|
poezie
(generala, parodie)
|
|
|
Taxi Magic
***
de Adriana Lisandru (Sancho Panza)
ce mai faceţi, doamnă? aţi rămas la fel de frumoasă,
unde vă las?
la capătul lumii, prietene,
acolo unde toamnele nu mai găsesc drumul întoarcerii
acolo o să-mi fac o căsuţă din vorbe dulci cu adevăruri amare
la subsuoara silabelor,
aşternut voi pune privirile voastre, tablouri mâinile voastre
dezbrăcându-mă-n gând
el mă priveşte pe furiş în oglindă,
de ce are femeia aceasta ochii aşa de negri?
ca să înveţe întunericul pe de rost,
îi răspunde oglinda
...
© 2007, Salaj, Györfi-Deák György
|
|
ne-am despărţit la prima ninsoare
de Dorin Cozan (francisc)
cum aş putea spune mi-e dor de tine când mi-e dor de tine
( mă repet, nu-i aşa? nu-i aşaa)
nu încep să număr copacii
pentru că mi-e dor foarte de tine şi mă opresc la primul copac gol
-e aşa gol că i-au căzut frunzele din cauza asta –
mă uit mă uit şi nu fac nimic
cu viaţa mea, care e ..aşa, ca un bulgăr cu ochi
nu vreau să ştiu nu vreau să ştiu - îşi trec copacii unul altuia bulgărul acesta cald-
nici nu ştiu ce nu vreau să ştiu
oamenii fireşte râd de mine pe dinăuntru sau pe dinafară
iar unii câini, searaa, se pişă pe unii copaci – îi văd, le fac pozee
şi nu-mi cad mâinile mie nu-
e firesc
cum trece timpul prin dreptul meu, urcând şi el dealul
şi, o clipă, se uită (numai la poeţi se uită aşaa) zice
saluut
dar dacă mă întrebi tu ce-i timpul ăsta
eu îţi spun mi-e dor de tine
mai ales când văd mirat nervul mâinii cum aşteaptă el frământat globul meu ocular să te vadă şi-apoi mâna
cu muşchii şi degetele ei
cum s-ar întinde spre organismul tău
cum se dilată spaţiul
curge
şi iese din el
dar eu ştiu
dincolo de toate acestea
dincolo de vers şi dincolo de dincoace
mi-e dor de tine şi nu ştiu să o spun
aş putea ca socrate, oprindu-mă şi stând aşaa nemişcat cu orele
dar eu sunt viu şi mă ţin aşa
numai organismul meu viu se opreşte din mers
eu merg oricum alături de tine ca gândul şi ca vântul aş spune
şi când organismul meu merge în dreptul tău se crede tâmpit
-eşti tâmpit! eu …ihi!-
iată, ea merge şi merge şi merge şi are picioare
şi-i zic: nu uita nu uita că ţi-e dor de ea
iar el către mine: trebuie să uit, mă, trebuie (oricum nu uit..sau uit?)
ca tu să mergi mai departe
cu ea când ea nu e
fără ea, când este cu tine
fără tine, dacă ea merge cu tine (uneori o simt cum merge cu mine, uneori copacii simt şi ei şi înfloresc în mijlocul iernii – de-ai dracu, să nu uit că mi-e dor de ea şi că uit)
şi dacă ea, care nu este eterna ea, ci ea care este acum şi aici pe pământ
şi poate poate şi dincolo, în ceruri ( pentru că ea este poeziaa şi nu mă iubeşte oricum)
nu ştie să spună sau nu spune mi-e dor de tine, mă, tu care nu mă vezi niciodată pe mine
şi acum, că mă vezi în sfârşit, te bâlbâi şi taci ( da tot simt şi tu ştii cum se bâlbâie celulele tale când mă respiră de la distanţă)
şi dacă tot ea nu spune nimic dar simpla ei prezenţă şi simpla ei absenţă spun totul
totul nu sunt eu
aşa spune ea dintotdeauna
da şi nu şi eu mă agăţ de da şi mă legăn
da şi nu zice ea, da da zic eu şi mă legăn
ţi-e dor de mine?... tot ea
eu...da şi nu
da da zice ea şi mă leagănă
şi uite-aşa nu se termină niciodată nici da şi nici nu
şi uite-aşa nici tu nici tu când ţi-e dor nu ştii nu îi spui
ci scrii poezii
lua-le-ar dracu de poezii
şi dracu le ia şi zbiară la toţi
pâârtiieeeeeeeeeeeeeeeeeeee
|
|
|
© 2007, Malibu, Dana Roman
Nemaipomenitele cugetări ale mătuşii Mercedes
Incercări de non artă
de grauenfels adrian (nepotul lui rameau)
Iar scrii o poezie fără rimă nepoate? O revoluţie fără participanţi.
