Cu oarece vreme în urmă am fost rugat de mai mulţi să scriu ceva despre manifestul boierismului; să scriu „o reacţie”, „un răspuns”, „o critică”, „o exegeză”. Am avut rezerve. Şi asta în primul rînd pentru că în general nu îmi place să scriu ceva „din cauza cuiva” sau a „ceva”. Aşa ceva ascunde, cel puţin pentru mine, un grăunte de secundaritate, de dependenţă iar eu am preferat întotdeauna să fiu proactiv în critica şi în textele mele. Evident însă că asta e în mare măsură o iluzie. Lumea nu a început şi nu se va sfîrşi cu nici unul din noi. Continuăm să „trăim sub vremuri” oricît de independenţi ne-am crede. Am lăsat aşadar ideea criticii manifestului boierismului să se maturizeze, să o bată vîntul şi arşiţa o vreme, să văd dacă mai suflă. La urma urmei e foarte posibil ca analiza mea să nici nu mai aibă obiect dacă am suficientă răbdare. Şi cum de răbdare n-a murit nimeni am preferat să mai aştept.
Cînd mi-am revizitat ideea după un timp am descoperit că e bine şi sănătoasă, puţin mai bronzată şi cu chef de ieşit în lume. Aşadar am hotărît să încep să o abordez dar în porţii mai mici, şi asta din mai multe motive. În primul rînd pentru că nu am prea mult timp la dispoziţie şi apoi pentru că acest manifest, dacă este ceva sigur cu privire la el atunci cu siguranţă se poate spune că e lung. E lung cam cît o zi de post ar zice unii. Adică e lung şi nu te prea lasă cu nimic. Să nu mă înţelegeţi greşit. Manifestul boierismului este totuşi o lectură amuzantă. Aşa cum am mai scris şi altă dată, la prima citire ai senzaţia că cineva a vrut să facă o farsă. Treptat însă îţi dai seama că în spatele lui se află oameni care chiar se iau în serios. În clipa aceea devine tragicomic. Dar e lung, iar un manifest, zic eu ar trebui să fie ceva scurt, clar, concis şi penetrant. Cînd începe să se lăbărţeze în tot felul de „hei-rup-uri” îţi cam dai seama că nu ştie prea bine ce vrea. Şi cam aceasta e şi problema în cazul de faţă. Citeşti, citeşti şi eşti nevoit să spui, „dom’le, băieţi faini autorii ăştia, dar cu cine se ceartă?” Ai aşa o senzaţie de donquixotism de paradă cu săbii de lemn. Dar, să nu anticipăm. Vreau să precizez încă de la început că nu fac aici analiza sau critica boierismului (pentru cei care ar fi tentaţi să înţeleagă asta), şi nu o fac pentru că nu ştiu ce este boierismul, n-am înţeles, nu l-am văzut şi nu cred că există. M-am dus, şi aşa cum vă voi arăta, am deschis cutia de conservă şi era goală. Ce voi face aici este doar un comentariu, o critică pe marginea etichetei de pe cutia de conservă, adică pe marginea manifestului. S-ar putea ca unii să se supere pe mine şi să mă contrazică spunîndu-mi că nu e adevărat şi că boierismul există. Dragii mei vă supun o probă simplă, ştiinţifică, pe care nici un om de bună credinţă nu o poate nega: mergeţi şi citiţi-i pe toţi cei care susţin găselniţa asta cu boierismul, citiţi-le cu atenţie textele înainte şi după lansarea manifestului şi răspundeţi la o întrebare simplă, s-a schimbat cu ceva stilul în care scriu ei sau nu? Dar sincer, s-a schimbat? Aţi observat o schimbare radicală? Orice om de bun simţ va fi nevoit să recunoască ceea ce vede şi anume că nu s-a schimbat nimic. Asta nu e nici bine şi nici rău, este doar un fapt. Un fapt care dovedeşte că boierismul e frumos, lucios, dar lipseşte cu desăvîrşire. Se poate spune că este o dorinţă nobilă, o intenţie adolescentină, un „hei-rup” din lipsă de evenimente, un moft român, dar cu siguranţă că nu e un curent literar, o mişcare literară, un stil nou sau o şcoală de creaţie. De fapt boierismul nu există pentru simplul fapt că manifestului lui nu spune nimic. După ce îl citeşti cu o minte deschisă te întrebi, adică... ce vrea să spună? Ce se află în spatele unor fraze sforăitoare?
Ce să se afle...!? Ceea ce s-a aflat întotdeauna, nimic.
Aşadar mi-am făcut o rezervă de fişiere mp3 cu tobe taiko, mi-am pus căştile pe urechi şi am purces la această intreprindere interesantă, a analiza cum poate cineva reuşi să scrie atît de mult fără să spună nimic.


„Boierismul este un manifest literar şi, în acelaşi timp, o razie.”


