta n-a albit degeaba!
- Temele?
- Le-am făcut.
- Să văd. Bun. Acum fă-ţi ghiozdanul!
- Lasă-mă că am treabă!
- Ce treabă?
- Să fac o sută de flotări.
- O sută? Ce-ai? La antrenamente scânceşti când te pune să faci treizeci.
- Fetelor nu le plac slăbănogii. Trebuie să fac muşchi.
Dă-te!
M-am dat. P-asta de unde-o mai fi ştiind-o? Tot de la desene animate?
- Vezi, ai grijă! Fă cinci serii de câte douăzeci. Cu pauze de cinci minute.
- Două serii a câte cincizeci ce-are?
- Fie! Da' să nu mi te vaiţi.
Mâine ce-o mai urma?
Să-mi fac o listă. Deci - flori, cadou, flotări...nu, alea nu le fac eu, asta ar mai lipsi. Altceva?
M-am frământat jumătate de zi şi n-am fost în stare să-i dau copilului un sfat. Luminează-mă, Doamne, că doar la Tine mi-a mai rămas nădejdea!