"…cred ca vom rămâne
veşnic apăsaţi de o formă
a iubirii.. "

Numen, din toate definiţiile posibile aleg spiritul ce locuieşte în
obiecte, locuri. Cuvintele ce construiesc tot ce simţim palpăm si cercetăm Numene sunt si ele. La poalele templelor Jerusalemului, Valea Kidronului e un drum bântuit de spirite, de amintiri. Sunt drumuri care se împletesc cu sufletul în gesturi subtile, imperceptibile trecătorului, mirat de eonii ce nu au schimbat nimic din tăcerea pietrelor între Yad Absalom şi mormântul profetului Zechariah. Citind din cartea (sefer)* lui Paul Blaj ne simţim duşi de mână într-o călatorie captivantă despicată într-o primavară de culori şi lumini, cititorul devenind un fel de vietate ce palpită între literele cărţii. Inaintea primului pas pe drumul care pare îmbietor, duci mâna streaşină la ochi, orbit de verdele măslinilor bătrâni ce se scaldă în soarele pietrificat de istorie. Răsfoieşti sfios prin carte, curios ca la o întâlnire pripită. Vrei să cunoşti. Să înţelegi. De undeva, muezinul murmură o litanie într-o perpetuă rostogolire sonoră:

" dacă de tine te vei despărţi / te vei cunoaşte.." ( epilogul prologului)
dar vom avea oare curajul confruntării cu adâncurile noastre? unde vom găsi înţelepciunea, modestia, graniţa între senzaţie şi percepţie, albul din negru? Si apoi vine teama de întrebări, teama căderilor noastre, neputinţa de a ne ridica când cineva ne spune:

"am căzut lângă tine / rănit de lumină / rănit de apropiere.."( antepreludiu).
E muzică în condeiul poetului? E sensibilitate şi grije pentru cel de dincolo?
E oare culoarea care se aşterne pe retina noastră obosită de ploi, de timidul absurd cu care respirăm aerul proaspăt spălat de o femeie necunoscută , cea din Poarta Hainei? Ca o iguană legată în deşert, ca un batrân cărturar scormonind misterele propriei sale minţi ne descoperim spiritul ce se desparte de noi ca să-l putem regăsi într-o reverie distorsionată de gândul drumeţului ce anticipează plecarea sa, în plecarea corăbiei :

" singura cale / de a iubi singurul mod / absoluta apropiere / e despărţirea"..( ochii naiului)

Dar spiritul ca şi lanţurile, ancorele.. asemenea arborilor ,
" valurile / asemenea oamenilor / povara frunzelor, corăbiilor / nenăscute încă / tânjind ."( Mourning)

nu se lasă legat , înlanţuit , oricît am încerca acel paradoxal
"act / de a da fără a pierde" ( A-rama Vielei)

căci spiritul rezidă în tot ce Numen nu e. Iar noi vrem să primim . Cu cât mai mult , cu atât mai adânc. Paul ne conduce într-o grădină Zen, pietrele se aranjează singure într-o estetică de concretă armonie vestită de cuvinte presărate în amontul apelor :

"cum între noi / cuvintele / trec neatinse / de apă ( Prima Ramă)"

Călugăr ce desenează caligrame pe nisip, poetul scrijelează cu bastonul
pribegiei noastre, harta drumului care la început ni se părea atât de insurmontabilă, atît de plină de capcanele timpului, simţim drumul cum cedează treptat , ni se deschide larg şi noi nesiguri cum suntem, efemeri cum suntem în acest labirint al copilăriei ce creşte într-o matură bătrâneţe, păşim pe calea stâncoasă ce duce spre Parcul de Piatră , ne însoţeşte cu un melos, ne învăluie cu prietenie, optimism, cu flexiuni vizuale:

" privind / gestul drumului / ascultă" ( ad-mirabilis) un fel de "foşnet de unde vin dimineţile / argintul lor / înmuiat în lapte şi primavară.."

Da, e primăvară în Valea Kidronului, unduiesc măslinii la fel ca acum 2000 de ani, capre nostalgice rumegă tot cer albastru, mai avem de trecut înca un obsatcol spre o finală eliberare de atâtea Numene ce ne framântă, de vocile ce vin dintre pietre :

"doar bastion / din sunete plapânde / am reuşit să îţi ridic / cu trudă .." ( penar)

Mai zăbovim o clipă la ora cinei , să-l ascultăm în taină pe Paul invitându-şi cititorul la o masă pe care numai un poet o poate aşterne cu pleoapa coborâtă în grija călătorului :


"sunt oameni care- şi împart cu cel Flămând candoarea " (Cina cea de Taină)

Flămânzi muşcăm din litere(otiot *), dar cuvintele (milim *), ele nu ne dau linişte. Numele (shem*) capătă viaţă , shem înseamnă nume dar şi suflet. Inseamnă Zeu.
E oare o simplă întâmplare? Deodată "vizualizăm" cuvintele ce se structurează în cruci, în turnuri peste creste de copaci, căţărate unele peste altele în temeinice faruri ce dau lumină în vale. Kidronul e mai bogat azi în lumini şi umbre. Ca pletele poetului se încovoaie grâul cernut într-un peisaj poate de Bocklin, poate al unui zugrav fară nume ori murmurat de Solveig într-o altă pagină a cărţii.
Poetul apare căpitan de luntre aeriană, plutim în bănuită speranţă, el are cheia insulei, timona, cifrul tuturor descifrărilor, eliberând spiritele ce se întorc înapoi la ele acasă, între pietre, ruine, morminte, ne despărţim acum, suntem aşteptaţi, plimbarea între Numene şi noi s-a terminat :

" ..noi cu frunţiile umede, albe
înmuiate
în veşnicie.. "

* Note : cuvinte ebraice cu multiple înţelesuri. Sefer = carte. Literă ( ot) înseamnă şi semnal. Shem = nume , dumnezeu, neshema = suflet . Cu litere se construiesc cuvinte ( milim) şi din cuvinte , fraze
( mishpat ) . Mishpat înseamnă şi sentinţa .