| |
|
| |
mă văd în împietrire o psyche neiertată
arzând odihna muncii în bulb încremenit
cu rădăcina-nchisă-n secvenţiala daltă
cioplind aripi egale de zbor ademenit
genunea albă mă-ntinde ud prin lucruri
să sorb un sânge negru ce mai curge
nu am de ce mă teme tu mă bucuri
îngheţată-n membranele lycurge
aş mai mişca dar timpul lânced tace
întins lasciv pe spaţiu lujer de bacantă
în nefiinţa mea un dor avid să-mbrace
cu zboru-n alean mort şi plin o plantă
se străduie iar trupul lung şi greu
e urletul prelung din vintre-al unui zeu
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| francisc -
2006-04-18 |
un text care mi-a placut, desi as avea anume sugestii: as inversa titlul cu subtitlul, iar in strofa a 2-a cred ca se schimba ritmul.
e bine ca si zeii mor in picioare. nu?
|
| hecatonhir -
2006-04-18 |
da, dorine, schimbarea de ritm e o "malformaţie" pe care am lăsat-o aşa. ştiu, pentru cei care au urechea fină e grav. m-a furat ideea. în plus, cred că trebuia sa-l pun la "experiment" dacă stau bine să mă gândesc. cât despre zei... cine-i de vină dacă ei nu cunosc decât traiectul ăsta?!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com