Alchimistul tocmai terminase de citit o lectură anevoioasă
Magna Principiae Phisicarium, cand Laetiţia pătrunse invoalată
prin curbura zidului de tip antic, scorojit. Avea o vitală nevoie
de piatra filozofală pentru neiubirea care o pândea sub alcov.
Bărbatul Laetiţiei o înşela, aflase, dupa datină cu sora mai nubilă, Calista.
Incestul se pedepsea lent, cu pumnal înmuiat în otravă de mercur,
un strop cât o lacrimă de fecioară.
Sub perdele verzi de catifea se zăreau corsete de tortură şi
alchimistului îi lunecă -mirare mirabilis- o iguană gustoasă în
plumbul topit, siderat de buze seci în golul gastronomic.
Văzu stele verzi omul când Laetiţia, ornată cu şerpi în păr şi viclenie
de senator patricid i se oferi nudă, perversă.
Otrava era la numai doi stânjeni mocnind a crimă şi pedeapsă.
Se doreau într-o moarte trădată, demnă de un cezar. Bărbatul îşi consultă
ceasul de nisp scapular, cu limbile ruginite, greu de pronunţat.
Mai era timp, cât de o eclipsă parţială.
Avea de ales între o dragoste fugară sau o moarte eternă.
Laetiţia astepta decizia culcată comod pe spate între ibrice cu poţiuni
ce emulau dezmăţul. Se ruga în latina cea mai aleasă folsind liber
gerunzivele ca să câştige partida şi să capete lovitura de graţie în
apendix. Să devină brusc iubită, adorată în decădere, curtată pe treptele
forului, cu Marcellus în straie albe alergând desculţ în urmele ei
văluroase umbre.
Alchimistul alese pumnalul sedativ căci se ştia impotentus senilus
deci nu vedea vreun folos carnal în scena cu şerpi nedresaţi. Se aşeză
la picioarele patului şi se puse pe plâns. I se facu milă de sine, de
neputinţa de a ucide o clientă, cu dorinţele sale blocate de codul penal.
Işi aşeză în târziu o mână grea pe fruntea Laetiţiei
şi îi ceru să se îmbrace castă, cu haine strânse de băiat de corp,
în amintirea chefurilor viciioase, absconse, când el se deghiza transpirat,
poftiicios, bălind ca un lup flămând, în regină şi toţi îl fluierau adverbativ,
admirativ,atributiv, gemând dupa perdele..