În care ziua e un videoclip, eu dansez pe muzica morţii... şi cuprinsul îşi face treaba!

Inavuabilă, precum un soliloc interior cu propria divinitate detronată pentru a N-a oară, intacticoasă, precum o agitaţie în timpul unei piese de teatru pusă în scenă de un genial din ţările nordice şi memorabilă precum refrenul fluierat al unui hit, cartea poetului gălăţean, a. g. secară, surprinde fin din esenţa flăcărilor unui şemineu, instalat pe îndelete, romantic prin demers şi plasat cu mult bun gust întru relaxare şi meditaţie. De folos pentru „… toţi copiii din/ oamenii care se cred maturi şi prea serioşi/ pentru o glumă atât de reuşită cum este viaţa noastră” [Exordiu I] , cu o expiraţie de Airwaves în plan structural, deşi plătind încă tribut ingambamentului, „de veghe şi de slăbiciune în mintea lui secară” este adeseori„… un psalm/ pe care uneori am impresia că-l ascultă cine trebuie” [viaţa şi alte vicii (8)].
Vine iarna, trebuie să citesc mai multe poeme, mi-am zis, şi aşezat tandurios pe tanea „voiam să spun că fiecare dintre noi este toţi/ ceilalţi şi aceasta este dureros de neînţeles/ este imposibil este frustrant este înnebunitor/ şi oricât ţi-ai ucide ticăloşia slăbiciunea/ urâţenia ele vin înapoi vin de la ceilalţi/ de la cei nesfârşiţi şi străini şi dornici de/ sânge (le cuvintelor noastre)” [viaţa şi alte vicii(9)].
Printre personajele sale, unele picareşti prin atitudine doar, altele de o inconştienţă ludică, dar toate de o seriozitate construită pe bazele tragediei de a fi şi în lanţurile fericirii, a. g. s. îşi păstrează nota de intensitate baritonală, ca un violoncel acordat şi folosit de o mână pricepută, el fiind în toţi, el fiind timbrul solemn al unei piese a cappella „…şi totuşi, doamne, e viciu să ţi se pară/ ceva frumos ori urât şi, o, doamne, mare păcat/ să-ţi placă ce-i frumos şi să nu-ţi placă ce nu-i frumos” [viaţa şi alte vicii(10)]. Astfel, preambulul fiind aruncat ca o mănuşă vieţii, începe Cartea.
Trebuie să recunosc faptul că, atunci când am citit-o prima oară, mi s-a părut cumva epurată de figuri de stil. Însă la o proximă lectură, am descoperit cât de bine ştie a. g. s. să le ascundă, să le introducă în idee pentru a fiinţa doar împreună. Şi astăzi cred că dumnezeul cărţilor lui (aceasta este a doua sa carte de versuri ) se numeşte platonician, Ideea. Structurată în cvintă (Exordiul nu se pune), într-un interval perfect, cuprinzând titluri depăşite doar de texte, această alcătuire decantată (poemele, majoritatea sunt scrise în 2004) îşi face singură reclamă. Iată câteva titluri:
Divorţul infinit…
Casanova înfrigurat de un nou mileniu şi de pierderea
credinţei în existenţa femeilor...
de mi-ar fi fost mamă angela marinescu...
câte ceva despre trădări şi iubirea mea care a fost un drum
oarecare spre niciunde...
rătăcire în cartea mea cât o stradă neasfaltată...
visele mele cu tine erau modeste şi de asta azi mi s-a facut
ruşine...
STAPÂNUL POEMELOR NESCRISE...
bastonul lui borges...
din mileniul trecut, când am început să înţelegem că
dacă dragoste e, e şi antidotul ei...
în care trecutul se dovedeşte o glumă bună a
familiei adams...
IF sau taxus baccata în franceză...
democraţia e-o gagică din hustler cu suflet de
gagică din play boy...

Vă voi plictisi altădată cu subiectivitatea mea rebarbativă, cu păreri cum că ar fi izul, adicătelea miezul cărţii, prerafaelit, cum că Ruskin, Rossetti, Morris, ori Verhaeren, Eliot, Ungaretti ş.a.m.d. ! Până atunci însă: „bună dimineaţa/ răsună în salonul gol/ de pe masa albă te salutau un făt de cinci-şase luni/ de culoarea sângelui de vişină atins de vrajă/ din cutia de carton pentru biscuiţi/ câţiva embrioni de lângă borcanele cu eşantioane de urină/ de lângă recile instrumente medicale/ mănuşile necurăţate de mucoase/ ziare vechi/ dacă i-am face morţii în fiecare dimineaţă/ urechi de măgar i-am pune nas de gogoşar sau de morcov/ costum fistichiu de clown dacă ne-am juca mai des cu ea/ tot în zadar ar fi ea ar avea acelaşi sec simţ al umorului/ tot de neînţeles ar fi/ în ciuda cuvintelor despre viaţa de apoi/ despre liberul arbitru care în această situaţie deloc erotică/ nu ne poate deloc lăsa să alegem// şi aşteptând continuarea poemului/ inexplicabilul sentiment al groazei de a fi în mintea celuilalt...” [ Bună dimineaţa!] şi povestea continuă.