| |
|
| |
nu fi tristă femeie sunt încă aici
mai viu decât o plagă privesc
cum sufletul meu ca o curvă
se dăruieşte pe rând
desfătării şi nefericirii
habar n-am cum ne va fi sfârşitul
capul căruia dintre noi o să cadă
cine se va da săracilor de mâncare
cine iubito va renunţa primul
să mai scurme prin amintiri
o femeie îşi ciopârţeşte rochia de mireasă
cineva îi sărută sânul ca un izvor otrăvit
de care se feresc păsările tu auzi cum te vând
la preţul unui somn fără vise ca o jivină
flămândă de libertate slobozită într-o noapte
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| alma -
2006-05-23 |
Nu am găsit legătura între versul "o femeie îşi ciopârţeşte rochia de mireasă" şi celelalte din poem. În rest, sunt aceleaşi cuvinte, expresii care însumează un anume stil al tău şi, probabil, fără de care poemele tale nu ar avea un specific aparte. Eu n-aş scrie aşa. Dar pe tine nu te văd altfel. :)
|
| vladimir -
2006-05-23 |
Da Alina... pare o poezie facuta din bucati cunoscute... e rodul unor momente de introspectie si poate ca modalitatea de expresie tine mai mult de defulare decat de nevoia unui corp original.
Insa versul citat de tine este tocmai cheia poemului si are legatura cu tot.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com