Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

autori
cailean

Călin Sămărghiţan
autor hermeneia

membru Hermeneia din: 2005-12-27


Crez artistic:
Nimic nu este ceea ce pare.

Biografie:
- Născut la 23 aprilie 1969 în Sibiu.
- Licenţiat al Facultăţii de Teologie din Sibiu, 1992.
- Studii la College of the Ressurection, Universitatea Leeds, Anglia, 1996.
- Titlul de doctor în Teologie al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, 2000.
- Licenţiat al Facultăţii de Litere din Sibiu, 2001.
- Redactor şef al Revistei literare "Gândirea" (serie nouă), 1994-2003, revistă care şi-a încetat apariţia.
- Peste 50 de articole şi studii de specialitate şi interdisciplinare, critică literară, critică a criticii şi cronică de carte, publicate în reviste şi ziare din Sibiu ("Revista Teologică", "Telegraful Român", "Tribuna", "Radical", "Monitorul de Sibiu", "Îndrumător bisericesc"), Sinaia ("Gândirea"), Târgu-Mureş ("Vatra" cu extras în volum), Timişoara ("Altarul Banatului"), din Anglia ("C.R. Quarterly Review") şi virtuale ("Cetatea Literară" - http://www.cetatea.gnomes.ro/pag043.htm).
- Un volum de versuri publicat: "Aşa cum este, nu este", 2002.
- versuri, proză scurtă şi critică literară publicate pe site-uri literare pe internet (http://www.hermeneia.com, http://www.poezie.ro, http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php)

- prezentare lansări de carte, organizator al seratelor poetice: "Serile artgotice" din Sibiu, 2005. Membru fondator al "artgoticilor".

- Cu perspective de publicare: un al doilea volum de versuri cu titlul probabil "Turnul de fluturi", conferinţa "O teologie a unităţii planetei şi sensul istoriei" şi volumul de studiu "O dominantă cromatică în 'Pădurea spânzuraţilor' de Liviu Rebreanu".

- mare amator de Go (cu participare în competiţii), schi şi alpinism.

- "cailean" este originea celtică a numelui Călin. În dialectul gaelic al celtei înseamnă "lup tânăr".

calinsamarghitan@yahoo.com




cailean


ţara: Romania
localitate:
Sibiu


 

