În primul rînd despre titlul filmului; este destul de greu de găsit o explicaţie pentru folosirea termenului apocalypto pentru că este practic un cuvînt inventat şi asta sună aproape a copilărie. În latină există apocalypsis iar în greaca veche este apokalupsis din apokaluptein. Explicaţia lui Mel Gibson cum că apocalypto înseamă un fel de revelaţie şi un fel de sfîrşit pentru un nou început este aproape amuzantă. Probabil filmul s-ar fi putut foarte bine numi A New Beginning sau Jaguar Paw.
Dacă studiezi filmele lui Mel Gibson, Braveheart, The Passion of Christ şi acum Apocalypto începi să ajungi la concluzia că Mel are o pasiune: sîngele, cît mai din abundenţă şi cu cît mai multă violenţă. Deci fiţi pregătiţi pentru o imersiune în „raw violence”. Asta este ceea ce te şochează de la început şi pînă la sfîrşit în acest lung metraj.
Filmul se doreşte a fi desfăşurarea trepidantă a unei aventuri de capturare şi evadare a unui bărbat (Jaguar Paw), interpretat de carismaticul actor de origine cree, Rudy Youngblood, în jungla peninsulei Yucatán, împletită cu prăbuşirea imperiului mayaşilor. Firul poveştii este fascinant, variat şi cuprinde situaţii şocante, de la decapitări şi urmăriri cu jaguari pînă la naşteri subacvatice şi prăbuşiri în abisuri de cascadă. Viteza de desfăşurare este incredibilă pe alocuri şi te ţine pe “marginea fotoliului”.



Un aspect care impresionează în mod deosebit este extraordinara scenografie, costumele şi machiajul folosite în acest film. Lucruri care au fost unanim apreciate şi evidenţiate de antopologi şi arheologi. Adăugaţi la aceasta şi folosirea limbii yucatec maya precum şi cadrul junglelor din Veracruz şi Costa Rica şi veţi avea de multe ori senzaţia că nu sînteţi siguri dacă vizionaţi o ficţiune ecranizată sau un documentar extraordinar al lui National Geographic. Zugrăvirea oraşului mayaş aflat în ultimele faze ale descompunerii lui social-morale şi fizice este cutremurătoare şi realistă. Nu se face nici un rabat în prezentarea suferinţei sau decăderii umane. Din punct de vedere hollywoodian filmul are toate ingredientele unui blockbuster în care eroul, la început dezavantajat, se redresează, se răzbună (aproape un fel de Mad Max sau Rambo) şi (aşa cum şade bine unui film care iese în perioada sărbatorilor) se termină cu happy ending.



Dar dincolo de aceste aspecte care ţintesc evident buzunarul americanului de rînd (şi nu numai), filmul are elemente care îi trădează intenţia de manipulare istorico-religioasă. Finalul filmului oferă cîteva momente de seninătate surprinzătoare, venirea misionarilor catolici spanioli. Nimeni se pare că nu remarcă faptul că între dispariţia oraşelor mayaşe şi venirea misionarilor spanioli au trecut în realitate 300 de ani. Imaginea însă este paradigmatică. Se doreşte probabil transmiterea unui mesaj care s-a folosit de sute de ani pentru justificarea opresiunii şi discriminării populaţiilor indigene din peninsula Yucatan sau din alte părţi. Se aşează într-un contrast evident manipulativ imaginea putridă a societăţii mayaşe, care nu mai putea fi “recuperată”, vis a vis de portretul luminos al misionarilor spanioli, misionari a căror invazie “civilizatoare” devine astfel nu numai necesară dar şi justificată.
Nu cred că societatea mayaşă nu era brutală sau violentă dar avea şi multe realizări ştiinţifice pe care filmul nu reuşeşte să le prezinte generînd poate o zugrăvire unilaterală a realităţii istorice. Şi asta mai ales în contextul în care se doreşte atît de “pur” din punct de vedere istoric. În acelaşi timp dezechilibrul filozofic din final este profund deranjant şi nejustificat, mai ales din cauza faptului că argumentul “sălbăticiei” a fost mult prea abuzat pentru a demonstra justeţea cotropirii acestor ţinuturi de către rasa albă, cotropire care sub anumite forme se mai manifestă şi astăzi.



Am auzit că Mel Gibson ar fi spus în Texas că Apocalypto de fapt se vrea o portretizare a decadentului imperiu american care cotropeşte Irakul. Interesantă ideea dar probabil ridicolă din start pentru că oricît de mult ai dezagrea cu intervenţia americană în Irak, este greu să asemeni brutalitatea societăţii mayaşe cu cea americană şi nu mai degrabă cu cea irakiană. Sînt înclinat să cred că remarca lui Mel s-a vrut mai degrabă o cascadorie de publicitate decît un comentariu inteligent.
Finalul filmului este interesant; pentru mica familie a lui Jaguar Paw noul început nu poate fi însă alături de noii veniţi ci tot mai adînc undeva în inima pădurii.
Deşi ideea de “sfîrşit=un nou început” poate avea rezonanţe existenţialiste, filmul nu reuşeşte să aibă echidistanţa necesară pentru o astfel de obiectivitate. Ca realizare artistică este încă un film de referinţă pentru viitoare aventuri întru antropologie la Hollywood. Ca mesaj nu trece însă dincolo de un pozitivism predictibil şi poate de vechea iluzie a acelui "noble savage" din scrierile timpurii ale lui Rousseau.