azi mergeam pe stradă şi toamna se foia în jurul meu precum cercul de ploaie în jurul lunii. odată am văzut un cerc mare mare cât casa, dar mi-am zis că e cu siguranţă mult mai mare, poate mai mare chiar decât oraşul acesta din care scriu, mai mare decât pot cuprinde cu braţele lungi şi subţiri ale gândului meu către tine...


îmi imaginez că stăm în jurul focului şi redenumim melodiile noastre preferate după cuvintele care ne plac cel mai mult. o să vină iarna şi vom crede din nou în moş crăciun şi copiii noştri nenăscuţi vor crede în mos crăciun şi o să avem un brad mare şi cutii multe cu globuri, pe care eu voi scrie mare, fragil. apoi tu vei spune că masa e gata, iar eu mă voi ridica din locul meu comod din românia pitorească, voi desprinde atentă latitudinea şi longitudinea, îmi voi înconjura talia şi umerii cu ele, ca şi cu o coroniţă de păpădii galbene, împletită din seva unei alte vremi, la fel de departe...


stau cu picioarele încrucişate, pe podeaua camerei tale şi îţi recit din memoria mea de la 12 ani: "nu pe cutia cu globuri scria mare FRAGIL / ci pe joaca de-a pomul de iarnă". e prea târziu să mai caut cartea passionariei, să citim împreună finalul, pentru că: ne uităm la ceasuri, arată că ne-am făcut deja mari, ceasurile s-au făcut şi ele mari, prea mari să le mai putem purta la încheieturile noastre străvezii, aşa că le-am lăsat pe mesele de studenţi la facultăţi unde clipele arătau pulsaţiile inimii şi nu ale cordului, alţii le-am ascuns în lada cu jucării, printre ursuleţul de pluş şi păpuşa cu gene tunse... îţi aminteşti: mami, mami, crezi că dacă i-am tăiat genele malvinei, or să mai aibă timp să crească la loc? şi mama dădea din cap afirmativ, şi noi o credeam, iar acum, când mai deschid din când în când sacul cu jucării, trag cu coada ochiului la genele păpuşii şi, pentru o clipă, sper din tot sufletul să fi crescut la loc...


*
azi mergeam pe stradă, toamna rămăsese în urma mea şi brusc mi s-a făcut dor de tine.
aşa că mi-au dat lacrimile.







foto: Alina Sonea