  texte publicate pe hermeneia.com


Expresul de Viena - poezie - 2008-11-12 citiri: 47
comentarii: 0
Cele o mie de lucruri - poezie - 2008-11-06 citiri: 82
comentarii: 2
The Great Escape - poezie - 2008-11-03 citiri: 57
comentarii: 2
Soldatul părăsit de soartă şi iubita teiului înflorit - poezie - 2008-10-22 citiri: 183
comentarii: 6
Aurore de jour - poezie - 2008-09-06 citiri: 83
Învelirea comentarii: 1
Aurore de nuit - poezie - 2008-08-20 citiri: 112
Dezvelirea comentarii: 0
Hide and seek - poezie - 2008-08-03 citiri: 126
comentarii: 2
Cântecul unei prinţese persane - poezie - 2008-07-30 citiri: 145
Fardad comentarii: 0
Cântecul unei chemări nerăspunse - poezie - 2008-07-24 citiri: 226
Fardad comentarii: 11
Scrisoare către un prieten - poezie - 2008-07-18 citiri: 371
lui Arti comentarii: 5
Sub pânze - poezie - 2008-06-28 citiri: 170
comentarii: 4
Imn pentru o nouă eră glaciară - poezie - 2008-06-17 citiri: 145
comentarii: 2
Furt calificat - poezie - 2008-06-06 citiri: 203
comentarii: 5
Sprint final, în gheare - poezie - 2008-05-16 citiri: 200
comentarii: 7
Cai în livezi - poezie - 2008-02-20 citiri: 289
comentarii: 3
Gemene-asemene - poezie - 2008-02-19 citiri: 269
comentarii: 10
Atunci când voi crede - poezie - 2007-12-07 citiri: 259
comentarii: 5
Piatră de drum - experiment - 2007-10-29 citiri: 314
oraşul unei experienţe comentarii: 4
Străină - poezie - 2007-10-16 citiri: 345
comentarii: 4
Mă priveşti de departe - poezie - 2007-10-05 citiri: 354
M comentarii: 2
Dimineţile oraşului - poezie - 2007-07-27 citiri: 287
comentarii: 0
Partaj - experiment - 2007-07-25 citiri: 312
comentarii: 3
Partaj - poezie - 2007-07-25 citiri: 214
comentarii: 0
Cântec - poezie - 2007-07-21 citiri: 286
comentarii: 2
Ion - proza - 2007-07-21 citiri: 206
file dintr-un jurnal nescris comentarii: 0
Oglinda - poezie - 2007-06-03 citiri: 263
comentarii: 0
Rugăciune de zi - poezie - 2007-05-31 citiri: 313
comentarii: 3
Anti-elegie - poezie - 2007-05-25 citiri: 198
comentarii: 0
Bilet în uşă - poezie - 2007-02-01 citiri: 442
lui Beniamin comentarii: 9
Aer - poezie - 2007-01-22 citiri: 211
comentarii: 0
Străinul - poezie - 2007-01-21 citiri: 475
comentarii: 3
Ca ieri - poezie - 2007-01-20 citiri: 435
ciclul "Turnul de fluturi" comentarii: 2
Pomul cunoştinţei - poezie - 2007-01-17 citiri: 368
comentarii: 3
Săgeţi în piept - poezie - 2007-01-15 citiri: 425
pentru Cora comentarii: 8
Singur - poezie - 2007-01-15 citiri: 350
comentarii: 4
Oraşul - poezie - 2007-01-14 citiri: 277
comentarii: 3
Nu mă voi mai întoarce - poezie - 2007-01-14 citiri: 254
comentarii: 2
Deşertul gol - poezie - 2007-01-08 citiri: 281
ciclul "Lamentaţia Pandorei" comentarii: 5
Reîntoarcere - poezie - 2007-01-08 citiri: 335
ciclul "Aşa cum este, nu este" comentarii: 3
Cântecul pădurii către cel ce moare în frunzele ei - poezie - 2006-11-23 citiri: 675
comentarii: 6
Privire în urmă - poezie - 2006-11-20 citiri: 89
ciclul "Turnul de fluturi" comentarii: 0
Sfera - poezie - 2006-11-20 citiri: 249
comentarii: 2
Sens - poezie - 2006-11-08 citiri: 194
ciclul "Aşa cum este, nu este" comentarii: 0
Fugară - poezie - 2006-11-07 citiri: 298
comentarii: 4
Epitaf - poezie - 2006-09-19 citiri: 339
comentarii: 2
La margine - poezie - 2006-08-10 citiri: 281
comentarii: 4
Un gând de vineri - proza - 2006-07-31 citiri: 396
comentarii: 3
Mov - poezie - 2006-07-12 citiri: 214
ciclul "Grădina din spatele zidului" comentarii: 0
Umbra - experiment - 2006-06-27 citiri: 478
comentarii: 11
Narcoză - poezie - 2006-06-20 citiri: 312
ciclul "Grădina din spatele zidului" comentarii: 3
Drum interior - poezie - 2006-06-09 citiri: 254
ciclul "aşa cum este, nu este" comentarii: 1
Liturghie - poezie - 2006-06-09 citiri: 211
ciclul "aşa cum este, nu este" comentarii: 0
Drum interior - poezie - 2006-06-08 citiri: 159
ciclul "aşa cum este, nu este" comentarii: 10
Spaima trezirii - poezie - 2006-06-08 citiri: 97
ciclul "Lamentaţia Pandorei" comentarii: 0
Dana Ştefan, unde eşti? - info - 2006-05-12 citiri: 173
comentarii: 2
Revers - poezie - 2006-05-10 citiri: 138
