Călin Sămărghiţan -- Atâta abis -- poezie

Sapphire - 2006-05-08

Călin, m-a găsit cumva aproape imaginea poemului tău, chiar dureros de familară aş spune, dar nu ştiu ce să spun de formă... Îmi dau seama că e elaborată, sunt legăturile aproape invizibile pe care şi le ţes ele singur lucrurile, şi totuşi, nu mă pot împaca deloc cu, de exemplu, repetiţia ideii în versurile "umbre prelungi pe perete,
ca privirile lor
înzidite", greutatea expresiei în "Poiana unui gând despre tine
înecat
sub oceane de apă" (aici aş fi văzut mai degrabă poiana înecată, cu inversiunea în oglindă necesară), şi oarecum lipsa de originalitate a expresiei "înfioară înserarea / cu-ntrebări".
Ai să-mi spui, probabil, că am "spart" toată poezia, iar eu te voi întreba dacă nu crezi că ideea este suficient de puternică pentru a o lua de la capăt. Pentru că eu aşa simt aici.

Crin - 2006-05-08

....ca încă o idee, m-am oprit aici : "Poiana unui gând despre tine/ înecat /sub oceane de apă"
Poate ar ajuta curgerea imaginilor să foloseşti "înspre" în locul lui "despre".
Altfel, multă singurătate şi linişte, masca întreabă, eul aşteaptă.

cailean - 2006-05-08

Mulţumesc. Safir, forma nu e ea prea elaborată, dar legăturile acelea invizibile există. "înzidite" ar trebui să dispară, la "înfiaoară..." e clar că trebuie altă formulă. O s-o iau de la capăt sigur, Mulţumesc.
Crinu', "înspre" sună întradevăr bine, iar cu măştile nu e numai o figură de stil, ele stau pe perete şi mă privesc în fiecare zi cu privirile lor severe.
Mai treceţi, data viitoare dau şi o cafea.

cailean - 2006-05-10

Am schimbat ceva. Dau şi varianta primă ca să vedem unde ajungem.

Se întunecă...
am aprins făclii
să mă găsească gândul,
şi măştile aruncă
umbre prelungi pe perete,
ca privirile lor
înzidite,
ce-nfioară-nserarea
cu-ntrebări.
Poiana unui gând despre tine
înecat
sub oceane de apă
scufundă zile
şi inimi
albastre de atâta abis.