să simţi fiecare gând al său diferenţiat în fibra chakrelor, şi pulsaţia gândurilor să îţi răscolească pântecul şi inima şi să nu ai voie să îi spui nimic, pentru că te aştepţi la şi eu ce ar trebui să răspund


să îi spui, niciodată să nu te porţi imatur cu o fată, pentru că, mai devreme sau mai târziu, ea va pleca.... şi el să îţi spună, şi morala


să îl doreşti până la înduioşare, fără orgolii, fără nelinişti, ci pur şi simplu să îţi ţâşnească lacrimile din ochi şi să ţi se pară firesc să plângi şi el să lipsească pentru că nu va fi ca vreodată să vină


să îţi împarţi dragostea: cuiva, mintea, altcuiva, trupul, altcuiva, imaginaţia, pe când inima ta să fie ocupată de cineva cu mâini şi picioare lungi de lumină, şi să nu ştie nimeni, nimeni


să îţi spui: dacă el se întoarce până la o anume oră, şi să alegi o ora ciudată, 3.52 a unei ultime duminici, tocmai când se schimbă ceasurile, secundele între ele, când trenurile nu mai pleacă din gări, când nu ştii dacă să urci sau să cobori, pentru că timpul ţi se pare o gravură de Escher, o momeală a realităţii, ca o iubire virtuală, pe care scrii, cu ultimele degete ale verii, "fragil" şi o dai la schimb pe globuri de Crăciun...


şi el să stea aşa atârnat între ore şi să nu ştie dacă nu cumva tu deja ţi-ai dat ceasul cu o oră în urmă





     foto: Alina Sonea