ciclul "Turnul de fluturi" comentarii: 4
Mult-prea-vederea - poezie - 2006-05-08 citiri: 245
ciclul "aşa cum este, nu este" comentarii: 1
Atâta abis - poezie - 2006-05-06 citiri: 355
ciclul "Cameleonicele" comentarii: 4
Zidul fostei grădini - poezie - 2006-05-06 citiri: 324
ciclul "Grădina din spatele zidului" comentarii: 4
Mirare de toamnă - poezie - 2006-05-03 citiri: 310
comentarii: 3
Desen - poezie - 2006-05-03 citiri: 370
comentarii: 5
Despărţire - poezie - 2006-05-01 citiri: 299
comentarii: 1
Vierme de fluture - poezie - 2006-04-30 citiri: 334
ciclul "Lamentaţia Pandorei" comentarii: 1
Camuflaj - poezie - 2006-04-28 citiri: 374
ciclul "Cameleonicele" comentarii: 3
Din urmă - poezie - 2006-04-27 citiri: 182
ciclul "Cameleonicele" comentarii: 0
Piatra cea de toate zilele - poezie - 2006-04-27 citiri: 384
ciclul "aşa cum este, nu este" comentarii: 8
Colecţionara de ape - poezie - 2006-04-03 citiri: 335
ciclul "Turnul de fluturi" comentarii: 4
Colecţionarul de ape - poezie - 2006-04-03 citiri: 481
ciclul "Turnul de fluturi" comentarii: 4
Noaptea - poezie - 2006-03-31 citiri: 350
se dedică almei, mic semn pentru efortul ei de mai ieri comentarii: 4
Despre tine - poezie - 2006-03-31 citiri: 224
comentarii: 0
Precizie - poezie - 2006-03-30 citiri: 206
ciclul "Cameleonicele" comentarii: 0
Pescarii - poezie - 2006-03-30 citiri: 245
ciclul "aşa cum este, nu este" comentarii: 1
Trezirea - poezie - 2006-03-28 citiri: 258
ciclul "Cameleonicele" comentarii: 2
Seară de iarnă - poezie - 2006-03-28 citiri: 186
ciclul "Cameleonicele" comentarii: 0
Orfeu - poezie - 2006-03-27 citiri: 248
ciclul "Cameleonicele" comentarii: 2
Bunavestire - proza - 2006-03-25 citiri: 348
25 a lui Mărţişor comentarii: 4
Secvenţă - poezie - 2006-03-20 citiri: 280
ciclul "Grădina din spatele zidului" comentarii: 3
Cerbul - poezie - 2006-03-18 citiri: 292
ciclul "Cameleonicele" comentarii: 2
Unu de după doi - poezie - 2006-03-18 citiri: 255
ciclul "aşa cum este, nu este" comentarii: 1
În căutarea lui "non-breaking space" sau monstrul HTML din sertar - proza - 2006-03-16 citiri: 329
L-am pus la "Jurnal". La fel de bine cred că intra la "Scenariu" - de nervi. comentarii: 4
"Found" sau cele 84 de zile - info - 2006-03-14 citiri: 284
comentarii: 1
Despre Univers - poezie - 2006-03-13 citiri: 240
(3/3) ciclul "Turnul de fluturi" comentarii: 0
Despre pom - poezie - 2006-03-13 citiri: 363
(2/3) ciclul "Turnul de fluturi" comentarii: 9
Despre om - poezie - 2006-03-13 citiri: 271
(1/3) ciclul "Turnul de fluturi" comentarii: 3
Fără să ştii - poezie - 2006-03-07 citiri: 328
ciclul "Cameleonicele" comentarii: 6
Trecând - poezie - 2006-03-07 citiri: 279
ciclul "Cameleonicele" comentarii: 1
Prea aproape - poezie - 2006-02-01 citiri: 293
ciclul "Lamentaţia Pandorei" comentarii: 1
Caietele lui Filip - proza - 2006-02-01 citiri: 0
comentarii: 0
Setea - poezie - 2006-01-26 citiri: 246
ciclul "aşa cum este, nu este" comentarii: 1
Poesia nopţii - poezie - 2006-01-26 citiri: 313
se dedică Sfântului Ioan al Crucii comentarii: 3
Sunt tot ce-ai uitat - poezie - 2006-01-23 citiri: 199
ciclul "Despre mâine" comentarii: 0
Întrebarea - poezie - 2006-01-23 citiri: 319
ciclul "Despre mâine" comentarii: 3
Privire în urmă - poezie - 2006-01-22 citiri: 7
ciclul "Turnul de fluturi" comentarii: 0
Şoaptă - poezie - 2006-01-21 citiri: 255
ciclul "Grădina din spatele zidului" comentarii: 1
Fuga - proza - 2006-01-16 citiri: 286
comentarii: 5
Cei trei Iacob - poezie - 2006-01-16 citiri: 6
ciclul "Turnul de fluturi" comentarii: 8
Iacob şi visul - poezie - 2006-01-15 citiri: 0
ciclul "Turnul de fluturi" comentarii: 3
Poem într-o palmă - poezie - 2006-01-05 citiri: 0
ciclul "Despre mâine" comentarii: 3
Cunoaştere - poezie - 2006-01-04 citiri: 349
ciclul: "Cameleonicele" comentarii: 5
Accident - poezie - 2005-12-30 citiri: 362
comentarii: 5
Am rămas să te scriu - poezie - 2005-12-28 citiri: 365
ciclul "Lamentaţia Pandorei" comentarii: 4
Ultimul plâns - poezie - 2005-12-27 citiri: 0
ciclul: "Cameleonicele" comentarii: 3