Doar să fie cu amor nelimitat în stepa alocată de editori.
Apoi să vină blocarea memoriei de sine, înainte de a face ceva nou.
Reverie cu taraf şi paharul de vin în proximitatea labei, asta vrei.
Să scăpam de incurabila întârziere a cuvintelor zice Kirkerbard.
Neraţiunea de a fii propri noştrii copii.
Cum vine asta? Vidul golit de vid este un corp întreg. Corolar :
Dacă îndrăznim să o zicem atunci Există !
Vreau să-mi amintesc aerul în care râdeam cu tine.
Aerul în care muream fără tine.
Ca o nebună fugeai diagonal şi râdeai dând telefoane la întâmplare.
Imi explici trucul de a ieşi din camera ta fără a ieşi de loc.
Adică părăsindu-mă dar rămănând cu mine.
© 2007, Salaj, Györfi-Deák György
colţişor a murit
povestiri pentru oti
de pal emilian (emiemi)
Dragă Otilia
Îţi voi spune azi o poveste despre un copil cam ca tine care a crescut aşa de mult
că nu mai ştia unde-i sunt mîinile şi picioarele.
cînd era mic îi plăcea mult laptele cu fidea turna grămadă de zahăr în el cînd auzea paşii tăticului pe cerdac începea să tremure îşi lua farfuria şi fugea sub cerdac mînca cu găinile îi venea să-i scoată inima cu o şurubelniţă s-o arunce cocoşului cocoşul se înfurie la culoarea roşie într-o zi de frica tăticului în loc de zahăr a turnat sodă în lapte de-atunci vorbeşte foarte puţin
Împărţea zilele în zile cînd se juca de-a aviatorii zile cînd îşi înnoda un cearşaf în jurul gîtului şi se credea general zile cînd se credea pistruiatul şi zile cînd mergea la biserică zilele cînd se credea general îi aduceau multe victorii asupra furnicilor şi conurilor de brad în zilele cînd se juca de-a aviatorii îşi rupea mîna doctorii spunea fractură deschisă doctorii spuneau cu strivire a nervului îl duceau la operaţie le spunea tovarăşilor de arme să cucerească lumea pentru el dacă nu se întoarce doctorii nu vedeau niciun tovarăş îl tot loveau cu ciocănele
Alţi copii nu-i spuneau pe nume îl strigau topik sau zero carii el aştepta să crească să le arate lor cum se citeşte ceasul cum se sparg pepenii şi cum se pun sîmburii în pămînt pentru ca fiecare om să aibă un pepene pentru ca fiecare tătic să aibă un pepene de mîncat cînd e beat şi să se strice la burtă pentru ca fiecare copil să aibă un pepene de crăpat ca să-l crape apoi perfect pe tăticul
A crescut dar nu cît voia el trebuia să se urce pe garduri să vadă ce se întîmplă în casele oamenilor trebuia să se urce în trenuri să vadă ce se întîmplă în alte oraşe mama-i spunea că e bine aşa sunt lucruri pe care e mai bine să nu le vadă nu e bine să fii înalt ai să te loveşti de oamenii uriaşi de femeile pajură care-ţi mănîncă pulpele ochii şi gura
Nici femeile nu-i spuneau pe nume unele îl strigau borăcel altele fugeau cu zidari pe coasta amalfitană a plîns o zi două apoi s-a pus pe crescut pînă într-o zi cînd l-a văzut pe tăticu spînzurat de gratiile de la psihiatrie şi a scris despre asta
A crescut a crescut pînă a ajuns într-un oraş voia să fie prieten cu toţi îşi arăta tot timpul dinţii din faţă dinţii de iepure dinţii de castor o femeie i-a zis Colţişor mult timp aşa i-a rămas numele iar el a fost fericit aproape un an
© 2007, Salaj, Györfi-Deák György
|
|
| |
|
Virgil Titarenco (Profetul) la dimineţile unei victime fericite (2) de Luminita Suse (Oriana)
exista texte in fata carora te opresti si descoperi ca ti-au rapit respiratia. si cuvintele. orice ar spune altii eu prefer "agresivitatea" unui astfel de text decit pH-ul neutru al unei stihuiri cartezian-platonice.
nu in ultimul rind pentru titlu... si rascumpararea cuvintului victima.
|
|
|
|
