Ariana - 2006-05-07

În sfârşit, Vladimir a hotărât să părăsească ,,vocea” gravă ce rânduia şi derula trăiri, intimismul supravegheat, ce nu le sustrăgea lucidităţii povestitorului. M-a mirat un pic amalgamul de timpuri folosit – inedită alegere în poeziile tale - , miza pe sinceritate, pe mărturisire, asumarea limbajului şi a gestului fără teamă. Chiar dacă poezia capătă forţă – pentru mine, evident – abia cu versul 5, chiar dacă prima comparaţie îmi pare căutată, forţând naturaleţea mesajului, întâmpin cu bucurie implicarea şi cum spuneam asumarea frustrării, a căutării unui refugiu emoţional. Deşi textul rămâne recognoscibil ca manieră, este o izbucnire confesiv – compulsivă, frisonantă, pentru care ai preţuirea mea.

alma - 2006-05-07

Aş rescrie ultimul vers inversând: "împreunându-se precum şerpii limbile noastre". Bun versul, deşi horror: "pleoapa ca un capac de sicriu răsturnându-se". Şi tot nu mă înţeleg cu cele două gerunzii atât de apropiate în final.

cailean - 2006-05-08

Răzbate din text şi urma adâncă a unei iubiri pierdute, şi violetul unei patimi aprinse... dar şi incertitudinea dusă la "nebunie", de a nu ştii dacă risipirea ei a fost, până la urmă, bună sau rea. Poemul nu are ieşire, nu are soluţie, se încolăceşte în sine "precum şerpii" (o altă notă a "şerpilor"), autorul însuşi nu ştie dacă strigătul său e reproş ori regret. El oscilează, iar aceasta se traduce în construcţia textului prin împletirea adresării directe, ce apare de trei ori, şi face ca starea sufletească să se perpetueze, să nu aibă leac, să doară, să apase, împletită deci cu stările sufleteşti descrise prelung, cu răbdare, cu atentă privire, cu exces de procedee lingvistice (Ariana amintea de "amalgamul" timpurilor verbale). Mi se pare excelentă sugestia almei cu ultimul vers... e singurul care distonează - în formă, în sugestie e dens şi grăitor.

cailean - 2006-05-08

"să apese", desigur.

Ariana - 2006-05-08

Eu tocmai naturaleţea, curgerea fără excese, împletirea subtilă a erosului cu thanatosul am apreciat-o în poezia de mai sus, astfel încât prefer versul final în forma aleasă de Vladimir. Inversarea – recunosc, mai interesantă, poate mai poetică dacă pot spune aşa, ar fi o ruptură în raport cu atmosfera creată prin firescul şi similitudinea construcţiei din versul anterior, o nearmonizare pentru care cititorul nu cred că a fost pregătit. Sigur, e o nuanţă care ţine de percepţie şi se susţine numai în ipoteza mizei pe sinceritate.

Sapphire - 2006-05-08

Cred că este una dintre cele mai "deschise" poezii ale tale, ca o operaţie pe cord deschis... fără anestezie. Şocantă depăşirea oricăror limite şi convenţii. Spun şocantă, dar nu în raport cu poezia ta, ci cu ceea ce oamenii au curaj să scrie, în general. Căci la tine nu rar se observă răsturnarea sensurilor şi rosturilor ştiute, bine închegate. Până unde am putea merge... atunci când cea care nu poate fi învinsă nici măcar de moarte e pusă totuşi în faţa acesteia. Dacă are vreo relevanţă pentru tine (deşi deja mă simt ca la un poll, să schimbe Vladimir sau nu ultimul vers ;-)), spun şi eu că e mai autentic aşa, în forma lui iniţială.

vladimir - 2006-05-09

Nu intamplator am ales ca poezia sa se termine asa... am sesizat si eu schimbarea de ritm dar am tinut ca ultimul cuvant sa fie "serpii" pentru ca implica o perspectiva dinamica ce depaseste sugestia carnala (care ar fi fost exprimata prin "limbile")... apoi nu poti asculta un ritm indracit la tobe si deodata sa te teleportezi in Lacul lebedelor. Nu impartasesc opinia ca poezia aceasta este scrisa neaparat intr-un registru diferit ci incerc sa asez aparenta diferenta la nivelul autorului, prin faptul ca de aceasta data s-a facut trairii un spatiu mai inspirat iar tragicul intotdeauna ne deschide mai mult atat la nivel de expresie cat si ca forta empatica. Multumesc tuturor pentru opiniile lasate aici.