Vântul turbat e o cauză nobilă de discuţie. Un vânt turbat stătea
într-un colţ abscons al zilei rozându-şi unghiile de ciudă. In alt
colţ al sălii de bal infantele îşi puneau în vedere nurii apocaliptici
şi mărgelele antiangoasale cumpărate şiret de la precupeţe cu
fuste mari, largi, sub care ne puteam ascunde concretul şi
siguranţa de atâta cutare negăsire.
Madrigale se rostogoleau sărate, prelinse din bucătăria
largă, afumată unde soldaţii pe cai sărutau din buze, nevestele altora.
Era cald şi niciunsteag nu flutura în bernă.


Pasta din caserole era exact al dente îmbibată în uleiuri râncede de
niciofloare iar tu zăceai fericită greblând alene un vânticel turbat ce
te adulmeca cu lascivă dorinţă. Bătea pendulul Rameau de şase
fară o litră, corabia strecurată în port icnea a dragoste târzie,
ramaneai docilă tu, după orele dezacordate să ne pictezi
vântul turbat în culorile căprui ai ochilor tăi murgi inegalabili de trişti...