Încă de la început m-a lovit această gafă din prima propoziţie, şi asta este cu siguranţă de prost augur. Recunosc că e posibil ca eu să nu fi înţeles bine şi pentru asta îmi cer scuze dar şi aşa, dacă am înţeles greşit este pentru că oricum ai citi autorii sînt neclari. Eu am crezut tot timpul că “un manifest literar” este textul de faţă şi nu boierismul. Am crezut că boierismul este un curent literar acolo, o tendinţă, o mişcare. Şi am crezut că cineva a făcut un manifest despre această “mişcare”. Cam asta deduci dacă citeşti în dicţionar despre romantism, sămănătorism, proletcultism, etc. Pînă la o viitoare clarificare eu continui să cred că e o gafă care transpiră de fapt amatorism şi neglijenţă în aşternerea pe hîrtie a unor idei.
Dar lucrurile nu sînt bune dacă nu sînt şi amuzante. De la bun început sîntem întîmpinaţi de acel donquixotism care ne va însoţi pe tot parcursul textului. Ni se spune că boierismul nu este doar un (sic!) manifest literar dar este şi o... razie. În momentul acela prima senzaţie pe care o ai este să întorci capul şi să te asiguri că uşa de la cameră nu îţi va fi spartă de nişte... „mascaţi”. Este evident că cine a scris chestia asta are afinităţi pentru poliţia capitalei sau i-a plăcut să se joace de-a hoţii şi vardiştii cînd era la şcoala generală. Razie.... Razie? Razie în literatură? Ultima dată cînd am auzit cuvîntul ăsta era vorba de securitate în Timişoara. Bad memories. Mă face să mă gîndesc la revoluţia culturală din China sau la proletcultism sau la întîmplarea aia cînd au intrat legionarii într-un teatru din Arad şi au spus în pauza dintre piese „toţi ungurii şi jidanii afară”, la care legenda spune ca dirijorul, pe nume Enescu George ar fi răspuns „şi dacă ies ei, cine mai rămîne?” Deci... razie... Boierismul e o razie. În dicţionar scrie: RÁZIE, razii, s.f. Control inopinat al populaţiei dintr-o anumită rază teritorială, făcut de organele poliţiei, având drept scop descoperirea unor infractori, a unor contravenienţi etc. – Din fr., it. razzia, germ. Razzia.
Habar n-am ce a fost în mintea celor ce au scris chestia asta. Dar mie mi-a dat, aşa cum vă spuneam, o senzaţie ciudată de ghetto. Ce mesaj vrea să ascundă această metaforă rămîne un mister pentru mine, dar te duce cu gîndul numai la lucruri respingătoare. Iar dacă cineva îmi va face apologia unui militantism al… epurării, atunci… dar mai bine tac.


“A venit timpul să gândim şi să scriem boiereşte: cu forţă, vigoare, eleganţă, evghenie, culoare.”


Asta sună de-a dreptul profetic. Ni se spune ce vremuri speciale trăim. Ni se spune că noi sîntem asemenea unei recolte coapte, gata să fie culeasă. Şi ni se spune mai ales cum trebuie să gîndim. Eu cînd aud chestii din astea mă apucă aşa un fel de frison. Parcă aud un activist de partid care începe vechea manipulare ideologică. Dom’le dacă săreau peste partea cu „gînditul” şi spuneau numai despre scris, parcă mai era cum mai era. Dar cînd cineva începe din nou să joace pac-man cu mintea mea chiar că mă pierde de client. Stau şi mă întreb, oamenii aştia n-au auzit de liberatea de gîndire? Sau de cea de expresie? Sînt convins că nu vor să facă „proletkultismus redivivus” dar sună aşa de aiurea.
„... să scriem boiereşte”. Ce-o fi însemnînd asta? Să scriem ca boierii sau să scriem în limba boierilor? Cum vine asta? Că sper că n-or să vrea acum să scriem slavoneşte. Din cîte îmi aduc eu aminte, pe vremea cînd la noi era la modă termenul cu pricina boierii nici nu prea ştiau să scrie iar care ştiau o făceau cu literele lui Chiril si Metodiu. Noroc că ni se explică după cele două puncte plasate strategic, înainte ca să renunţăm la lectură,: „cu forţă, vigoare, eleganţă, evghenie, culoare.”
Recunosc că am spus “blah, blah blah” pînă am ajuns la cuvîntul… evghenie. Am facut ochii mari, m-am uitat în jur să nu cumva să văd un grec talpîz, sau poate un medic SS. Deci care va să zică e musai să ne întoarcem la dulcea perioadă fanariotă. Că de acolo vine evghenia, adică versiunea autohtonă a manierismului celor de viţă nobilă sau “os domnesc”. Adică un fel de bonjurism de Stambul cu caftan şi şalvari. Ar trebui însă ca autorii acestui manifest să nu uite nefericita înrudire dintre evghenie, EVGHENÍE, evghenii, s f. (Grecism înv.) Boierie, nobleţe. ♦ (În epoca fanariotă, urmat de un adjectiv posesiv) Formulă politicoasă de adresare către un boier. – Din ngr. evghenía. şi eugenie, EUGENÍE s.f. Teorie care preconizează ameliorarea calităţilor biologice umane prin măsuri genetice (alegerea părinţilor, sterilizarea celor taraţi etc.), folosită uneori în scopuri rasiste. [Gen. -iei. / < fr. eugénie, cf. gr. eu – bine, gennan – a zămisli].
Cît despre “forţă, vigoare, eleganţă şi… culoare” părerea mea umilă este că o mie de liceene pubere au început să leşine la auzul acestor cuvinte de o profunzime penetrantă (sau de o penetrare profundă)… la alegere. În orice caz cu greu puteai începe un manifest cu un amestec mai omogen de nesemnificativ şi absurd.
Vă dau întîlnire să continuăm într-un serial următor odiseea noastră prin universul inedit al acestui manifest al boierismului.