alma - 2006-04-18

Este bine realizată imaginea din finalul poemului, netezirea cicatricilor "până la sare", dar nu ştiu cât e de potrivită fotografia cu un text care îmi pare mai degrabă "resemnat".

Linea - 2006-04-18

ca si cum s-ar cufunda in vartejul ei in acelasi timp planand pe deasupra lucrurilor, lumea ii apare un tumult al vietii in care el sta suspendat intre obiecte si intamplari.. sincer incantata de lectura si sa ierti daca las si eu aici ssemn in prelungirea gandului. Linea

francisc - 2006-04-18

nu cred ca mi-a placut cum adoarme umbra, plus ca un barbat, pe deasupra si poet, trebuie sa aiba pasul sigur, de sisif. ma mai gandesc. poate-ti arat cum si de ce :)

Sapphire - 2006-04-18

Eu cred că Vladimir a ascuns aici mai mult decât în alte poezii sensurile. Doar câteva indicii firave, şi o lectură în care se depăşesc cu eleganţă capcanele puse de autor ne pot ajuta... Versurile "ca un şarpe muribund el umblă cu paşi nesiguri repetă aceeaşi litanie" sunt, cred, cele mai expresive, centrul de greutate al poeziei, şi nimic din cele ce urmează nu ar sta în picioare fără. Este forţa care stă nu în siguranţa pasului, ci în aceea a credinţei, a ceea ce ştii că "merge", până la epuizare, singura cale pe care o ştii şi pe care nu o abandonezi. Mi-a adus aminte de acel călugăr care, fiind ispitit şi pierzându-şi credinţa, a continuat să se roage vreme de ani... Numai umbra este aceea a unui bărbat fericit, care, la rândul ei, continuă litania. Ce-ar fi interesant de ştiut: în final, cine esenţializează rănile, umbra onirică sau omul? Cel care este sau cel care ar dori, ar putea să fie? Dar, desigur, nu aştept un răspuns la această întrebare :-) Pentru o posibilă cheie...

vladimir - 2006-04-19

Alina... resemnarea imi pare mai degraba un concept ce implica a accepta o situatie care nu-ti place... eu am vrut sa valorizez poetic o alta nuanta... sa te predai moirei fara sa mai doresti nimic dar sa imbratisezi ceea ce vine inspre tine, bucurie sau napasta... pana la urma abia o judecata ulterioara le catalogheaza... in acest sens am utilizat fotografia. Linea... ai prins ideea insa nu e suspendare pe deplin ci si participare la clipa... nu memorie a acesteia ci traire a ei. Francisc... nu adoarme nici o umbra... trebuie citit astfel: iar atunci când adoarme/ umbra (lui) îi evadează dincolo de gratii... in versurile precedente avem "îi place" si "nu-l" care indica personajul si il delimiteaza de umbra sa. Asta cu pasul sigur e "in ape"... adica ne face placere sa credem ca este sigur dar ce te faci atunci cand sistemul tau de referinta devine relativ... cred ca suprema dovada de barbatie este sa iti accepti slabiciunile si limitele. Daca vrei arata-mi... ;) Sapphire... ai prins ideea cu Tarkovski... in fragmentul citat de tine ca si in toata aceasta poezie am vrut intentionat sa valorific aparenta ambiguitate a citirii contextuale pentru a imbogati poemul in sensuri... uite: ploaia îi şfichiuie trupul ca un şarpe muribund/ el umblă cu paşi nesiguri poate fi o alternativa la cum ai citit tu. Sensul relevat de tine s-a vrut a fi ocultat, pentru ca tensiunea autentica nu este niciodata aceea care sparge coaja cochiliei ci mai degraba aceea care subzista in adanc... la fel e si in materie de culori... culoarea din culoare... Linea stie mai bine la ce ma refer :) La intrebarea ta ce nu asteapta raspuns e vorba despre om... umbra este doar un accident al omului surprins de lumina :)

cailean - 2006-04-26

Mai ştii cum ne ploua acolo, lângă gardul electrificat al Zonei? Ce a fost mai întâi, textul sau fotografia? Se completează atât de bine! El, "hoţul", disperat că lumea nu-şi doreşte decât putere şi faimă. El ştie că-i poate face fericiţi, dar ei nu ştiu ce-şi doresc. E o poezie despre un mizantrop îndrăgostit de... oameni. De aceea îi îmbrăţişează cu umbra. O poezie filosofică, plină de sens, de miez; ai din ce muşca aici. Interesantă această substituire umbră-culoare; surprinde subtil acea "nesiguranţă" perpetuă a umbletului-litanie, o pendulare nesfârşită între sensuri, spre aflare. Contrastul iubiri - ocnaşi, apoi "pereţii" şi "gratiile" depăşite doar de umbră/vis ca "formă a unui bărbat fericit", aduc accente tocmai ale acestei viziuni caleidoscopice, coloristice, asupra unei realităţi schizoide. Imaginea finală e de o extraordinară forţă poetică sugerând un efort dincolo-de-uman de a trece dincolo de toate cicatricile pe care "şi le priveşte". Nimic nu ar fi fost la fel de puternic, nici "până la os", "până la sânge", până la nu ştiu ce. Acest "până la sare" face saltul de la cuplul om-animal (lingerea animalică a drobului de sare), la cuplul om-supraom (netezirea asperităţilor muribunde dintre om şi umbra sa cea fericită).

cailean - 2006-04-26

Dana, Linea: Tăietor de sare sclipeşte marea în privirile lui. e de Dincolo, nu? Pentru că eu n-am mai văzut aşa ceva.

Linea - 2006-04-27

Marea se afla intre Dumnezeu si noi. Unii o strabat, altii se ineaca.. Taietorul meu de sare sta in maruntaiele pamantului si TREBUIE ca are ochii albastri... Asa vad eu. Si uite, Vladimir m-a surprins in prelungiri de ganduri si mi-a tihnit asta..Am adaugat si eu cat m-am priceput..Calin, iti multumim. Pentru mine, personal, e un confort intelectual sa te citesc. Stiu ca Vladi nu se va supara ca am intervenit aici.

vladimir - 2006-04-28

Calin... incantat de analiza pertinenta realizata pe textul meu... ma bucur sa gasesc in tine un om cu viziune larga si destula inteligenta cat sa inteleaga cele de dincolo. Dana... nu ma supara ci chiar apreciez prezenta ta aici.