In mai 1606 la vîrsta de 34 de ani
Caravaggio omoară la Roma pe Ranuccio Tomassoni
într-o cearta plecată de la un pariu,
îl pune, îl pierde
e rănit, învinuit de crimă, pasibil de sentinţa
de moarte, o întinde spre Roma
să mai facă ceva pictură
nomad între Malta si Sicilia e mereu pe fugă
nu-i plac ideile renaşterii
caută ţărani de model, picteaza sfinţi cu degete
murdare cu bătături grosolane
picioare arse de munca cîmpului grea,
nişte zei pagani în semiumbra chiaroscuro
de ev mediu ce se termină fără glorie
lumina se tîrăşte greu
prin ceaţa dimineţilor toscane,
auzi cum bat clopotele de sîmbata mare?
aude, pictează nebun în trei zile
fantastica "Cină la Emmaus",
apoi e arestat tot la o
bătaie, vede gratii, pipăie gratii cautînd slăbiciunea lor,
reuşeşte să evadeze, schimbă paleta,
se duce să dea lecţii lui Velasquez,
e dulceag decide, prea multe femei,
îl vizitează pe La Tour,
se vede copiat, invidiat, nu-i pasă, are un destin
pune sînge, mult sînge, motivele pagane dispar ,
moartea e pretutindeni, tenebroasă
hai sa fac o crucificare zice, o face,
"Crucificarea sfîntului Andrei"
mort de o moarte miraculoasă pe cînd soldaţii
încearcă sa-l dea jos de pe cruce
lumina Domnului îngheaţă miscarea, o femeie
leproasă priveste de jos în sus,
sus este El, jos soldaţii în armurile epocii,
ne lasă atît spaţiu cît să intram în
tablou în coplesirea lui 1607, papa trimete
soldaţii să-l aduca pe tavă,
e la Siracuza Sicilia, se ascunde,
la o masă afumată de lumînări şi seu
scrie o scrisoare în latină:
Mirabilis ecco,
cere iertare, pardonul papal
papa
ezită să raspundă, deci scapă de soldaţi
deghizat în precupeaţă
găseşte un om cu barbă patriarhală
îl pictează nud, plata: 2 taleri şi un castron de
supă acră, pune o roba roşie pe model
îmbrac-o, nu, mai bine una albă,
murdară de noroiul golgotei,
mîna dreaptă ţîşneşte
într-un spaţiu ce nu e al nostru,
doar un apostol deschide braţele în extază
Doamne zice, stau cu Hrist la masă, coş cu fructe,
apa Jordanului în cană simplă de lut,
i se pare vulgar
şterge totul, mereu nemulţumit, repictază în nuanţe mute
de verde-maro, nu prea mai e lumină
în anotimpul ăsta ceţos
ia pictura la Neapole, mergea pe jos prin
praf, picioarele răni deschise
trece o caruţă cu o femeie în negru
urcă zice văduva, se urcă, se ascunde în casa ei
etajul doi, se iubesc un timp
deşi ar prefera un băiat în pat,
e calm, spălat, pieptănat ,
mese două pe zi: spaghete cu ierburi si usturoi,
vin Montecatini sau ce se găseşte,
lumina meridională tocmai bună,
degeaba, are clipe senine prevestitoare de furtună
nu poate picta nerealist
e momentul " Flagelării "
schiţează un Crist torturat
in stil clasic nu baroc,
e prea devreme de baroc e doar 1608
e realism tragic ce face fară să dea un nume
sintezele sunt acolo în atitudinea contorsionată a
trupurilor fară ecou într-un spaţiu fară dimensiuni
doar reprezentare indusă a durerii, asta vrea,
parăseşte vaduva, prea mult usturoi zice,
se mută la un tînar Simone Petratto
negustor de pînzeturi, se ceartă şi cu el în timp ce
are viziunea unei finale lucrări,
nu poate face pace cu trecutul, e nevoie de o fabulă
enormă, dar cine sa pozeze "David cu capul lui Goliath" ?
alege pe Campacio Felippe
un fost coleg de pat,
e acum la culmea creaţiei
ştie exact cum să dea
expresie victorioasă pe faţa unui David slab,
seminud ,în mîna dreaptă sabia scurtă,
în stînga capul decapitat al unui Goliath nefinisat
plin de sudoarea lupţii date,
face zîmbetul lui David radiind de
compasiune, nu caută triumf
e doar un martiriu aici,
nici sînge nu e, poate adorarea călăului
pare determinat să termine, e insuportabil de multă violenţă
în lumea asta plină de simboluri dramatice,
într-o seara de noembrie
tabloul e aproape gata,
Carvaggio se aşează să-l vază prima dată,
se dă 5 paşi în spate,
nu e mulţumit
rupe o pensulă
nici Campacio nu mai vrea să pozeze fară plată
îl goneşte
are nevoie de alt model pentru capul lui Goliath învinsul,
dar nu mai e vreme de schimbat feţe
ia un cuţit cu lama veneţiana, se auto decapitează ,
continuă să se picteze pe el ca Goliath ,
ca o furie în propria sa nefericire,
mai are timp de o ultimă carafă rece
semnează pe spate Caravaggio AD 1610
şi se duce sa moară
în timp ce jos în curtea pustie
mesagerul papal
descăleca
aducînd smerit iertarea..