- Trezeşte-te, somnoroaaasooo! glasul bunicului sună blând şi plin de dragoste...
Fetiţa întinde mâna dreaptă şi mângâie ursuleţul aflat alături, pe marginea patului. Acelaşi ritual în fiecare dimineaţă. Apoi deschide ochii încet şi-i zâmbeşte bunicului care o priveşte prin uşa întredeschisă.
- Nu mai sta pe gânduri, te aşteaptă cafeluţa şi apoi...surpriza...
- Surpriza? Ce surpriză? Hai, te rog, spune-mi...
- Păi dacă-ţi spun, ce surpriză mai e?
Fetiţa se ridică grăbită, curioasă să primească surpriza cât mai repede. Întârzie în baie numai atât cât să n-o certe bunica şi aleargă în bucătărie. Pe masă, o aşteaptă felia de pâine cu unt şi cacaoa cu lapte. Priveşte de jur împrejur, dar...nimic. Bunicul îi simte privirea şi zâmbeşte pe sub mustaţă. Fetiţa mănâncă în linişte, lucru rar întâlnit, semn că se gândeşte la ceva. Dintr-o dată, îi vine o idee:
- Şucu, ai fost la târg?
- Da, m-am întors acum câteva minute...
- Vezi ce rău eşti? Nu m-ai luat şi pe mine...
- N-am vrut să te trezesc aşa de dimineaţă...
- Cât e ceasul acum?
- Trei sferturi la nouă, intervine bunica, vădit nemulţumită că fetiţa, în loc să mănânce, stă de poveşti.
Irina nu se lasă conturbată de tonul bunicii şi continuă, de data asta cu gura plină:
- Şi ce mi-ai adus?
- Puiu' târgului. Vezi tu imediat...
- Ţi-am spus de o mie de ori că ... intervine bunica
- Nu-i frumos să vorbeşti cu gura plină...se maimuţăreşte Irina...după care priveşte serioasă, către bunic:
- Aha, deci surpriza e de la târg. Puiu' târgului...că doar n-o fi turtă dulce? în tonul Irinei se citeşte dezamăgirea...
- De data asta, nu...ţi-am adus şi turtă dulce, dar...
- Cu ciocolată, cum îmi aducea mămica?
Întrebarea rămâne suspendată. Încăperea devine neîncăpătoare...bunica îşi face de lucru la aragaz.
- Da, cu ciocolată, murmură cu greu bunicul, gândindu-se că sâmbătă se-mplinesc şase săptămâni de când...
Cana cu lapte e pe cale să fie terminată. Irina se mai luptă cu o bucăţică din felia de pâine şi sare de pe scaun:
- Mulţumesc pentru masă!
- Cu plăcere, iubito! răspunde bunica îmbunată
- Deci? Irina priveşte întrebător spre amândoi bunicii...
Bunicul, a ajuns deja la uşă. Fetiţa îl urmează curioasă.
- Vaaai! bucuria răzbate din glasul Irinei. E al meu? Deci ăsta-i Puiu târgului...o să-l botezăm Rică, ca pe iepuraşul din carte...şi Şucule, e mai frumos decât în poză, nici n-am ştiut că sunt şi iepuraşi complet albi...da' parcă are o pată neagră... tu ce zici? oricum e cel mai frumos...
În uşa bucătăriei, bunica îşi şterge pe furiş o lacrimă...