Vladimir Negru -- Fragmentum -- poezie

îmi imaginez că încă dansezi
admirând aura proiectată de sfinţi
pe tapetul decolorat al unui night club
o altă clipă îşi desface acum picioarele
pe spătarul unui scaun neocupat
ca o floare încremenită în plastic
sper să te fi îndrăgostit
iar un bărbat a băut şampanie
din pantofii tăi demodaţi

nu mai vreau să te privesc îmbrăcată
neştiind dacă vii sau pleci
mă deprimă zâmbetul tău
ca o injecţie cu morfină
într-o venă prea des folosită
senzaţia acestei debile fericiri
resorbindu-se în pieptul meu
prin zece mii de mâini întinse
de-un soare muribund

te voi săruta cât încă îmi simt buzele calde
neîncrezător în fapte şi zei
îmbată-mă femeie cu ce ai şi tu prin suflet
să nu mai simt frigul ce-mi întinde articulaţiile
cu aceeaşi teribilă sinceritate

mă vei atârna din instinct
de placenta acestei existenţe stupide
ce ne vânează printre morminte trecutul
până la prima fotografie
inventând suficiente cuvinte
cât să ne acopere dorinţa
ca tu să-mi poţi pescui urmele
şi toti pruncii care aşteaptă
să-şi croiască drum spre ţâţele tale
ca nişte militari desfrânaţi

pustiul îşi asmute câinii orbi
pe urmele noastre mirosind încă a patimă
dinspre tine a dracului beznă
mă ţine captiv în pumnul care loveşte gongul
respiră prin plămânii mei gauriţi de tutun
sunt o bucată de catapultă
cucerită într-un război fratricid
din mine au făcut drumurile astea alunecoase
pe care patinăm de la o vreme
atât de atenţi la detalii