  comentarii ale autorului


la irespirabil de Sancho Panza ( 2008-11-12 )
Rectific: "al nopţii".

Ultimele 5 ...
la irespirabil de Sancho Panza ( 2008-11-12 )
O poezie minunată pentru care ...
la Cele o mie de lucruri de cailean ( 2008-11-09 )
Adriana, hai că n-o fi ...
la eu şi cîinele alb de em ce patrat ( 2008-11-06 )
Maia, ce poem frumos! Conștientizarea ...
la The Great Escape de cailean ( 2008-11-06 )
Mulţumesc Andu, contează dacă spui ...
la Soldatul părăsit de soartă şi iubita teiului înflorit de cailean ( 2008-11-03 )
Adriana, mulţumesc pentru gânduri. Cu ...
la Soldatul părăsit de soartă şi iubita teiului înflorit de cailean ( 2008-10-26 )
Alma, cu bucurie citesc comentariul ...
la Soldatul părăsit de soartă şi iubita teiului înflorit de cailean ( 2008-10-24 )
Oau!, Andu, şi pentru mine ...
la Hide and seek de cailean ( 2008-08-05 )
Mulțumesc, Andu, pentru reacție. Ce ...
la Doi de hialin ( 2008-08-03 )
O poezie purtând inconfundabila marcă ...
la aer închis de Ecaterina Bargan ( 2008-07-31 )
Forma de acum a poeziei ...
la aer închis de Ecaterina Bargan ( 2008-07-31 )
O poezie fără niciun fel ...
la Cântecul unei chemări nerăspunse de cailean ( 2008-07-25 )
Şi mai mare bucurie mi-ai ...
la Poveste cu zei de moi ( 2008-07-25 )
”Zeii e printre noi”. Drăguță ...
la poetul I de Profetul ( 2008-07-25 )
Ecaterina, între tine și Andu, ...
la Cântecul unei chemări nerăspunse de cailean ( 2008-07-25 )
Da, Oana, asta cred că ...
la Despre cum n-am prins eu fluturi... de Heva ( 2008-07-24 )
E bun textul, antrenant, așa ...
la Cântecul unei chemări nerăspunse de cailean ( 2008-07-24 )
Grea întrebare, eram gata să ...
la Cântecul unei chemări nerăspunse de cailean ( 2008-07-24 )
"I-aş da cu plăcere
o ...
la Cântecul unei chemări nerăspunse de cailean ( 2008-07-24 )
Da, textul se vrea ambiguu, ...
la crepuscul asincron. partitură pentru singurătate şi orchestră de Sancho Panza ( 2008-07-20 )
Am citit-o si la vremea ...
la Scrisoare către un prieten de cailean ( 2008-07-20 )
Conte, nu cert pe nimeni. ...
la trei cuvinte de em ce patrat ( 2008-07-19 )
Încă ceva: La "Ghem" încă ...
la dălțile ochilor tăi ▒ de Profetul ( 2008-07-19 )
Foarte expresivă. "Ciopleşte-mă cu dălţile ...
la trei cuvinte de em ce patrat ( 2008-07-19 )
Scuză-mă Maia!, abia acum îmi ...
la trei cuvinte de em ce patrat ( 2008-07-19 )
Faină ideea, bine surprins momentul ...
la Pandora de Lentib ( 2008-07-19 )
Unora ştiu că le place ...
la Utopie de adela ( 2008-07-19 )
La ce bun poeţii pe ...
la aici e acolo e aici de em ce patrat ( 2008-07-19 )
Un joc interesant de cuvinte ...
la Scrisoare către un prieten de cailean ( 2008-07-19 )
Mulţumesc, Virgil, pentru popas. Fără ...
la Stiharul de duminici, poetul de talcioc de A.A.A ( 2008-07-16 )
Aici parcă mai aveți coerență. ...
la Epilog de A.A.A ( 2008-07-12 )
Acelaşi stil, aceeaşi partitură. Cuvinte-nlănţuite ...
la poetul II de Profetul ( 2008-07-11 )
Îmi place ideea schimbării titlului ...
la poetul I de Profetul ( 2008-07-08 )
Excepţional text. Imagini puternice şi ...
la două mâini de bobadil ( 2008-07-04 )
Îl recitesc cu aceeaşi plăcere. ...
la facem dragoste de batranutragator ( 2008-07-04 )
Domnule editor, lasă-l să se ...
la Sub pânze de cailean ( 2008-06-30 )
E o tâmpenie, dar nu ...
la cei ce n-aveau nume de batranutragator ( 2008-06-25 )
Scuze pentru revenire, mi-am spus ...
la cei ce n-aveau nume de batranutragator ( 2008-06-24 )
Sfat pentru Ancuta Leonard:

