Un şarpe subţire, verde-albăstrui, mi se strecoară printre degete. Set de inele în mişcare. Îmi apropii mâna stângă de apă, buricele degetelor se subţiază, se lungesc până spre pietrele de pe fund, dispărând odată cu retragerea valului. Biciuşca subţire s-a colorat în roşu; urcă acum cu rapiditate pe antebraţ, zornăind mut. Pentru un moment numai, chiar înainte ca luna să pornească în descreştere, bijuteria mea vie e apă, rece, tăioasă, pe degete, şi brăţară încolăcită, fierbinte, spre umăr. Limba jivinei, despicată în treizeci de linii ca firul de păr, din aur verzui, susură undeva înspre bucla nevăzută a orizontului. Pe nisip apar tăieturi adânci, urme cu rădăcini, copaci duşi de mare.

Ne adăpostim în metalul greu, arzând la contactul cu sarea, mişcarea se opreşte în oglindă, mă privesc privindu-ne, şarpele şi-a înghiţit vaierul. Una câte una, brăţările alunecă înspre apă, se răsucesc prăbuşindu-se greu, inelele se învârtesc dure şi moarte până când lăcaşul lor se adânceşte. Purtând marea în vintre, îngheţată înlăuntrul aramei, fascinanta reptilă apărută la căderea serii zace acum lângă pietre. Val după val, culorile se risipesc, îngropându-se. Suntem doi pe malul acesta sărat, spate în spate, susţinând jocul pe marginea dintre lumi.

13, 24 iulie 2006.