vasile silviu -- Viziune cu barză, vacă şi broască -- poezie

Profetul - 2006-04-25

textul te surprinde in final trecind din registrul ludic in existential dar are forta
probabil ca ideea din final ar fi putut fi amplificata

nepotul lui rameau - 2006-04-26

Este o plimbare zoologica intr-un timp oprit. Greierele schiop aduce pateticul la octave care nu apar pe menul cu ingetata si serbet. Verdele din casa e chiar amenintator, eu as pune mov.

nepotul lui rameau - 2006-04-26

PS nu ma lua in serios . mi-a placut.

cailean - 2006-04-26

O frumos plăcută şi binevenită surpriză. O să folosesc chiar prima sa linie de pe Hemeneia: "filtrate prin propria lentilă." Lentila lui Silviu nu ştiu dacă e concavă ori convexă, cert este că prin ea vezi lucrurile altfel, şi asta înseamnă poezie.

"Freamăt de luptă" e o poezie "simetrizată". Aproape fiecare cuvânt de aici are o pereche, de cele mai multe ori epitet. Aproape că ai zice că e plictisitoare simetrizarea perpetuă, dar nu!, de fiecare dată trimite spre un alt registru poetic, spre mici invenţii de moment care deschid mereu orizontul imaginativ: "trăiri pulsionale" , "ţinuturi subterane", "esenţă atotcuprinzătoare", "spaţii echivalente", "suflete disipate", "particule elementare" (acestea din urmă, luate ca atare, par ceva banal, dar în contextul scriiturii de aici, primesc sensuri adiacente). Finalul e aproape beckettiană, tensiunea spre limită, spusă cu tonul lui nenea Iancu...

În "Răsare", pustiul începe cu nisipul, trupul începe cu tălpile. Dar nu totul e la fel de simplu de privit, căci încolăciturile lacrimii înspre vin sunt atât de întortocheate în spirale, încât nimic nu mai e simplu, atunci când, simplu, răsare. Nimic nu e simplu în lucrurile şi numele lucrurilor prin lentila lui Silviu (aici aş fi spus prin lentila silvică, adică lentila pădurii, dar mi-a fost teamă să nu mă înţelegi greşit, şi să o iei ca pe un afront).

"Viziunea cu barză..." din nou frizează simplismul dar nu cade în derizoriu datorită unor formule bine conturate dintre care se disting "barza tuşită de stele", întreaga strofă a patra care excelează printr-un ton Topârceanu, dar punctele de suspensie de acolo, de fiecare dată îşi ţintesc cu prisosinţă scopul. Versul final aduce greutatea poeziei, e uşor obscur şi contrastează cu limpezimea (complexă totuşi) de până aici. Există o "sete" şi un "mai verde" care trimite, cum a sesizat Virgil mai sus, dinspre ceea ce se vede, înspre ceea ce este.

cailean - 2006-04-26

Scuze, am un "ă" în plus, acolo, după pălăria lui Beckett.

poezia lui Silviu începe întotdeauna simplu, te ia de mânuţă... şi, apoi, de acolo, începe totul.

francisc - 2006-04-26

cailean, esti sigur in privinta palariei?
mov a la diderot?
destul de patetic totul....

silv - 2006-04-27

Încercarea de a fabrica poezii, te face să pierzi încet din forţă. Poate că poezia şi cuvintele alese nu sunt cele mai fericite, dar nu am vrut să "lucrez" textul, am vrut să las fluxul de imagini să mă inunde şi să scriu exact ce simt. Împreună suntem la începutul unui drum, personal vreau să las minciuna deoparte de poezie şi, cel mai important, să învăţ de pe urma feed-back-ului creat aici. Am găsit acest site, căutand poeziile lui Virgil, şi aşa cum mai spuneam, îmi place aici. Profetul a observat foarte bine, este în mine o revoltă, măcar într-un final de poezie, pentru tot ce ni se întâmplă nouă şi celor din jurul nostru. Noroc că avem puterea să evadăm din cotidian.
Cailean, la 1096 este atestat Oxford, pe la 1694 apare şi o Academie Domnească la noi... e mult de recuperat. Până atunci suntem cu barza, vaca şi broasca... sau, mai rău, cu stiuca, racu' şi broasca. Obişnuit cu alt gen de site în care fiecare se comentează pe sine prin alţii, vă mulţumesc că aţi venit pe pagina mea.
s.