Mă ...
la Poem ratat de A.A.A ( 2008-06-23 )
Metrica şi rima sunt ireproşabile, ...
la devenire întru bărbat şi femeie de batranutragator ( 2008-06-20 )
Text ca-tas-tro-fal! Spre deosebire de ...
la deşertul din mijlocul patului de francisc ( 2008-06-20 )
Scandalos de puţine citiri (20) ...
la Imn pentru o nouă eră glaciară de cailean ( 2008-06-18 )
Salut, Andu, îmi place cum ...
la berlin de batranutragator ( 2008-06-17 )
Aştept cu nerăbdare pogorârea Duhului ...
la Fi-va mie de Cosmacpan ( 2008-06-16 )
Emil, nu neapărat, o poţi ...
la De-a v-ati ascunselea de moi ( 2008-06-16 )
"Crescătoria de libelule" e o ...
la Sprint final, în gheare de cailean ( 2008-06-16 )
Oana, mulţumesc de reflex. "In ...
la berlin de batranutragator ( 2008-06-16 )
Bătrâne trăgător, drept la ţintă. ...
la Fi-va mie de Cosmacpan ( 2008-06-16 )
Rimele, da, sunt facile, încearcă ...
la Azi am mâncat bureţi de tincuta ( 2008-06-10 )
Nostim şi bine scris. Convingătoare ...
la Furt calificat de cailean ( 2008-06-09 )
Îţi dau intru totul dreptate, ...
la ...istoria scrumului de yester ( 2008-06-08 )
Mai poposesc puţin vis-a-vis de ...
la Furt calificat de cailean ( 2008-06-08 )
Chiar,
cum explici o poezie?
la ...istoria scrumului de yester ( 2008-06-07 )
Un text superb, cu atmosferă ...
la Sprint final, în gheare de cailean ( 2008-05-19 )
Antilopele astea dau târcoale demult. ...
la Sprint final, în gheare de cailean ( 2008-05-18 )
Dorin!

...
la Scrâşnitorul de ddm ( 2008-04-11 )
erată la primul comentariu, paragraful ...
la Scrâşnitorul de ddm ( 2008-04-10 )
A, încă ceva: pentru ultima ...
la Scrâşnitorul de ddm ( 2008-04-10 )
Nu-mi pot da seama care ...
la Contuzii de hialin ( 2008-04-10 )
Curat contuzii. Chiar dacă-ţi place ...
la domnul Pa şi visul de alma ( 2008-04-09 )
E o poezie foarte solidă. ...
la pe străzi pe ziduri de ddm ( 2008-03-18 )
Taman aia sună bine. De ...
la insomnie de vladimir ( 2008-03-17 )
Mai jos de versul trei ...
la insomnie de vladimir ( 2008-03-17 )
Vladimir, bine-nţeles că ai dreptate, ...
la insomnie de vladimir ( 2008-03-16 )
Eu niciodată nu m-am împăcat ...
la eu, domnul Pa şi zmeul de alma ( 2008-03-15 )
Sancho, în film nu era ...
la pa-ul domnului Pa de alma ( 2008-03-15 )